Nicolae Dabija a debutat ca romancier abia în 2009, cu volumul Tema pentru acasă, târziu, la 61 de ani.

Scrisese până atunci numeroase volume de poezie (Ochiul al treilea, Apă neîncepută, Zugravul anonim, Aripă sub cămașă, Mierla domesticită, Dreptul la eroare, Lacrima care vede, Oul de piatră, Fotograful de fulgere,  Cercul de cretă, Cerul lăuntric, Între dragoste și moarte, Poezia, bucuroasă tristețe, Tăceri asurzitoare, Așchii de stele, Doruri interzise, Bondari cu motor, Fulger înrourat, Maraton printre gloanțe, 101 poeme,  adică 20 de volume), eseuri (Pe urmele lui Orfeu, Moldova de peste Nistru  – vechi pământ strămoșesc, Domnia lui Ștefan cel Mare, Libertatea are chipul lui Dumnezeu, Icoană spartă, Basarabia, Harta noastră care sângeră, La est de vest, Vai de capul nostru, Însemnări de pe front, râul în căutarea mării, Basarabia, țara de la răspântii, Bezna vine de la Răsărit, Paznic pe înălțimi, De ce limba noastră e română, Desțărați, Mesaje pentru supraviețuitori, Hoții de speranțe,  – 17 volume), la care se adaugă și alte volume, cuprinzând poeme pentru copii, antologii, manuale de literatura română și de istorie, povestiri pentru copii (12 volume), adică un total de nu mai puțin de 49 de cărți, neluând în calcul reeditările și traducerile în alte limbi.

O asemenea operă avea să primească multe și meritate recompense, începând din 1977, între care Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, Premiul Academiei Române „Mihai Eminescu”, Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2008), scriitorul devenind Cavaler al Ordinului Republicii, Membru de Onoare al Academiei Române (2003) etc.

Prin urmare, o carte precum Tema pentru acasă ar trebui să nu ne surprindă, deși, apariția romanului a fost un adevărat șoc pentru cititori și critici, atât în ceea ce privește noutatea, acuratețea scriiturii, înțelegerea umanului, complexitatea texturii ideatice.

Incontestabil, Tema pentru acasă este o capodoperă a literaturii române, un roman total, o scriere unică.

Tema pentru acasă este un roman inițiatic,  inițierea fiind făcută în/prin  suferință, în/prin dragoste, în/prin iertare, o triplă inițiere, o inițiere fractalică.

Este un roman de dragoste, – de dragoste de femeie, de bărbat, de copil, de oameni, de ținuturile natale, de matricea primordială care este satul.

Este un roman istoric și politic, cuprinzând o perioadă de 13 ani (1940-1953), între ultimatumul din 28 iunie 1940 și moartea lui Stalin, perioadă ce include un război mondial și un război rece.

Este un roman sferoid: începe și sfârșește într-o sală de curs.

Este un roman ecumenic: cuplul Mihai Ulmu – Mendelstam fiind unul simbolic și semnificativ, după cum scena morții lui Yvvi și rugăciunea comună, interconfesională are accente (pre)biblice.

Este un roman concentrațional, o mare parte din spațiul romanului fiind acaparat de lagărele de muncă.

Este un roman cu cheie, un roman absurd, un roman simbolic, o farsă tragică, un roman fantastic, straniu, miraculos (acestea fiind categorii estetice, nu adjectivări!).

E un roman uluitor, ce topește într-un aliaj unic, asemenea cel al unui clopot,  scriitori precum Konstantin Paustovski (prin descrierea unică a spațiului rus), Boris Pasternak (prin neuitatul Dr. Jivago), Aleksandr Soljenițân (cel din universul gulagului), Mihail Bulgakov (fantast, necruțător, surprinzător, ironic, din Maestrul și Margareta), Lev Tolstoi (prin înțelegea superioară a suferinței umane din Învierea și Spovedanie), Fiodor Mihailovici Dostoievski (umilitul, obiditul, cel care duce la o nouă dimensiune tragedia subteranei, prin destinul asumat), Cinghiz Aitmatov (cu o viziune unică asupra Rusiei și a timpului), Gabriel Garcia Marquez (prin dilatarea timpului, prin împingerea dincolo de limitele suportabilului a dramei iubirii, suferinței și morții), Mario Vargas Llossa (prin spiritul epopeic, urieșesc), Jorge Luis  Borges (prin precizia de bisturiu a scriiturii și prin ambiguitate, prin ezoterismul asumat firesc).

În acest aliaj încă fierbinte se mai răsucesc și opere și autori  precum Ora de germană a lui Siegfried Lenz, Franz Kafka cu Colonia penitenciară, Balul absolvenților al lui Franz Werfel, dar și mai româneștile cărți precum Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda, Rusoaica de Gib Mihăescu, În preajma revoluției de Constantin Stere, Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu, Fenomenul Pitești de Virgil Ierunca, pagini scrise sau nescrise din jurnalele unor I. D. Sârbu sau Nicolae Steinhardt, sau misterioase pagini semnate de Mircea Eliade sau Vasile Voiculescu. După cum, în străfulgerări serpentiforme, ghicim imagini din filmele lui Federico Fellini, Juan Buñuel, Nikita Mihalkov, Emil Kusturița, Andrei Tarkovski, Emil Loteanu sau Vasili Șușkin.

Și, împingând lucrurile și mai departe, ne întâlnim cu opera nemuritorului Dante.

Tema pentru acasă e Divina Tragedie semnată însă de un român.

Numai că, pentru Nicolae Dabija, Raiul, Iadul și Purgatoriul să găsesc la aceeași dimensiune (înălțime)..

După cum, prin subiect, romanul este un basm întors, cu o Ileană Cosânzeană plecată în căutarea lui Făt-Frumos, pe care îl fericește, dar nu până la adânci bătrâneți.

Întâlnirea cu capodopera nu e deloc benefică pentru criticul literar. Orice ar observa, ar propune, ar interpreta, tot mai rămân pete albe, teritorii necercetate, lucruri nespuse.

Prin urmare, asumându-mi conștient acest risc, să comentez câteva aspecte ale operei.

Mai întâi titlul. TEMA PENTRU ACASĂ pare o metaforă lexicală, aproape o lapalisadă. Căci TEMA nu poate fi decât PENTRU ACASĂ. Dar literele protestează și TEMA devine TEAM, adică ECHIPĂ, sau MATE, căci numărul va înlocui în roman tragic litera, sau poate că TEMA trebuie citită geometric și simbolic, literă cu literă, „T” fiind arborele fundamental, crucea primordială, „E” este litera Energiei, dar și a Echilibrului ce leagă subteranul de pământ și de cer, „M” este cea mai minunată, mai miraculoasă literă, legând simbolic și inițiatic Nume: Mircea, Mihai, Maria, Mendelstam, Magadam, Mâșin, Mazai, Munte, Mare, Moldova, Moarte, Mesteacănul, Matrosov, așa cum, pe timpuri, „F” era litera fundamentală într-un roman omonim al lui Dumitru Radu Popescu; în plus, „M” este o cifră simetrică, este 1+1, adică unitatea din doi, iar „A” este prima literă, începutul, „aleful”. Dar „A”, răzvrătindu-se, se poate deplasa și TEMA PENTRU ACASĂ poate și citită, cu un „A” glisant, TEAMA PENTRU CASĂ. Sau poate primul cuvânt din titlu se desparte într-un mesaj prea scurt: „TE AM…”, așa cum apar multe din „scrisorile” dintre Maria și Mihai. Dar ACASA e doar un intermediar, având de trei ori A. BASARABIA are patru de A, cum remarca un poet, ACASA e o Basarabie mai mică, CASA cu doi de A este o ACASA redusă la un spațiu generos, un cuib, dar rămâne un spațiu – limită. În fine A rămâne o literă a începutului. Dar CASA e MARIA.

Simbolismul și ezoterismul romanului sunt excepționale, dar greu de descifrat. Cei doi îndrăgostiți se cunosc și trupește în scorbura unui copac, a unui STEJAR. (Stejarul e alături de brad, arborele fundamental al românilor). Pe protagonist îl cheamă ULMU, alt arbore. Al treilea copac de deslușește greu prin fragmentele de scrisoare ale celor doi îndrăgostiți. E vorba de teiul eminescian: „TE IU…”, rostit ca o rugăciune. Prin înfrățirea cu copacul, materia devine „convulsivă”, obținându-se un inedit dublu mit al androginului, sărutul fiind o pecete.

Lucian Strochi