Aţi luptat pentru o operă de artă? Aţi fost pus în situaţia să apăraţi opere de artă? V-aţi temut pentru „soarta” unor opere de artă? Cu ce ocazie, în ce context?

LUCIAN STROCHI: Nu a fost cazul. M-am format ca intelectual într-o perioadă de relaxare ideologică (anii 1968-1974), atunci când apăreau cărţi din literatura română şi cea universală care astăzi nu mai apar. Singurele opere devastate de comunişti au fost statuile (topite, ascunse privirilor, dosite). Deranjau, erau prea la vedere. Nu puteau fi puse la secret. Cum să ai o statuie a lui Carol I în Bucureşti, în plin  centru, chiar dacă era creaţia lui Mestrovici? În rest, picturile se refugiau în depozite, cărţile de valoare intrau într-un regim de strict secret, icoanele se ascunseseră doar în biserici. Am văzut statuile lui Coşbuc şi Goga martelate. Aş lupta pentru libertatea statuilor, dacă ar fi cazul.