Cel mai vechi florilegiu nipon este Manyoshu –Culegere a celor zecii mii de foi (generaţii). Antologia cuprinde 4496 de poeme, din care 4173 sunt tanka, 61 sedoka şi 262 mai lungi, dar niciunul nedepăşind 150 de versuri.

Antologia Manyoshu  cuprinde 561 de autori, dintre care 70 sunt femei, dar există şi numeroase poeme anonime.

Lirica din perioada Nara se caracterizează prin makoto (sinceritate). Primii poeţi „identificaţi” sunt cei Cinci oameni mari din Manyo (Manyo no gotaika): KAKINOMOTO NO HITOMARO, YAMABE NO AKAHITO, YAMANOUE NO OKURA, OTOMO NO TABITO ŞI OTOMO NO YAKAMOCHI.

Dintre poete se reţin: prinţesa NUKADA, doamna OTOMO din SAKONOUE şi doamna KASA, toate scriind tanka de dragoste.

Atunci când caracterele chinezeşti sunt înlocuite prin două silabare, scrisul capătă doar 73 de semne fonetice –fie linii geometrice (kata-kana), fie cursive (hira-gana). Folosirea cuvintelor chinezeşti este interzisă în tanka începând cu secolul X.

Celebră este antologia Kokinwakashu (Culegere de poezii din trecut şi de azi); conţine 1111 poezii vechi şi noi, dintre care 1102 tanka, 5 choka şi 4 sedoka şi a fost alcătuită din ordinul împăratului DAIGO (885-930) de către KI NO TSURAYUKI, KI NO TOMONORI, OSIHITOCHI  MITSUNE şi MIBU NO TADAMINE. Culegerea cuprinde 122 de autori, dintre care 96 sunt poeţi (10 preoţi) şi 26 de poete. Prefaţa este scrisă de KI NO TSURAYUKI şi el evidenţiază „şase genii ale poeziei” şi anume: ARIWARA NO NARIHIRA, EPISCOPUL HENJO, DOAMNA ONO NO KOMACHI, OTOMO NO KURONUSHI, BONZUL KISEN, BUNYA NO YASUHIDE. Dintre ei rămân ARIWARA NO NARIHIRA care a devenit eroul Povestirilor din Ise care conţin 209 tanka. Doamna de curte ONO NO KOMACHI, de o frumuseţe răpitoare   a scris poezii de dragoste, cu nimic mai prejos ca cele ale renumitei Sappho din Lesbos. Ono no Komachi scrie versuri „incendiare”: „Arzânda patimă mi-e trează/Şi-n pieptul răvăşit de flăcări/Inima mea e un tăciune”. (Traducerea acestor versuri şi cele mai multe dintre informaţiile despre tanka aparţin excelentului Ion Acsan şi se găsesc în prefaţa sa la ANTOLOGIE DE POEZIE CLASICĂ NIPONĂ. EŞE, 1981). Sappho simţea „un fir de foc şerpuind sub piele” şi regreta că „era singură în pat”.

Împăratul MURAKAMI (927-967) a înfiinţat un Birou de Poezie Naţională –idee suprarealistă! – şi porunceşte să se alcătuiască o antologie intitulată Gosenshu (Culegere ulterioară).

De altfel de acum antologiile curg şi merită reţinute măcar ca titlu câteva: Shuishu (Culegere de spicuiri), Goshuishu (Culegere ulterioară de spicuiri), Kin’yoshu (Culegerea frunzelor e aur), Skikashu (Culegerea de flori a vorbelor), Senzaishu (Culegerea celor o mie de ani), Hyakunin-Issu (Una sută de poezii din una sută poeţi), Kindai-shuka (cele mai bune poezii ale vremii nostre). Principalele trăsături ale liricii nipone sunt gingăşia (yasa-shitu) şi simţirea adâncă (mono no aware).

Antologiile sunt dublate de concursurile de poezie (utaawase), asemănătoare oarecum maqamelor, cu un împărat regizor şi cu un juriu intransigent şi incoruptibil. Cel mai celebru concurs a avut loc în 1201 pe vremea împăratului GO-TOBA, la el participând 30 de poeţi, fiecare compunând o sută de tanka. Se impune acum în tanka clasică miyabi –(eleganţa), pentru ca peste un secol să se impună yugen  -(realitatea profundă şi misterioasă) şi sabi (singurătate). Prin sabi poezia niponă se întâlneşte cu sensibilitatea europeană a preromanticilor şi romanticilor.

Poezia de curte niponă se remarcă în culegerea Fugashu (Culegerea eleganţei), elaborată şi prefaţată de împăratul HANAZONO.

Abia în secolul XV apar ka-shu (culegeri de casă), selecţii din operele poeţilor notorii, ajungându-se la adevărate volume personale.

Lucian Strochi