Uneori, Alexandru C. Ionescu face schițe în natură, cu o notație rapidă, dar esențializată:

„Toamna argintie/ Despletită peste anii ce-au trecut,/Furişată la cumpăna vieţii./Tu laşi în urmă/Beteala albă a primului sfârşit.” Dincolo de aparenţe sau: „Acolo îl ştiam mereu,/În vârf de deal/Falnic, măreț,/Bătrânul păr.” Bătrânul păr

Dar ceea ce impresionează poate cel mai mult la acest poet este o perfectă stăpânire a tehnicii contrapunctului. După un fragment liric, profund nostalgic, vine  un moment vesel, cum este cel al fetiței din Plugărița: „Cu nasul mic  şi avântat,/Din fulăraş afară,/Cu zurgălăul înarmat/Porni urarea iară.//Cu glas puternic,gâfâit,/Bunicilor le spune/Că Anul Nou iar a sosit,/Urând doar zile bune.” 

Sau imaginea bătrânilor care pleacă să-și colinde nepoțelul, versuri amintind de o celebră poezie a lui Minulescu:„Un bunic şi o bunică/Printre fulgi de iarnă grea/Au sosit în pragul casei/C-un braduţ şi cu o stea.//Au venit ca să-i primească,/Nepoţelul lor în prag/Şi cu zâmbet să-i sărute/Strângându-i la piept cu drag.” Bunicii

Uneori poetul devine un spirit religios, iar ruga sa este una profund umană: „Fii, Doamne, bun şi iubitor/Cu cei ce-s rătăciţi şi vor/Să calce totul în picioare,/Pe frate, neam şi tot ce doare.//Că tu eşti iertător şi blând,/Chiar, cu păcatul spus în gând./Cu faţa-ntoarce-te spre noi/Şi ne fereşte de nevoi.//Şi iartă-i Doamne de păcate,/Pe cei ce îşi urăsc şi frate,/Şi dă-le inima creştină,//Spre Tine, Doamne, toţi să vină./Îndreaptă spre credinţa Ta,/Că numai Tu ştii a ierta.” Rugă pentru noi

Și tot contrapunctic apar fabulele: „Boul s-a gândit/să facă,/Un partid/ c-o biată vacă./Cu mulţi viţei/ la-olaltă,/Ce răgeau/La noua poartă./Şi aşa făloşi în sine,/Au crezut că totu-i bine./Poţi schimba totul din nou/Dar nu cu un cap de bou./ ”Boul în politică sau: „Vulpea cum este şireata/A-ncercat să se strecoare/Într-o cocina cu păsări/Aşa, pentru desfătare//Ai încredere şi laşi/ Să-ţi intre-n cas-o şireată/Că se-nscăunează şefă/Iar tu treci printre codaşi./” Boghetele înşelate și încă:„Iar de mergi cu melcu-n rând/Ai să mori tot aşteptând./Observaţii pe cei doi,/Nu-i niciunul mai de soi/Dacă spui într-un cuvant/Sunt o apă şi-un pământ./ ”Melcul şi racul

Dar, repede, tonul redevine solemn, patriotic, cu sonorități de clopote: „E sunet de clopot/ Pe şapte coline/Izvor de credinţă//Pe slove-nvechite./E taina ce vine/ De-aici de departe/Şi-nalţă spre gândul /Spălat de păcat./Acolo-i lumina,/Acolo-I speranţa,/Acolo-i nădejdea/Ce-ţi dă siguranţă./Şi totu-i acolo/Chiar drumul în viaţă./” Credinţă şi speranţă sau: „Bat clopotele de la Putna/Şi-n miez de noapte sună tare/Vestind Moldovei că de-acuma/Ştefan păzeşte la hotare/Deasupra lespedei de piatră/Făclia palidă clipeşte/Şi-n jocul umbrei diafane/Apare Ştefan,se trezeşte/Având privirea-i peste veacuri/Şi-n mâna dreaptă crucea sfântă/”Clopotul Putnei

Poezia poate deveni efigie și ritual: „Plugaru-şi aşterne sub brazdă sămânţa/Cu mâini obosite de ani şi de trudă,/Întinde ştergaru-nflorat pe răzor/Cu prânz aburind pentru cel ce asudă. Din nou primăvară

Sau chiar simbol, alegorie, metaforă obsedantă: „Pe raza palidă de soare/Cu trena lungă/ Vine-o doamnă/Împodobită-n crizanteme/Şi-n coş,/cu fructele de toamnă” Vine toamna

Și din nou, multă duioșie, multă căldură, puțin regret pentru timpul care trece implacabil:

„E majorat şi nu-i de glumă,/Părinţi, bunici, toţi la un loc,/Îţi spun ,,Mulţi ani cu sănătate”/

Lumină-n suflet şi noroc/De mâine-o frumuseţe  rară/Se va răpi de lângă noi/Şi-atuncea pentru prima oară/O să aniversezi în doi.” Aniversare sau: „Tu pui de om ,cu ochi albaştri,/Cu zâmbet cald şi glas zglobiu/Ai părăsit căsuţa noastră/În miez de toamnă azuriu.//Bunicii iţi vor duce dorul/Că n-are cine-i ‘nveseli/Şi-ntâmpina în fapt de seară/Cu râsete şi ghiduşii./” Departe

Frunțile se descrețesc pentru că vin sărbătorile de iarnă: „Iarna-şi scutură prinosul,/Fulgilor ce-aleargă-n cale,/Peste câmpuri şi pădure,/Peste plopii de pe vale.//Câinii latră, prin zăplazuri,/Iar, pe drum, copii grămadă/Colindând, anunţa Anul/ Din ogradă în ogradă/” Anul Nou și: „Moş Crăciun soseşte iară,/Cu podoaba, iernii albe,/Sub steluţete de gheaţă/Şi cu pletele lui dalbe./Aşteptat, în pragul casei,//De copii, bunici, părinti/El, de ani împarte daruri,/ Doar, la cei ce sunt cuminţi/” Moş Crăciun

Momentele cu adevărat triste sunt rare și vin dintr-o nedreptate socială, dintr-o dramă neștiută: „Un bătrânel la colţ de stradă/Întinde-o mână scorojita/De ani şi frig /Şi cere-o pâine.” Ultima rugă sau din cauza inevitabilei, ireparabilei despărțiri de ființele dragi: „Acolo,/Unde-a fost şi nu mai este,/Acolo,/Unde zâmbetul s-a stins/Acolo/Toamna plânge la ferestre,/Acolo/Doar tristeţea a învins/” Acolo…! sau: „E astăzi zi/De sărbătoare/Tu n-o mai vezi/Că eşti acolo/Sunt singur/Şi mă uit la poze/Că ai plecat la Dumnezeu/” Decembrie

Există un refuz al realității, o neacomodare metafizică, existențială cu o realitate tragică: „Te-aştept, te caut /prin unghere/Un zâmbet rece /mă priveşte,/din poză,/dar, ea nu vorbeşte/

Ce trist e sufletul/din mine./” Suflet pierdut

Muzica devine un singur, prelung sunet: „Plâng şi aştept/Încerc să uit/Sunt amintiri/Ce mă doboară/Aştept, dar iată/Că nu vine./Să vin acolo lângă tine./” Aştept

O singură dată poetul se revoltă cu adevărat: „Tu toamnă singur m-ai lăsat/Septembrie/Fii blestemat!/” Septembrie 24 decembrie 2017

Alexandru C. Ionescu este un elegiac incurabil, dar care are meritul că știe să ne facă să zâmbim uneori,  să fim complici la versurile sale, să zâmbim printre lacrimi.

Cu ochi proaspăt, el,  omul de bibliotecă, cel care a reconstituit admirabil arhive ce păreau pe veci pierdute, incendiate proletcultist de un entuziast analfabet, el, care ne-a oferit de curând convingătoare „bucăți de noapte, de zi și de viață”, adică proze scurte, dar deloc poematice, cu nervuri epice distincte, ne deschide generos ferestre și chiar vitralii, îndemnându-ne să privim și spre lumea de afară,  incredibil de frumoasă, de variată, de tonică, de unică, de incredibilă…

Prof. dr. Lucian STROCHI