CORNEL  PAIU:  Neagu Djuvara, de care ne-am despărţit recent (25 ianuarie 2018), autor interesat de interogarea filosofică a istoriei, îşi căuta repere în structuralism, cultură şi ştiinţă. Cum vedeţi dvs. aceste alegeri ale sale, până la urmă veritabile şi conştiente exigenţe, şi acestea, în contextul anilor ’50, ’60 ai secolului trecut?

LUCIAN STROCHI: Un istoric îşi caută sursele peste tot, inclusiv în cultură şi ştiinţă, în sociologie, în structuralism. Să nu uităm la Claude Levi-Strauss, unul din părinţii structuralismului, a scris Tropice triste sau Gândirea Sălbatică. Atâta doar că istoria se bazează mult pe diacronie, iar structuralismul pe sincronie. Să nu uităm că Neagu Djuvara a cunoscut bine culturile Africii, că nu a suferit cenzura politică şi culturală pe care au suferit-o alţi români, el având „şansa” să trăiască în exil (dacă exilul poate fi o şansă).

CORNEL  PAIU: „Cu Neagu Djuvara dispare cel din urmă boier din cultura română.”, spune Nicolae Manolescu, în editorialul pe care-l semnează în România Literară, nr. 5-6 / februarie 2018. Aşa să fie oare?

LUCIAN STROCHI: Că Neagu Djuvara este un „boier” e perfect adevărat. Dar că e ultimul din cultura română, e discutabil. Să ne gândim numai la academicienii noştri, la un Răzvan Theodorescu. E un boier sau nu al culturii române?