E-o lege-a firii fructul şi sămânţa:

Lumină şi-ntuneric le desparte;

E albă şi e neagră sfânta carte.

Nădejde, adevăr, iubire-s toate.

A mirosind a viaţă e-albastrul de Săpânţa.

Tânjim, visăm, gândim ce nu se poate;

Inimi zvâcnind în ritmul grav, în arte;

Mirări ne vin de-aproape, de departe.

O limpede privire tristeţea ţi-o împarte:

Fii deci pe veci, pe drept aceea ce desparte

Timpuri, răstimpuri, vremuri noi…

E-n noi speranţa unor despletite ploi…

Lucian Strochi