MARELE ORB (MONO NO AWARE)

atât de virilă-mi privirea3

încât dacă aş deschide pentru o clipă ochii4

până şi aerul ar înmuguri5

 Lucian Strochi

  MARELE ORB1 – orbul este o obsesie perenă a literaturii. Mari poeţi (Homer, Milton, Borges) au fost orbi. Marele orb este acela care este indiferent la tentaţiile diurne. Orbul vede  – compensatoriu – mai bine decât cel cu privirea normală. Ca personaj se găseşte la mulţi poeţi români sau străini.

(mono no aware2)  este o categorie estetică a haikuului  referitoare la „patosul   lucrurilor”.

Tristihul are versuri lungi (9-15-12 silabe) impunând şi o pauză de respiraţie, cel puţin pentru versul doi.

atât de virilă-mi privirea3  – evident avem aici o hiperbolă augmentativă, de intensitate. Dacă într-un text anterior eul liric se dematerializa devenind privire, acum privirea se materializează. Virilitatea se referă la bărbăţie, energie, vigoare, forţă, impetuozitate; conştient de această forţă, marele orb înţelege să se sacrifice, pentru ca omenirea să poată supravieţui.

încât dacă aş deschide pentru o clipă ochii4 – marele orb ar putea  deschide ochii, dar asta ar însemna aneantizarea lumii. Prea multa lumină e la fel de periculoasă ca întunericul.

până şi aerul ar înmuguri5 – aerul care înmugureşte  este o metaforă bazată pe un paradox: înmugurirea plantelor este un dar divin. Înmugurirea aerului înseamnă însă o  catastrofă. Textul foloseşte toate vocalele limbii române, iar „î” este în dublă grafie. „I” este însă vocala ce determină eufonia (e prezent în text de 11 ori). Se remarcă şi prezenţa a două triunghiuri logice, ce asigură stabilitate poemului: privire – ochi – aer şi viril – deschide – înmugureşte.