patru² samurai³ –

o nobilă cetate⁴ –

trei săbii roşii ⁵

Lucian Strochi

PECETE ¹(MONO NO AWARE)  – pecetea este un simbol generos, întrucât poate însemna o rană (cicatrice), un sărut, o consfinţire, o autentificare, o marcă a timpului, un sigiliu (blazon). Cineva îmi atrăgea atenţia asupra unei ciudăţenii: dacă extragem din cuvânt vocale e, aşa cum în unele limbi nu sunt scrise decât consoanele, obţinem prescurtarea de la cuvântul punct (pct), punctul fiind cea mai simplă, dar şi categorică pecete.

patru² – acest haiku reţine atenţia prin câteva premiere: este primul scris cu onji, adică cu silabe japoneze. Silabele japoneze se termină obligatoriu într-o vocală. A fost scris după apariţia Ancadierului, atât în ideea de a se ajunge la cifra 26 (v. explicaţia şi la tanka), cât şi pentru a se proba iniţierea realizată în conceperea şi realizarea haikuului. Amintim că s-a plecat de la un singur criteriu formal respectat, tristihul,  pentru a se ajunge acum la respectarea tuturor normelor. Nu întâmplător acest haiku este legat şi de cifra 23 care, pentru mine, devine, din metaforă obsedantă, un mit personal. Şi următoarele haikuuri respectă cerinţa de a fi scrise în onji. Patru este simbolul mandalei, al perfecţiunii.  Se considera că patru samurai aflaţi spate în spate, cu faţa spre cele patru puncte cardinale pot apăra singuri o cetate.

samurai³  – samuraiul era servitorul unui nobil, fiind la rândul său de origine nobilă. Cuvântul samurai e derivat de la verbul japonez saburau de unde este derivat şi numele masculin Saburo însemnând a servi. Casta samurailor a fost desfiinţată după Restauraţia Mieiji (1868). Samuraiul este un luptător medieval, replica asiatică la cavalerul european medieval.  Samuraiul reprezintă modelul suprem şi mereu actual al desăvârşirii japoneze. Samuraiul avea două săbii: katana (la şold) şi wakizashi (la brâu). Se sinucidea însă cu un pumnal special (sinuciderea se numea la început harakiri (a spinteca burta) –termen considerat vulgar şi apoi seppuku). Avea dreptul să scrie înainte de moarte un poem de adio, care împreuna cu capul (pentru recunoaştere probabil) şi cenuşa trupului era înmânate familiei. Defunctul avea dreptul la un nume postum. Doliul văduvelor dura până la 400 de zile şi era de culoare albă. Samuraiul îl apăra pe daimyo – nobilul feudal şi bineînţeles pe shogun. Samuraii aveau un cod al onoarei (bushido). Călăreau pe cal şi purtau armuri făcută din plăci de fier, coifuri bogat decorate, încălţăminte din piele de urs, un arc mare, tolba cu săgeţi, un  pumnal şi două săbii, un evantai. Samuraiul cânta obligatoriu la un instrument, de obicei flaut.  Samuraii se căsătoreau simplu, ceremonia de nuntă constând în schimbul între miri a trei cupe de sake, din care fiecare bea pe rând de trei ori. Căsătoria era consumată abia după naşterea primului copil.

o  nobilă cetate⁴  – cetatea  era foarte importantă pentru japonezi, marcând, prin nume, chiar perioade istorice.

trei săbii roşii ⁵ – vers enigmatic, din două motive. Săbiile sunt roşii, deci pline de sânge şi sunt doar trei, pe când samuraii sunt patru. O explicaţie ar fi faptul că numai trei din patru săbii au fost folosite în luptă, nefiind nevoie şi de a patra. Se sugerează altfel o luptă câştigată relativ uşor.

Haiku permite şi alte câteva observaţii interesante: patru cu trei dau, prin adiţie, şapte, iar prin scădere patru minus trei dă unu. Şapte este cifra iniţierii şi se găseşte ascuns de mai multe ori în text. Şapte vocale cuprinde al doilea vers cel care conţine cuvântul cheie cetate (şi desigur şi şapte silabe). Tot şapte e numărul total al literelor în „o cetate” sau „o nobilă”. Tot şapte este numărul literelor în cuvântul „samurai”. Vocala „o” este semnul cetăţii (a se vedea hărţile cu legenda pentru orice localitate), dar şi forma peceţii, O este singura literă perfect rotundă. Imaginea vocalei „i” esenţializată este imaginea unui om (cap+trup), dar şi al unei săbii (teacă + lamă, tăiş). Numărul vocalelor „i” din haiku este tot şapte, dintre care cinci în ultimul vers (dar cinci – am văzut – este cifra atmanului, adică a actului, a luptei!). Iar  ultimul vers tocmai o asemenea luptă sugerează… Aşa cum spuneam patru minus trei dă unu, adică ideea unicităţii. Avem o pecete, o imagine unitară, o cetate, un samurai învingător (fără luptă, sau neatins). Acest joc al cifrelor ar părea exagerat dacă nu am ţine cont că ideograma rară a cuvântului samurai este: ± (adică plus (+) peste minus ( -)!). Haikuul este canonic: tristih cu structura 5-7-5 silabe.