CORNEL PAIU: Sunteţi şi autor de piese de teatru, dramaturg. În acest sens, v-aş întreba care este prima piesă pe care aţi scris-o şi ce alte piese aţi mai scris?

LUCIAN STROCHI: Prima piesă s-a numit Cu toţii vor să joace Hamlet. Am scris-o din necesitate. Era un concurs de teatru între Facultăţi şi se puncta bine dacă textul era original. Aşa că l-am scris. Subiectul era simplu: o trupă de amatori vrea să joace într-o piesă antică sau una medievală. Dar ce te faci că Achile purta ochelari! În timp ce ei repetau când Sofocle, când Shakespeare, viaţa de afară îşi juca şi ea rolurile, împiedicându-i pe actori să joace Hamlet. Personajul principal era regretatul meu prieten, poetul gorjean Arthur (Alin) Bădiţă. Am încercat să asigur şi regia. Nu ştiu dacă piesa a plăcut sau nu, nu ştiu ce punctaj a obţinut, dar toată trupa a primit a premiu o vacantă la munte, la Braşov, în perioada dintre semestre. Mai ştiu că din juriu făceau parte, între alţi actori profesionişti, Virgil Ogăşanu şi Irina Petrescu.  De spectatorii noştri au fost numai actori. Prin urmare o lume pe dos în care spectatorii sunt actori, iar actorii sunt spectatori. Am mai scris apoi o piesă intitulată Cumpăna, atât de proastă încât a fost premiată în Cântarea României… Restul pieselor pe care  le-am scris se găsesc în volumul de teatru pe care l-am publicat cu ceva ani în urmă. Cu o excepţie: un text pe care l-am scris şi l-am citit la Baia Mare atunci când toţi îl omagiam pe Alfred Jarry. De fapt să scriu teatru m-a îndemnat Dumitru Radu Popescu, după ce a citit un poem dramatic de-al meu din volumul Monere.