Mut de admiraţie,¹ –această odă este o scriere curioasă, întrucât destinatarul e unul dublu: natura şi omul. În faţa naturii, omul ca fiu al ei, poate fi „mut de admiraţie”, încercând un sentiment de adulaţie mută.

despre natură,

Nu pot spune decât lucruri cu jumătate de gură,² –uneori frumuseţea naturii este atât de copleşitoare, încât şi cuvintele par a o macula, răpindu-i din puritatea genuină.

De unde începe şi unde sfârşeşte:³ – prima diferenţă dintre natură şi om este aceea că natura este infinită în timp şi spaţiu, iar omul este finit. Prin urmare ne lipsesc reperele fundamentale pentru a defini, măcar spaţio-temporal, natura.

Totul se despică în coadă de peşte.⁴ –natura este o entitate fractalică, caracterizată printr-un continuu involt.

Cum de creşte, ceea ce creşte.⁵ – miracolul transformărilor, a creşterilor este o altă realitate a naturii.

Există cu adevărat moarte,⁶ –se poate vorbi de repaus, de moarte, de nemişcare.

Sau totul se-mparte, desparte?⁷ –din nou aceeaşi obsesie fractalică, cu precizarea că orice dezvoltare de acest timp împarte, se împarte şi desparte.

Întregul e întreg şi partea e parte?⁸ –lipsindu-ne reperele nu mai putem judeca nici partea, nici întregul, nu putem stabili anatomia  şi fiziologia unui fenomen, a unei entităţi.

Există sacru, există profan,⁹ – distincţiile noastre: sacru, profan sunt extrem de discutabile, relative şi nu acoperă decât o zonă restrânsă a unei realităţi.

Există clipă, există an,¹⁰ –timpul este de asemenea împărţit arbitrar de către  om.

Există haos, ţesut diafan,¹¹ –în lipsa legilor, universul se desface din haos; atunci când se stabilesc legi sau structuri haosul devine cosmos.

Există legi, legile firii,¹² –legile există, dar adesea sunt descoperite târziu de către oameni sau nu sunt încă descoperite. Legea gravitaţiei exista şi înainte de Newton.

Ce rost are cerul, ce rol trandafirii?¹³ –Omului nu-i rămân decât întrebările, cărora tot el, prin ştiinţe încearcă  să se găsească un răspuns acceptabil.

Există Ziditor şi zidire,¹⁴  – există oare un Creator suprem şi dacă da, suntem noi creaţia sa?

Nuntă celestă, mireasă şi mire.¹⁵ – între creator şi creaţie, trebuie să existe o nuntă cosmică, în care mirele poate fi omul, iar mireasa natura.

Care ne este adevăratul, statornicul chip,¹⁶ – în această lume  care este adevărata noastră dimensiune: suntem un microcosmos, un mezocosmos sau un macrocosm?

Suntem duh divin, eroi sau doar fir de nisip?¹⁷ – ce rol joacă în această lume religia, mitul, istoria?

Aceste întrebări şi multe alte asemeni,

Mi le-a pus unul din gemeni,¹⁸ – nu ştim cine sunt gemenii, dar e posibil ca lumea fiind simetrică, un copil să pară doi sau chiar să fie o primă multiplicare.

Un copil,

Într-o zi de april,¹⁹  – aprilie conţine cu adevărat triumful primăverii.

Când natura se răzvrătise,²⁰ – aprilie este de asemenea cea mai capricioasă lună.

Se acoperise de colb, se-nvelise în vise…²¹ – colbul, praful înseamnă de fapt contingentul, stratul efemer, în timp ce visul poate fi un principiu activ, o alternativă a imaginarului.

Ce să-i spun, ce să-i răspund,

Ceva definitiv, ceva profund?²² – din acest moment oda se adresează omului.

Suntem o piatră pe prund,²³ – omul aparţine tuturor mediilor. El este piatră şi lut, dar şi ritm.

Suntem şi bob de nisip,²⁴ – efemerul poate fi imaginat şi ca fiind un bob de nisip pe o plajă.

Anonim fără nume sau chip,²⁵ –e vorba până la urmă de forţa seriei, natura producând serii şi nu experimentând mereu, oferindu-ne aberaţii.

Dar, în egală măsură,

Suntem un etalon în natură:²⁶ – omul poate fi măsura tuturor lucrurilor pentru că este singura fiinţă conştientă care poate reflecta natura  şi se poate reflecta în ea.

Doar în noi, creaţia se poate-oglindi,²⁷ – suntem până la urmă o oglindă a naturii.

Doar prin noi, universul poate gândi,²⁸ –prin noi universul gândeşte şi se gândeşte.

Doar prin noi, se frânge, răsfrânge,²⁹ – prin om universul se schimbă mult mai rapid.

Doar prin noi, poate râde sau plânge³⁰ –prin noi universul se personifică, se umanizează.

(Adevăruri banale, cuvinte prea mari,

Ca să fie poetice, univers sau creaţie,³¹ –adevărurile pot părea banale, iar cuvintele emfatice. De fapt e vorba de leme, de teoreme atât de evidente, încât nu mai e cazul să fie demonstrate.

Dar nu poţi avea, mereu şi mereu, starea de graţie)³² –există însă şi starea de graţie care este o stare excepţională, astrală, extrem de rară.

(Pruncul adormise,

Se albise

Şi albise,

Chiar şi marele Ulise:³³ –acest discurs despre natură şi om pare a fi o pagină dintr-un mit grecesc. L-am ales pe Ulise pentru că el reprezintă atât forţa, cât şi înţelepciunea, atribute esenţiale ale eroului perfect.

Pânza albă îi murise,³⁴ –e vorba de pânza Penelopei. Formularea e ambiguă, permiţând interpretări antitetice.

Penelopa îi ucise, ³⁵  – Penelopa e soţia lui Ulise. Din iubire pentru ea, Ulise renunţă la alte tentaţii.

Vise lise,³⁶ –adică vise line, liniştite, fără „asperităţi”.

Zări promise.)³⁷ –lui Ulise i se promiseseră insule, regate şi, desigur, alte iubiri.

Această odă este, formal, una „rebelă”. Avem monorimă, dar şi rimă împerecheată. Lungimea versului este variabilă, iar exclamaţia retorică devine interogaţie retorică.

Lucian Strochi