Ai fost fată frumoasă,¹

Aleasă mireasă,²

Prima mea casă.³

 

Acolo în pântec,⁴

Auzeam al tău cântec,⁵

Ca blând descântec.⁶

 

Am ieşit în lume,

Fără nume,⁷

Fără vreun gând anume.⁸

 

Purtasem căiţă,⁹

Aveam aluniţă,¹⁰

La piept cruciuliţă.¹¹

 

Mister între mistere,¹²

Durere fără durere,¹³

Putere fără putere.¹⁴

 

Eram floare între flori,¹⁵

Comoară-ntre comori,¹⁶

Umbra unei ninsori.¹⁷

 

Eram lumină din lumină,¹⁸

Sfântă rădăcină,¹⁹

Ghem de parafină,²⁰

 

Deschisă carte,²¹

Ce lumea împarte,²²

Dincolo de moarte.²³

 

Tu zâmbeai tăcută,²⁴

În raze ţesută,²⁵

Bucurie mută.²⁶

 

Trâmbiţe de-arame,²⁷

Neguri să destrame,²⁸

Mamă între mame.²⁹

 

Floare de cais,³⁰

Cer senin, deschis,³¹

Ai rămas doar vis.³²

 

Inima-mi se strânge,³³

Glasul mi se frânge,³⁴

Şi nu pot a plânge.³⁵

 

Mama mea fierbinte,³⁶

Vie în cuvinte,³⁷

Sfântă între sfinte.³⁸

Lucian Strochi

 Odă mamei  

Ai fost fată frumoasă,¹ –această odă are o structură formală şi ideatică extrem de complexă. Este realizată în terţete cu monorimă, 13 la număr (aaa bbb ccc ddd eee fff ggg hhh iii jjj kkk lll mmm) dintre cele 13 terţete sunt dedicate mamei  5 (terţetele 1,9,10,11,13), 5 terţete au ca subiect copilul   (terţetele 3,4,6,7,12) iar trei sunt comune (mamă +copil –terţetele 2, 5, 8). Se remarcă ţesătura din trei în trei a terţinelor comune, precum şi faptul că numărul terţetului are o semnificaţie:2 este cifra cuplului, a unirii prin iubire, 5 este cifra actului (a atmanului, despre care am mai vorbit), iar 8 este cifra timpului. La terţinele mamei dominantă este cifra 1 (9 se leagă de 1 pentru 10)1 fiind evident cifra unicului, iar la copil cifra 3 şi 4 (3, 4, 2×3,3+4,3×4) (3 fiind cifra triunghiului –cea mai stabilă figură, iar patru cifra perfecţiunii, provenit şi din unirea lui 1 cu 3. În fine 1 şi 3 se regăsesc în 13 cifra totală a terţetelor.  Cifra 13 este o cifră de ghinion, 13 fiind impar, dar şi benefică întrucât se obţine din 12 plus 1, adică un ciclu încheiat şi un nou început.

Aleasă mireasă,² – în doar trei versuri este descrisă traiectoria unei femei: fată, mireasă, femeie însărcinată.

Prima mea casă.³   –  mama este prima casă, cea mai sigură, cea mai apărată, cea mai iubită a unui copil.

Acolo în pântec,⁴  – pântecul mamei nu este doar un adăpost.

Auzeam al tău cântec,⁵ –copilul comunică cu mama sa, deocamdată pasiv, ascultându-i cântecul de dragoste.

Ca blând descântec.⁶ –cântecul este şi un descântec, orice mamă apărându-şi instinctiv copilul.

Am ieşit în lume, – întotdeauna am crezut că verbul a naşte trebuie să fie la diateza activă sau pasivă. Copilul e născut, nu se naşte.

Fără nume,⁷–înainte de botez, copilul nu are un nume al său.

Fără vreun gând anume.⁸ –naşterea nu este un act de voinţă. O singură excepţie cunosc şi anume basmul Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

 

 Purtasem căiţă,⁹  -căiţă înseamnă bonetă, scufie. unii copii se nasc cu o „scufie” de grăsime pe creştet. Se spune că acei copii au noroc în viaţă. Ne aflăm în terţina credinţelor populare.

Aveam aluniţă,¹⁰ –aluniţa este un semn distinctiv al copilului. Eu am avut două aluniţe de cei doi umeri. „Asta în loc de lună şi de soare. Eu ţi le-am pus să nu te pierd.” –glumea mama. Şi semnele de pe piele sunt considerate de rău sau bun augur.

La piept cruciuliţă.¹¹ –adică m-am născut creştin. Eram creştin de la naştere.

                Mister între mistere,¹²– următoarea terţină  este nedeterminată: nu ştim dacă mama sau copilului sunt toate aceste lucruri.

Durere fără durere,¹³ –dragostea e cea care alungă orice durere, de la cea a naşterii la cea a despărţirii.

Putere fără putere.¹⁴ –puterea unei mame este extraordinară, dar e „anulată” de copilul ei.

                Eram floare între flori,¹⁵ –continuă seria aprecierilor de tip metaforic. Copilul este cea mai frumoasă floare…

Comoară-ntre comori,¹⁶– … cea mai importantă comoară în ochii unei mame.

Umbra unei ninsori.¹⁷-umbra unei ninsori semnifică exact  antonimul ninsorii, adică senzaţia de căldură.

Eram lumină din lumină,¹⁸ –pentru o mamă, pruncul ei este de origine divină, un permanent miracol.

Sfântă rădăcină,¹⁹ –în copil stă rădăcina unui nou arbore genealogic.

Ghem de parafină,²⁰ –copilul pare amorf, dar el înseamnă totul, nu doar ceară, parafină, ci o materie care se modelează, dar nu se cristalizează niciodată. În fond, în ochii mamei copilul rămâne toată viaţa copil, adică încă imperfect, nepregătit să înfrunte viaţa cu toate greutăţile ei.

                Deschisă carte,²¹ –din nou ambiguitate. Atât mama, cât şi copilul sunt o carte deschisă, în care scrisul devine un drum.

Ce lumea împarte,²² –direcţia drumului împarte lumile.

Dincolo de moarte.²³ –e vorba de aspiraţia spre eternitate. Un om poate deveni etern prin copii săi sau prin opera care îi poate asigura nemurirea.

Tu zâmbeai tăcută,²⁴ –copilul îşi priveşte din nou mama, găsind-o bucuroasă şi mulţumită.

În raze ţesută,²⁵ – ea îi apare asemenea unei sfinte.

Bucurie mută.²⁶ –adevăratele bucurii sunt mute.

                Trâmbiţe de-arame,²⁷ –copilul îşi doreşte altceva, o explozie a sentimentelor mamei.

Neguri să destrame,²⁸ –evident această explozie ar urma să alunge orice nor din privirile mame.

Mamă între mame.²⁹ –între copil şi mamă se stabileşte o relaţie de inerenţă. Pentru copil mama sa e cea mai bună mamă. Pentru o mamă copilul ei este unic.

Floare de cais,³⁰ -cel mai trist terţet. (terţet sau terţină e acelaşi lucru, cu observaţia că terţina mai este şi poezia cu strofele dispuse trei câte trei). Floarea de cais este una dintre cele mai delicate flori.

Cer senin, deschis,³¹ –mama se confundă chiar cu natura.

Ai rămas doar vis.³² –înţelegem că mama a rămas doar vis, dar, mioritic, s-a integrat în natură.

Inima-mi se strânge,³³ –copilul îşi poate da drumul sentimentelor de durere.

Glasul mi se frânge,³⁴ –durerea îi frânge glasul.

Şi nu pot a plânge.³⁵ –cel mai dureros şi mai dramatic plâns e plânsul fără lacrimi.

Mama mea fierbinte,³⁶ –prezenţa mamei a rămas  pentru copil la fel de materială, mai mult, prezenţa ei devine cotropitoare.

Vie în cuvinte,³⁷ –în fond nu murim niciodată cu adevărat. Rămânem vii în cuvinte, în amintiri, în evocări.

Sfântă între sfinte.³⁸ –o formă mai specială de superlativ, folosită des în acest text. Pentru orice copil mama sa rămâne o sfântă.