Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (1)

CORNEL PAIU: Dar, oare, cu adevărat, există „vers liber”? Sau altfel scris: „VERS LIBER”! Nu cumva, şi versul aşa zis liber este supus unor legi, unor constrângeri, unor precepte etice ori morale, unor principii, unor structuri interne şi, chiar, şi de ce nu, externe, prin care se conectează unei realităţi prezente?

LUCIAN STROCHI: Versul, liber sau nu, trebuie să aibă obligatoriu ritm. Rima, cea care aparent desparte versul liber de versul clasic, este o invenţie destul de târzie, de prin secolele XII-XIII. Să fie toată poezia antică scrisă în vers liber? Constrângerile despre care vorbeşti sunt formidabile. Vorba lui Eminescu: „Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile. Peonii sunt patru la număr, după cum cade acceptul pe silabă (Peon I,II,III, IV). Peonul IV are decit trei silabe neaccentuate şi o a patra accentuată… Versul liber nu este libertin. Are la fel de multe constrângeri ca şi versul aşa – zis „clasic”. Uneori el se obţine din versul clasic, inventându-se cezuri inexistente. Cazul lui Ion Minulescu est cel mai elocvent. În ceea ce mă priveşte scriu la fel de uşor (sau de greu!) atât vers liber, cât şi vers clasic. O fetiţă m-a întrebat dacă îmi număr endecasilabii. I-am spus că nu: mă bazez pe un ritm interior, pe un simţ al versului pe care îl am, nu ştiu dacă de la naştere  (aşa cum un muzician se poate naşte cu un auz absolut) sau dacă prin exerciţiu, prin exersare permanentă.