MARELE ORB (MONO NO AWARE)
atât de virilă-mi privirea3–
încât dacă aş deschide pentru o clipă ochii4
până şi aerul ar înmuguri5
Lucian Strochi
MARELE ORB1 – orbul este o obsesie perenă a literaturii. Mari poeţi (Homer, Milton, Borges) au fost orbi. Marele orb este acela care este indiferent la tentaţiile diurne. Orbul vede – compensatoriu – mai bine decât cel cu privirea normală. Ca personaj se găseşte la mulţi poeţi români sau străini.
(mono no aware2) este o categorie estetică a haikuului referitoare la „patosul lucrurilor”.
Tristihul are versuri lungi (9-15-12 silabe) impunând şi o pauză de respiraţie, cel puţin pentru versul doi.
atât de virilă-mi privirea3 – evident avem aici o hiperbolă augmentativă, de intensitate. Dacă într-un text anterior eul liric se dematerializa devenind privire, acum privirea se materializează. Virilitatea se referă la bărbăţie, energie, vigoare, forţă, impetuozitate; conştient de această forţă, marele orb înţelege să se sacrifice, pentru ca omenirea să poată supravieţui.
încât dacă aş deschide pentru o clipă ochii4 – marele orb ar putea deschide ochii, dar asta ar însemna aneantizarea lumii. Prea multa lumină e la fel de periculoasă ca întunericul.
până şi aerul ar înmuguri5 – aerul care înmugureşte este o metaforă bazată pe un paradox: înmugurirea plantelor este un dar divin. Înmugurirea aerului înseamnă însă o catastrofă. Textul foloseşte toate vocalele limbii române, iar „î” este în dublă grafie. „I” este însă vocala ce determină eufonia (e prezent în text de 11 ori). Se remarcă şi prezenţa a două triunghiuri logice, ce asigură stabilitate poemului: privire – ochi – aer şi viril – deschide – înmugureşte.