NICOLAE DABIJA – TEMA PENTRU ACASA SAU ANATOMIA CAPODOPEREI (5)
– Acesta este destinul marilor creatori, să se identifice total cu opera lor, concluzionă Mendelstam.
El nu lăsă nici cea mai mică urmă, nici un fie de iarbă lățit, nici un miros de încălțăminte, nici un foc stins sau solz de pește uitat pe vreun mal de râu. …Aceasta a fost singura evadare perfectă în toată istoria Dallag-ului. (A se remarca aici trei straturi interpretative, două dintre ele fiind ironice).
Același personaj (Mihai Ulmu) poate fi văzut poliedric: „Mihai Ulmu nu poate fi comparat cu nimeni. Seamănă, cum să vă spun?!, cu Eminescu…” (Maria, viitoarea sa soție); „…vreun nebun fugit de la ospiciul din Magadan sau vreun spion american.” (Isidor Isidorovici de la gardă). „scorpie capitalistă, dușman al poporului, jigodie, iresponsabil, criminal, agent al serviciilor secrete românești, americane, engleze, franceze și japoneze, ticălos, agent al imperialismului mondial, pramatie, parazit etc. (La primul interogatoriu).
Frumusețile paradisiace din carte sunt contrapunctate de imagini grotești, scăpate parcă din iad: „Deschise o cutie mare și, brusc, simți cum își pierde cunoștința: descoperi la fundul ei mai multe perechi de urechi umane, uscate, zbârcite și vinete, prinse în ațe una de alta.”
După cum multe imagini și întâmplări sunt apocaliptice: „Deasupra lor bolta bubuia ca dintr-o mie de tobe, pădurea luă foc. Un vânt puternic frângea arborii de la mijloc, prăvălindu-i peste oamenii care se nimeriseră în miezul acelei stihii. Fulgerele repezi loveau cu zgomote infernale, despicând pietrele chiar alături de el.”
Sau scena în care KO – 666 (cifra Fiarei!) deținutul care și-a uitat numele, crede că și l-a recuperat din cețurile memoriei, dar atunci când crede că și l-a amintit, își dă seama că a luat numele torționarului său!
În momentele de intensitate maximă, limbajul părăsește verbalul pentru a deveni paraverbal, devenind o adevărată Odă a Bucuriei și a Libertății: „Reteză ombilicul cu dinții, precum știa că procedează țărăncile din Basarabia lui atunci când nasc singure pe câmp, făcu câțiva pași cu pruncul în brațe către șuvițele cascadei care cădeau de sus, parcă din cer, și-l scufundă, ca pentru botez, în șuvoiul rece și limpede ca lacrima, așa cum mai aflase că fac oamenii unor popoare din Siberia, ca să-și călească pentru o viață nou-născuții. Apoi îi ridică trupușorul curat cu ambele lui mâini sus deasupra capului și strigă nereținut, cu o bucurie descătușată, către cele patru zări: – Liber! Liber! Te-ai născut liber!”; „Apoi, dintr-o dată, își ridică pruncul înfășat în scutecele improvizate din hainele lui vărgate, sus deasupra capului, așa cum o mai făcuse în mijlocul taigalei, pentru ca să se bucure și ei de bucuria lui, strigându-le: „S-a născut liber! El s-a născut liber!” Și aplauzele au răbufnit, ca o ploaie, cu o și mai mare intensitate.”
Alegerea numelor presupune n ceremonial diacronic, nu doar ritualic: „- De ce Maria?! – Pentru că așa o cheamă pe mama mea și așa a chemat-o pe mama ei, ca și pe bunica, străbunica și răsstrăbunica ei. Și tot așa, de vreo două mii de ani femeile din neamul nostru au purtat acest nume.”; „… să fii de acord ca pe fiul nostru să-l cheme Mircea. E numele tatălui meu. Iar în neamul nostru există o tradiție, ca numele să treacă, precum o ștafetă, de la bunic la nepot.”
Și iată reacția naratorului omniscient, omniprezent și care se auto comentează (Mircea): „Nu-mi amintesc acea zi, dar aceasta – cu lumina, aerul și freamătul ei – a rămas întipărită pentru totdeauna în ființa mea, în felul meu de a fi, de a simți și de a trăi viață, cea care i se dăruiește fiecăruia dintre noi, ca pe cel mai minunat și irepetabil cadou.”
Unul din cuvintele cheie ale romanului este datoria. Maria apare ca o prezență reală, după moarte, cerându-i soțului ei să aibă grijă de copilul lor: „Ea se așeză pe marginea patului, îi puse mâna pe fruntea fierbinte, i-o mângâie, îi zâmbi trist și îi spuse: „Am venit să te rog ceva, Mihai.” „ Spune, Maria!. ”„Te rog, nu muri. Te implor să trăiești. Fă-o pentru Mircea… pentru copilul nostru. Când vei ieși de aici, dar vei ieși, să-l cauți… Te rog… Promite-mi!””.
Șagov, pictorul are datoria de a fixa pe o pânză nevăzută imagini: „Și atunci el desenează compoziții cu încălțările pe zăpadă, cu beschia pe trunchiuri sau cu teul pe pardoseala de ciment a barăcii, dar cel mai mult pictează cu mâna în aer peisaje, portrete, crochiuri.”
Ulmu are datoria de a controla tema pentru acasă, după cum copiii, deveniți adulți prin sublimare, trecând deci peste tinerețe, vor fi prezenți în clasă, chiar dacă au trecut 13 ani.
Iar Nicolae Dabija îi va trece pe toți într-un pomelnic, de început și de sfârșit: Maria Salcâm, Ștefan Albac, Oana Răutu, Iuliu Neagu, Ana Ionescu, Radu Cosmin, Alecu Stan, Liviu Dragu, Dumitra Gusti, Petru Diac, Bogdan Brusture,Maria Răzeșu… După cum, cu 13 ani în urmă, catalogul și dialogul îi amintea pe Ștefan Albac, Liviu Dragu, Costin Radu, Oana Răutu, Ana Ionescu, Șerban Brad, Alecu Stan, Dumitru Gusti, Petru Diac, Viorica Niță, Bogdan Brusture, Spiridon Cocea, Maria Răzeșu…
Lumea întoarsă e inedită: în loc să aibă un tatuaj care să-l reducă la un număr, copilul Mariei primește un tatuaj pe care este inscripționat numele său, MIRCEA ca pe un răboj viu. Părintele Ioan Florenski se roagă pentru țigările deținuților, iar ei se convertesc, așteptând răbdători binecuvântarea bucatelor într-o cină de taină. Isus e de fapt Maria, jertfindu-se pentru oameni, căci Mircea are în numele său particula mir adică pacea și lumea. Atâta doar că piroanele Mariei nu sunt din fier, ci din plumb…(numărul Mariei se termină în 33, care este anul morții și învierii lui Iisus). Închisoarea Bezbojenka (în traducere – fără Dumnezeu) Bez= fără, boje=Dumnezeu), își contrazice numele, aici întâmplându-se un adevărat miracol al unui ecumenism total.
Tema pentru acasă e o întrebare: A fi om în viață e o artă sau un destin? cu sugestii, ecouri și rezolvări antice, în care intervin hybrisul și catharsisul.
Înfrățirea cu natura e romantică, eminesciană, simbolică. Inelul de cununie e de fapt un fir de iarbă.
Iuiun, ultimul vorbitor al celei mai vechi limbi din Siberia moare la 200 de ani (probabil ani biblici), dar limba iugrină supraviețuiește prin scrisul profesorului (câteva caiete de gramatică și un dicționar) și prin ultimul vorbitor care acum este Mihai Ulmu. Așa cum încercau să supraviețuiască eroii lui Ray Bradbury, transformați în oameni – cărți. (4510 Fahrenheit). (Din nou jocul numerelor: 451 este de fapt 4+5+1 adică 10 sau 0, indicând atât victoria cât și distrugerea, iar echivalentul în grade Celsius, 233 e numărul din lagăr al Mariei, ultimele două cifre trimițându-ne din nou la vârsta lui Hristos. B ne indică a doua cifră care este 0, adică nu contează!).
Și încă ceva: cartea are 73 de capitole (7+3 =10 – cifră perfectă!) și 367 de pagini, câte zile sunt într-un an, la care se adaugă una, pentru a se marca inițierea (7).
Autocomentariile diferiților naratori apar permanent. Chiar de la început, Mircea, numit neutral Ivan Ivanov -15 se autocontemplă: Ivan Ivanov -15 „ca și cum aș fi fost o adresă, și nu o persoană.” Autocomentariul Mariei este dostoievskian: „Prea puțin am suferit, ca să merit să fiu atât de fericită.”
Romanul Tema pentru acasă este un imn al dragostei adevărate pentru care nu există nici timp, nici spațiu. În fața dragostei adevărate, sute de kilometri pot fi parcurși cu ușurință, continentele pot fi trecute înot, iar zecile de ani de închisoare trec pe lângă oameni.
Romanul se salvează, nedevenind pamflet. Așa cum plânsul fără lacrimi este mai impresionant, și dragostea celor doi devine eternă prin devoțiune și normalitate. Când totul pare potrivnic, când absurdul pare a lua locul normalului, dragostea celor doi devine galactică, mișcând sori și stele, sau, și mai greu, suflete…
Lucian Strochi