Abia urcată într-un vis,²

Ai coborât în paradis.³

Printre atâtea veşminte,⁴

Nu e loc pentru cuvinte.⁵

Printre aspre, blânde culori⁶

Eşti farmecul unei erori.⁷

Lucian Strochi

Portret de femeie¹   – deşi distihurile par independente în sigio, în realitate există o fină ţesătură între ele. Femeia, în ipostază de iubită, este tema acestei poezii.

Abia urcată într-un vis,²  – iubirea se înfiripă în vis, visul fiind un principiu activ, ca la Eminescu. Iubita urcă în vis, într-o inedită ascensiune.

Ai coborât în paradis.³ –Curios, înălţimea visului este mai mare chiar decât iubirea paradisiacă, prin urmare iubita trebuie să coboare. Distihul se remarcă tocmai prin această dublă mişcare.

Printre atâtea veşminte,⁴  – veşmintele au constituit întotdeauna o preocupare, mai mult, o atracţie. Atât femeia, cât şi bărbatul acordă mult timp „toaletei”. Dar fastul omoară sinceritatea, discursul, mărturisirea, dialogul.

Nu e loc pentru cuvinte.⁵  – prin urmare, cuvintele devin inutile, nu se mai regăsesc într-o curte preocupată prea mult de ceremonial şi de imagine.

Printre aspre, blânde culori⁶   – ceea ce impresionează este cromatica deosebită, culorile vii, în care domină auriul şi galbenul (culori imperiale), urmate de albastru, roşu şi verde. Multă vreme, în China şi Coreea, codul culorilor trebuia respectat, fiecare culoare aparţinând unei anume demnităţi. (De exemplu un ţăran nu avea voie să folosească galbenul, fiind aspru pedepsit dacă încălca acest cod).

Eşti farmecul unei erori.⁷  – într-o lume falsă, cu valori schimbate, femeia devine o eroare pozitivă, frumuseţea ei naturală sfidând eticheta curţii. Sau, într-o altă interpretare, o delicată declaraţie de dragoste: eşti atât de frumoasă, încât natura a greşit cu tine, scoţându-te din contingent.

Poezia este scrisă în versuri de câte opt silabe, cu trei rime împerecheate (aa,bb,cc).