E greu să stabilim cine este de fapt autorul acestei cărți, dacă e vorba de un singur autor sau de un autor colectiv. Cheia descifrării o constituie cifra 15, cifră ce înseamnă unitate, unicitate (1) și 5 (cifra actului, a ātmanului). Dar 15 se obține și din relația 3 (adică treimea, triunghiul (cea mai stabilă figură) și 5 (despre care tocmai am vorbit). Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948; Mihai Eminescu este legat de 15 atât prin naștere, cât și prin moarte. Mihai Ulmu  aparține, zodiacal, zodiacului floricol și arboricol, ULMULUI, zodie care începe pe 15 iulie, este născut în 1915 (în 1940 are 25 de ani), Mircea, fiul lui Mihai primește indicativul Ivan Ivanov – 15. Indicativul lui Mihai Ulmu este M 1- 315. Eminescu este intriga romanului, căci poeziile sale sunt purtate cu sfințenie de Maria Răzeșu și sunt pretextul căutării lui Mihai Ulmu (restituirea volumului, datorie de onoare). Tot Eminescu e „vinovat” de deportarea lui Mihai, întrucât portretul său se „luptă” cu cel al lui Stalin, învingându-l tragic, vremelnic. Și tot Eminescu are un personaj, pe TOMA NOUR cel ce ajunge între ghețurile și cețurile siberiene. Dar T din Toma e TEMA, iar A este ACASA. Rămâne în mijloc OM-ul. După cum OM vom găsi și în Inițialele lui Ozea Mendelstam (alias Osip Mandelștam, cunoscut poet și eseist evreu rus, născut și el  – fatalitate! –  pe 15 ianuarie 1819, adică în aceeași zi și lună cu Eminescu!). Dar Osip nu e decât o prescurtate a lui Iosif, primul nume al „Tătucului” Stalin. (de fapt, în acte Mandelștam e trecut Iosif!). Așadar: Eminescu, Dabija, Ulmu, Mircea…

De altfel, autorul, adică Nicolae Dabija, se mărturisește într-un apendice de început al romanului: „Căzusem de pe o stâncă din preajma mănăstirii Țipova de  pe lângă râul Nistru. Și atunci, în acele clipe dintre viață și moarte, iar mai exact, dintre moarte și viață, mi s-a arătat această carte: mai întâi am văzut-o – toată! –  în câteva fracțiuni de secundă, apoi, pe măsură ce trecea timp, aceasta mi se dezvăluia, filă cu filă, frază cu frază, cuvânt cu cuvânt, în toată dimensiunea ei. (…)…erau ființe necunoscute, care au revenit ulterior, la fel de vag, și-n sala d operații și pe pat de convalescență, să-mi povestească, dar nu în cuvinte, ci mai degrabă cu ajutorul unor imagini, narațiunea care urmează. Ea  mi-a arătat într-un fel ca o amintire din viața altcuiva, ca o developare a unor evenimente ce au avut loc cu mult înainte de nașterea mea, ca o răzbunare, ca o îndeplinire a unor obligații. Scrierea cărții le-o datorez acelor necunoscuți care m-au readus la viață. Ea este a lor. Eu nu am făcut decât să aștern pe file ceea ce mi-au relatat ei.”

Prin urmare, Nicolae Dabija nu e decât un scrib al cărții relatate de niște necunoscuți.  Este o carte autoscrisă, așa cum există icoane autopictate. Sau altfel spus, „credința zugrăvește icoanele-n biserici”. Cartea este rodul unei inițieri prin trecerea prin labirint, acolo unde poetul se întâlnește cu moartea și o învinge (motivul e eliadesc).

Mănăstirea se numește, deloc întâmplător, Țipova, de la „țipăt”. Dar țipătul este caracteristic nașterii. Sau renașterii… Eminescu amintește de Dabija într-un text ludic, Umbra lui Istrate Dabija Voievod, unde domnul apare cu imaginea unui moșneag. Dar există și un text care se intitulează Umbra lui Mircea. La Cozia al lui Grigore Alexandrescu. Relația dintre Dabija și Eminescu este una biunivocă. Dacă luam inițialele lui Eminescu și Ulmu (prenumele e același!), obținem EU, o semnătură secretă a lui Nicolae Dabija, așa cum BACH își semna partiturile prin note și teme… În fine, cel mai puternic și cunoscut personaj al lui Eminescu este Mircea (cel Bătrân) surprins magistral în Scrisoarea III, într-o totală autodefinire: …Eu…îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul… Efrema, iubirea secretă a părintelui Ioan amintește prin anagramă de „efemer”… 

După cum, personajul care duce mai departe neamul său e Mircea, al treilea vârf al triunghiului Mihai-Maria- Mircea. (Să nu uităm forța lui M: în toate limbile indo-europene, cuvântul MAMĂ începe cu M fie că e vorba de muter, madre, mama,maman,  mati, mapha…)

Dar să ne întoarcem la simbolistica numerelor. 5 este cifra actului, a acțiunii. Cuvântul Mihai are 5 sunete, Maria – 5 sunete, iar Mircea,  tot 5!

Lucian Strochi