Mihai Horga este un personaj boem, romantic, sentimental, dar şi sarcastic, pamfletar, insistent, incomod, adesea cu mult umor şi fină ironie.

Un poeta vates, un poet tribun, fiind atent la tot şi la toate, proclamându-se o voce distinctă, o conştiinţă a cetăţii.

Tipul acesta a cam dispărut din peisajul poeziei române contemporane, era un tip comun la paşoptişti, lampadoforii, cei care întemeiau, prin revoluţii, o limbă şi o naţiune.

Acum poezia se obiectivează, „eul liric” părăseşte atât „eul”, cât şi „liricul”, devenind  aproape impersonal.

Din acest punct de vedere, textele lui Mihai Horga par curioase, venind dintr-un alt timp, chiar dacă subiectul este extrem de actual.

Îşi iubeşte colegii, oraşul adoptiv, Romanul, are o stimă deosebită, imnică faţă de valorile reale ale neamului.

Este de profesie metalurg şi se autodefineşte într-o curioasă artă poetică: „Nu sunt poet, nici nu cutez/În stihuri/Vorbele-mi aşez/Sunt metalurg, frământ metalul,/A-l modela/Mi-e idealul…/Topesc idei în creuzete/ Născând idei incandescente…/Învăţ cum/ Să păstrez măsura/Iubirii pentru poezie /Ca şi pentru metalurgie!” (Metalurgia cuvintelor).

Mihai Horga este un gospodar cumsecade, cu simţul datoriei şi ne comunică acest lucru şi în versuri, după ce glosează pe tema timpului şi a destinului: „Ne trecem ca nisipul din clepsidră/Ne naştem, creştem, ne maturizăm /Ne devorează Viaţa ca o hidră/Bătrânul Cronos cu-al său magic ghem./Cum roata vieţii nu se mai întoarce/Clepsidra nu putem a răsturna/Nu ne rămâne, nu avem  a face/Decât în urmă să lăsăm ceva -/Un  pom, o casă, un copil, o carte/Un gând, un zâmbet, poate o idee”(Clepsidra vieţii).

Poetul este un moralist care filosofează, ajungând până la lapalisade: „Nu confunda portretul cu icoana/Nu confunda poetul cu persoana/Una-i să urci şi alta să cobori/Nu e la fel dacă trăieşti sau mori/E greu să te târăşti, uşor când ubori/Bine-i de nu greşeşti, rău dacă faci erori…” (Ai grijă).

Este obsedat de rime şi acestea îl conduc spre o filozofie (raţiune) practică realizată prin negaţii şi anafore: „Nu poate fi dialog/Între atlet şi olog/Între surd şi vorbăreţ, /Între prost şi-ntre isteţ,/Între rece  şi fierbinte/Între rău şi-ntre cuminte/Între dezmăţ şi sfânt/Între cer şi pământ /Între sărac şi bogat/Între transparent şi mat.” (Dialoguri imposibile).

Se arată a fi un credincios convins, iar versurile devin scurte, esenţializate: „Fără credinţă –păzite/În cutia craniană/Gândurile-s răvăşite/În mişcare browniană./Fără credinţă/ Eşti doar fiinţă/N-ai liniştea/Interioară/Nu prea îţi vine/Apa la Moară/N-ai spor!” (Credinţa).

Versurile pot deveni lucid-amare într-un pamflet precum Pensionarii: Noi suntem masa de manevră/Suntem votanţii naţiunii/Noi suntem roata de rezervă/ La care apelează unii.//Cu noi, puterea îşi impune/Votul la patru ani o dată/Deşi avem înţelepciune/Tot ne mai păcălim o dată.//Suntem bătrâni, avem defecte/Poate că vă împiedicăm/Dar am mers pe-ale vieţii trepte/Experienţă mai avem!

O poezie precum Cimitir nu are nimic bacovian, ci e doar o introspecţie lucidă, aproape „statistică”: „Depozit de vise/Murind – interzise/ Arhivă de gânduri/Între patru scânduri.//  Aici zac depuse/Destine apuse /Intenţii, voinţe/Pretenţii, credinţe/Suişuri, iluzii, /Căderi, deziluzii…”

În Iluzii pierdute decorul actual este dezolant şi Mihai Horga pare un nostalgic, dar realitatea îi dă dreptate din păcate. Pamfletarul îşi scoate colţii şi ghearele pentru a-şi apăra „fiarele”: „Am trăit şi zile bune/Când eram apreciaţi/Azi nu mai avem ce spune/Suntem marginalizaţi/Nu avem nici bucuria/  C-am lăsat ceva în urmă/Pentru că Turnătoria/Doar furnicile o scurmă./Unde s-a bătut recordul / Tehnic, robotind de zor/S-a furat apoi ca-n codru/C-am avut cozi de topor./ Într-o furie prostească/Au distrus totul cu ură/Dumnezeu o să-i plătească/Cu răsplată pe măsură.”

Nostalgia e accentuată de „revederea promoţiei 1967 a metalurgiştilor” prilej cu care poetul simte nevoia să scrie un „Gaudeamus igitur”:  „Un salut din vechea Troie/Vă iubesc colegii mei/Într-un glas strigăm: Ahoe!/ C-am stat la 303…/Am făcut metalurgia/Şi metalul l-am iubir/Dar acum vine „urgia”/Părul ni s-a cam albit./Am pornit cu ABC-ul/Diagrama Fe – Carbon/ Şi apoi am dus tot greul/La examene „beton”./Pentru-a noastre rezultate/Veşnic rămânem datori/La mulţi ani! Cu sănătate/ Stimaţilor profesori! (Remember – 41).

Un pamflet inedit, mimând o lecţie de „gramatică” şi „stilistică”este Să luăm aminte!:  –Să luăm aminte:/După al industriei /Deces, regres/Ne mor cuvinte/ Bunăoară,/cine mai spune/Cărămidă refractară/Piesă turnată/ Roată dinţată/Tratament termic/Cocs, zgură/Oală de turnare, Temperatură,/ Diagrama Fer-Carbon. Model, Strung-carusel/ Microscop, micron?

Pamfletul continuă ironic, muşcător arătându-se mutaţiile sensurilor, expresiilor, siglelor, cuvintelor, sintagmelor: –Să luăm aminte:/ Sigle,/Expresii, cuvinte/Scăpate de moarte/ Îşi schimbă/Poate/Sensurile înţelese/ Cum ar fi CFS (Combinatul de Fibre Sintetice) Câine fără stăpân înseamnă?/Nici urmă de scamă…/Locaţie/(Amendă plătită –evident/ Când nu descarci/vagoanele – urgent)/Ar fi azi o adresă/Un loc/Hodoronc –tronc!

Poetul îşi iubeşte oraşul şi îi înalţă un adevărat imn: „ROMAN –multisecular!/ Să trăieşti spectacular/Vechi oraş voievodal/Cu parfum patriarhal…/Cu veche episcopie/ Muşatină ctitorie/Recitind istoria/Să cinstim memoria/Bravilor înaintaşi/Ei au făcut primii paşi /au pus piatră peste piatră/Şi-au zidit Moldovei vatră!” (De ziua oraşului).

Uneori Mihai Horga iese din tiparul obişnuit şi ne oferă surprize cum este această inedită „fabulă”: „A fost odată un bostan/Măreţ, de soi şi dolofan/Iar vrejul lui, ca leopardul/Se întindea , să sară gardul//Visa s-ajungă felinar/De Halloween american/Purtat de vreun copil sprinţar/Dar rău l-a spart al vieţii val/Chiar sub copita unui cal./Cum soarte nu poţi s-o întorci/Ajunse hrană pentru porci/Noroc de aşa ghinion/Că n-au ajuns pe stadion/Seminţele sale scuipate/Asta-i o mare nedreptate: -Tribunele rămân curate…/- Măselele necariate…/- Ţigăncile neconsolate…” (Ecologică).

Pustiirea pădurilor îi provoacă versuri în care regretul şi nostalgia se amestecă cu furia, iar versul, pentru a fi mai expresiv, capătă rezonanţe folclorice şi chiar eminesciene: „Codrule, Măria Ta!/ Te mai poţi tu apăra/ De tâlhari, de mafioţi/Şi de hoardele de hoţi/ Ce de douăzeci de ani/Defrişează pentru bani/Toată bogăţia ta/Aducând paragina?// Unde ieri era pădure/Cu verdeaţă, fragi şi mure/ Vezi doar dezolante cioate/ Şi un  peisaj de moarte/Dacă nu ne-om deştepta/ Ne aşteaptă seceta /Ne alunecă pământul/Vine deşertul, urâtul.”  (Pustiirea României).

Sunt în volum şi alte pamflete vitriolante, între care: Economie de…Viaţă, Starea Naţiunii, Artă… pentru cine?, Telefonul mobil etc.

Ultimele secţiuni ale  volumul sunt mai senine şi adesea poetul se sprijină pe „stâlpii naţiunii”, alegând exemple semnificative din varii domenii: Nadia, Loredana, Otilia Cazimir, Topârceanu, Miron Radu Paraschivescu, Coşbuc, Alecsandri, Mihai Eminescu, Arhimede, Diogene, Mendeleev, Edmond Halley, Gh.A.M.Ciobanu, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Constantin Brâncuşi, Radu Beligan…

„Poetul-inginer” (cum îl caracteriza Gh. A. M. Ciobanu) debutează târziu, abia la maturitate, dar matur, cu un volum, Clepsidra vieţii care are meritul de a ne spune aproape totul despre câmpurile magnetice, semantice şi poetice ale poetului…

Lucian STROCHI