STATUI (WABI)

ascultă-mi liniştea:3

piatra-şi ciopleşte suav oratorii4

cuvântul spus e refuzul altei rostiri5

Lucian Strochi

STATUI – statuia este o sculptură care reprezintă de obicei o persoană, o zeitate, un eveniment istoric şi/sau social, un animal sau un obiect. În cazul persoanei aceasta trebuie să fie o personalitate politică, ştiinţifică, istorică, culturală  recunoscută, un erou, cunoscut sau nu. Oricum pentru celelalte reprezentări foarte important rămâne simbolul. Statuia este realizată în tehnica ronde-bosse, adică poate fi privită din toate părţile, înfăţişând în special o fiinţă umană reprezentată în  întregime, de obicei în poziţie verticală. Poate fi şi ecvestră. Atunci când apare conturată pe lespedea unui mormânt, care reprezintă persoana îngropată, se numeşte gisant. În teatrul japonez întâlnim adesea statui vii, adică actori care îşi opresc mişcarea şi rămân nemişcaţi, într-o atitudine cât mai expresivă, fiind răsplătiţi cu aplauze.
(WABI)2  – categorie estică a haikuul reprezentând frumuseţe austeră, melancolie, dezolare

ascultă-mi liniştea:3  – tristihul are structura versurilor 6-11-12, conţine o dublă cezură  după fiecare vers, adică kirejiul. Cele trei mişcări ale textului cuprind o adresare, dar care e de fapt este un monolog adresat, cu cezură marcată grafic, o metaforă revelatoare, o iluminare surprinzătoare (piatra îşi ciopleşte singură statuile, respectiv „oratorii”) şi o formulare aforistică, uşor paradoxală, dar adevărată.

piatra-şi ciopleşte suav oratorii4  – aici e folosit, kenyogenul permiţându-se mai multe interpretări: fiecare obiect vorbeşte despre el însuşi; piatra îşi înalţă singură un monument şi foloseşte omul drept pretext; prin trecerea timpului piatra trece de la stadiul de obiect la cel de simbol, încărcându-se cu semnificaţii

cuvântul spus e refuzul altei rostiri5 –atunci când rostim un cuvânt, celelalte cuvinte mor, pentru că nu pot fi folosite fiind vorba de un fenomen de redundanţă. Atunci când sculptăm o statuie, evident că nu vom sculpta alte statui în acelaşi timp şi din aceeaşi piatră. De aici şi o posibilă morală: să fim atenţi cum folosim materia, cuvântul, pentru că totul e de unică folosinţă. Textul are şase substantive, patru verbe, două pronume, un adjectiv. Interesant este chiasmul substantivelor, aflate în triunghiuri contrastante: linişte – piatră – refuz şi oratori –cuvânt – rostire. La urma urmelor, statuia e tăcută, dar ne vorbeşte prin personalizarea ei, prin simbolurile pe care le conţine.

De remarcat şi frecvenţa vocalei „i” (11 prezenţe).

Poemul a apărut şi în volumul Cuvântul cuvânt.