Al Harun Al Rashid ibn Hassan povesteşte:

În zile,¹ albe copile,² ca roze zambile,³ vrui să ajung la Damasc;⁴ mă-nveşmântai în damască,⁵ mi-am pus şi o mască,⁶ unde doar ochii şi gura se cască.⁷ Aveam cu mine azimă şi pască.⁸ Azi mă gândii că norocul o să mă pască,⁹ că sufletul meu nu e iască¹⁰ şi tot ce e vers,¹¹ tot ce e mers,¹² mereu merită un drum,¹³ chiar de e fum.¹⁴

Ajunsei cum spusei într-un târziu,¹⁵ undeva în pustiu,¹⁶ fumuriu,¹⁷ încă viu,¹⁸ la un bătrân,¹⁹ ce era peste toate stăpân,²⁰ şi care ne zise:

– Pentru cei care cred în vise²¹ învinse²², în verb,²³ în herb²⁴ şi în cornul de cerb,²⁵ acerb,²⁶ deschid această nobilă luptă,²⁷ ruptă²⁸ din cronici şi vremi: pe cine chemi, prea cinstite Rashid:²⁹  muză, buză, vorbă lehuză?³⁰

Mă înclinai,³¹ eram în serai³² şi spusei cu temei:³³ Aşadar, aşa dar Ashad ar da…³⁴

Al Hariri ibn Haman,³⁵ bătrânul, stăpânul, spânul, divinul³⁶ îmi spuse:

-Cuvintele-s apuse, răpuse, supuse.³⁷ Cine ar îndrăzni să-l înfrunte pe poet în astă, fastă zi a sa?

Se înclină Abu Harvash:

• Şi-n soare unsoare ninsoare lin are ca alinare…³⁸

Al Hariri se înclină şi el:

– Fiul al deşertului şi copil al profetului, arma poetului, înfruntă zgura –  şi să învingă şi soarele, marele.³⁹

Atunci Emirul al Saddam ibn Saddam suspină şi se înclină:

-Până acum am auzit de drum, de fum, de soare, de ninsoare, de cuvinte. Preacinstite Harun, preluminate Abu Havash, aţi putea alcătui, iavaş,⁴⁰ un răvaş,⁴¹ cu cuvinte ce-ncep cu litera numelui meu sau cu a soarelui zeu?

Mă-nclinai şi spusei cu temei:

-Să încerc eu. Şi spusei: Salvându-şi scutul stratagemă sub stâlp solar surpând sicilii sfidând suav străvechi sigilii satanic stârv stă semnul stemă.⁴²

Emirul se miră şi mă iscodi:

-Dar pe limba celor latini ai putea traduce aceste verbe versuri pe drept nemuritoare?

Cerui îngăduinţă şi, după oarecare stăruinţă, scrisei, întru a poemului biruinţă: scutum suum servans stratagema subter solare stabilimen silices subruens suaviter saecularia sigilla superspectans satane seaxum stemma signum stat.⁴³

Fui premiat,  cu aur curat, aplaudat, după cuviinţă, pentru biruinţă, ştiinţă şi elocinţă, poet al cerului,⁴⁴ nobil al adevărului,⁴⁵ frate al misterului,⁴⁶ părinte al versului⁴⁷ şi etalon al mersului,⁴⁸ pentru toate cămilele,⁴⁹ cât vor mai fi în vară zilele.⁵⁰

Dar în ued,⁵¹ se auzi un ţipăt de ied,⁵² ce abia se născuse.⁵³ Şi cuvântul meu se duse,⁵⁴ parcă nicicând nu fuse.⁵⁵

Lucian Strochi

MAQAMA POVESTIND DESPRE BIRUINŢA ASUPRA PENULTIMULUI CUVÂNT

Al Harun Al Rashid ibn Hassan povesteşte:

În zile,¹ – aluzie poate la cele 1001 de nopţi.

albe copile,² – zilele apar personificate

ca roze zambile,³ – fără blanc, formulare ambiguă: roze şi zambile; cu blanc e vorba de culoarea roz pe care o au unele zambile. De fapt zambila impresionează prin fragilitatea şi parfumul ei, nu prin culoare.

vrui să ajung la Damasc;⁴ –Damascul, am văzut în precedenta maqamă,  era un centru al culturii de o importanţă majoră dintotdeauna

mă-nveşmântai în damască,⁵ – damasca este o pânză, aşa cum este „olanda” sau pânza de „america”.

mi-am pus şi o mască,⁶ –pentru europeni, veşmântul arabilor negru, acoperindu-le şi  feţele,  pare adesea o deghizare.

unde doar ochii şi gura se cască.⁷ –un asemenea veşmânt are rolul de a ascunde identitatea purtătorului.

Aveam cu mine azimă şi pască.⁸ –aluzie la mai multe religii.