lungă e noaptea încărunţind încordată²–

lată-i poteca şi teama vărgată³

înaltă-i doar tâmpla de fată⁴

Lucian Strochi

CELE TREI DIMENSIUNI¹ – e vorba desigur de dimensiunile spaţiale: lungimea, lăţimea şi înălţimea. De aici şi ideea realizării portretului iubitei, în toate dimensiunile. Nu pot nega nici ideea unui portret cubist. Tristihul are forma 13-11-9 silabe. Fiecare vers are ceva inedit. Noaptea apare personificată, încordată, plină de tensiuni şi încărunţită; poteca şi teama vărgată apar late, adică largi, mari, impresionante, iar tâmpla de fată este înaltă, sugerând spiritualitatea.

lungă e noaptea încărunţind încordată² –primul vers conţine toate vocalele (şapte) ale limbii române, deci întregul triunghi vocalic.  Se remarcă oximoronul noapte – încărunţind (negru-alb) mai puţin obişnuit întrucât e vorba de părţi de vorbire diferită. În primul vers noaptea e cuvântul-cheie, celelalte nefiind decât adjectivări, calificative ale nopţii.

lată-i poteca şi teama vărgată³  – al doilea oximoron e între potecă ceea ce înseamnă certitudine, siguranţă şi teama care apare vărgată, sugerând atât o posibilă fiară (tigrul de exemplu), dar şi incertitudinea (vărgat însemnând alternanţe, inclusiv cromatice)

înaltă-i doar tâmpla de fată⁴   – acest vers poate fi citit în mai multe moduri. Tâmpla este şi un termen religios, desemnând catapeteasma, iconostasul, adică peretele despărţitor împodobit cu icoane dintre altar  şi restul bisericii. Dar primul sens pentru tâmplă se referă la o parte laterală a capului, un loc geometric între ochi, frunte, ureche şi obraz. Şi tot tâmplă e şi părul care creşte în acea parte. Tâmpla înaltă (ca şi fruntea) sugerează inteligenţa, dar şi frumuseţea, cochetăria. Prin faptul că vorbim adesea de tâmple încărunţite, tâmplă se leagă de noapte, noaptea devenind astfel o tâmplă. Dar noaptea este şi o teamă vărgată datorită alternanţei întuneric / lumină, dar şi o potecă pentru vis(are). Dimensiunile spaţiale ce contopesc şi se topesc în alte dimensiuni, spirituale. Interesant, cuvântul tâmplă are o dublă etimologie romană, provenind din tempus (timp) sau templum (templu). În prima situaţie timpul este a patra dimensiune a labirintului spaţio – temporal (dimensiunea oblică); în a doua situaţie craniul este un templu al gândirii.