Adu-ţi aminte, frate,¹ de aceste cuvinte:

„Iubirea fierbinte² nu cunoaşte jurăminte”. ³

Doar inima se frânge,⁴ când amintiri îşi strânge,⁵

Nu poţi plânge,⁶ decât cu o lacrimă de sânge.⁷

Printre culori⁸, atâtea neostoite ninsori:⁹

Printre surori¹⁰, atâtea neexpediate scrisori.¹¹

Lucian Strochi

Posibile  iubiri   (sigio) 

Adu-ţi aminte, frate,¹ – Acest sigio este construit pe simetrii interesante: distihurile au rime împerecheate, dar acestea au şi rime interioare, care funcţionează ca cezură mediană, aşa încât rimele perechi se transformă în monorime: aminte, cuvinte, fierbinte, jurăminte; frânge, strânge, plânge, sânge; culori, ninsori, surori, scrisori. Verbele refuză prezentul atât prin conţinutul lor semantic, cât şi prin folosirea negaţiilor (nu cunoaşte, nu poţi plânge, neostenite, neexpediate). Prin urmare şi versurile sunt antitetice: fierbinte este antitetic lui jurământ, culorile sunt anulate de albeaţa ninsorii, comunicarea este practic interzisă: frate se întâlneşte cu surori după patru versuri, surorile nu comunică pentru că scrisorile lor rămân neexpediate, funcţionează chiasmul de intensitate: frânge şi sânge sunt mai puternice decât strânge şi plânge. „Frate” este o apoziţie, o formulă de adresare, neimplicând neapărat rudenia.

de aceste cuvinte: – a-ţi aminti de anumite cuvinte înseamnă de fapt a nu le folosi la modul prezent. Sau altfel formulat:  cuvântul spus e refuzul altei rostiri, după cum şi cuvântul nespus e şi el refuzul rostirii tocmai din cauza multiplelor posibilităţi combinatorii.

„Iubirea fierbinte² – iubirea fierbinte este una temperamentală, exaltată, dar deloc lucidă.

nu cunoaşte jurăminte”. ³ – din această cauză, jurământul care presupune hotărâre, echilibru, asumarea unor acţiuni viitoare nu este posibil.

Doar inima se frânge,⁴ – se frânge poate avea valori denotative, dar în primul rând conotative.

când amintiri îşi strânge,⁵ – inima îşi aminteşte prin emoţiile trăite cândva, prin imagini de o mare intensitate şi amplitudine.

Nu poţi plânge,⁶ –plânsul este eliberator, purificator, dar aici el nu se produce.

decât cu o lacrimă de sânge.⁷ – lacrima de sânge este o metaforă puternică, o sintagmă pe care o întâlnim şi în Mioriţa, dar care devine una lexicală prin prea deasa folosire.

Printre culori,⁸ – culorile sunt evident cele din spectrul rogvaiv. Prin urmare albul şi negrul nu sunt considerate culori. De remarcă în ultimul distih, folosirea anaforei încrucişate (printre/atâtea/printre/ atâtea). Simetria devine acum maximă: până la cezură identitate între versurile distihului, apoi identică e folosirea negaţiei ca prefix: neostoite/neexpediate, supă cum simetria se prelungeşte şi la ultimele cuvinte: atât ninsoarea, cât şi scrisorile neexpediate sunt albe.

atâtea neostoite ninsori:⁹  – tot în acest distih, se remarcă valoarea vocalei „o”, cu valenţe multiple: „o” înseamnă cercul, perfecţiunea, dar şi limitarea, imposibilitatea de a părăsi un centru; „o” echilibrează imaginea prin pentagrama pe care o formează: culori, neostoite, ninsori, surori, scrisori. A se remarca şi frecvenţa neobişnuită a consoanei „s” (neostoite, ninsori, surori, scrisori) şi ea folosită de cinci ori. Cinci  este cifra omului, avem structura de cinci a stelei de mare (două mâini, două picioare, un cap, v. Omul lui Vitruviu şi al lui Leonardo), degetele de la o mână sunt în număr de cinci…

Printre surori, ¹⁰ – şi cuvântul surori nu presupune cu obligativitate o relaţie de rudenie: avem surori de caritate, surori medicale, suflete surori…

atâtea neexpediate scrisori.¹¹ – scrisorile neexpediate par a avea o valoare negativă, interzicând comunicarea. În realitate există şi o valoare pozitivă: aceste scrisori pot fi expediate oricând. Efectul lor este de energie potenţială.