NICOLAE DABIJA – TE BLESTEM SA TE INDRAGOSTESTI DE MINE! (3)
Dublul înseamnă și Modul, adică pozitiv și negativ (motivul dublului e unul fantastic): „Toți membrii familiei lor au dubluri: și tata, și mama,și ea… Sosii care le seamănă perfect, iar cea care se apropiase în acea seară ca să-mi dea peste mână – „te rog să nu te superi pe dânsa!” – nu fusese ea, ci dublura ei…”; „Iar eu…eu…oare a cui sosie voi fi fiind?”
Cuvântul poate fi scris, înscris, scrisoare, de fiecare dată forța sa fiind fatală, stihială: „Oana Nour a lăsat o clasă întreagă corigentă. Clasa a XI –a de băieți se îndrăgostise de profesoara lor și, cu o zi înainte de sfârșitul anului școlar, i-au scris toți ca unul, copii fără minte, scrisorele de dragoste, cerând-o în căsătorie. Severă, cum îi stă cel mai bine unei proaspete absolvente de facultate, i-a lăsat pe toți repetenți, „până le iese din cap prostia”.”
Romanul este plin de inserții narative, parabolice, ludice, ironice, întotdeauna semnificative:
„Elevii termină școala și ies din ea total nepregătiți pentru viață. De ce nu s-ar preda și dragostea, ca obiect cel puțin opțional?” (Paul în dispută cu Oana); „- Îndrăgostiți în școala noastră? întrebă înfuriat directorul. – Da, domnule director. Copiii din această clasă au câte 18-19 ani. De ce ne-am mira? – Dar nu se poate! E in-ter-zis! Dumneata cunoști recomandările Direcției Raionale de Învățământ. Codul elevului, pe care l-ai citit și pe care discipolii dumitale îl cunosc suficient de bine, nu-i permite unui elev să se îndrăgostească decât după absolvire.” „După câteva luni de chin, de nesomn, de suspine, de zbucium, am descoperit că omul poate fi fericit și fără să iubească. Ea încetase să mă preocupe. A fost cea mai victorioasă înfrângere a mea sau victoria mea cea mai păgubitoare, pe care le-am avut vreodată.”
Dragostea trebuie să fie și reală, concretă, pentru a asigura transferul dintre Madonă și Venere, dintre Amorul Sacru și cel Profan: „În acea noapte, pentru prima dată în orașul nostru s-a întâmplat să înflorească salcâmii în miez de iarnă. S-au desfăcut mugurii câtorva magnolii. Și ai unui eucalipt. Se părea că totul participase la sărutul nostru, la primul nostru sărut: și parcul, și păsările, și luna, și cerul, și stelele.”„O sărutam pe gură, setos și flămând, îi scuturam pletele bălaie de florile adunate de prin gardurile în care o rezemaseră amanții pe care și-i făcuse grăbită cât nu i s-a veștejit frumusețea de tot, și o vâram repede în pat, dânsa nu se împotrivea niciodată, stătea să fie iubită, dar așa cum stă lemnul.”
(Văsălie și Todora). „Timp de mai multe luni am fost cel mai fericit mascul din lume. Mi se părea că n-am să mă satur niciodată de ea. (…) Dragostea mă tâmpise. Mă gândeam numai la cum să fac dragoste cu ea, la trupul ei, pe care fiecare atingere a mea îl făcea sensibil ca un instrument muzical, îi sorbeam cuvintele nu cu aurul, ci cu gura mea lipită de a ei.” (Dudu).
„Când s-a uitat în sanie, sfinția sa a spus categoric. – Dar mi se pare că mirele e mort. S-ar cădea mai întâi să-l înmormântez.”;„Deodată mâna mortului învie: își execută semnătura în registru, așa cum o făcea în alte hârtii când era viu.”; „Când slujitorul a fost să-i pună verigheta, satul, îngrămădit în piață, a văzut cum mortul a întins chiar el, fără ajutor, degetul inelar, umplându-se de fiori pentru multe luni de zile.”; „Când a rămas numai în lenjeria subțire dedesubt, pregătită pentru prima ei noapte de nuntă, cea care a fost mireasă și-a făcut semnul crucii și, spre groaza mulțimii care stătea ciucure pe râul înghețat și pe maluri, a sărit în copca tăiată rotund de pescarii iernii. Lumea a fugit îndată la următoarea copcă, cea prin care fusese aruncat dimineața afară din apă mirele. Însă n-a mai ieșit.”
Lucian Strochi