UN POET SOLAR – EMILIAN MARCU – PAZINDU-NE LILIAL SI SENIORAL VISCOLUL DE SUB PLEOAPE (2)
Femeia iubită poate salva sufletul îndrăgostitului. Se rostesc versuri teribile:
Mângâierea mâinii tale ţină loc de ghilotină/Fie-mi scut de apărare în vâltoarea unui vis/Port pe pleoape coiful cel tăiat din sare,/Port lumina umbrei tale a damnatului proscris.// Tâmplele-mi în mângâiere mânurilor tale, iată
Puritatea e maximă, atât de mare, încât și curcubeul poate fi o ispită: Distanţa dintre gânduri e rănită/Doar curcubeul ne mai duce în ispită. Totu-i tăcere-n rana cea sfioasă
Formulările sunt unice, aforistice, metaforele mnemotehnice, demne de a fi decupate într-un album al frumoaselor ziceri: De-atâta timp uitarea-i chenar de așteptare,/Zăpezile-nflorinde sunt munte de-nserare. De-atâta timp uitarea dă buzna-n creuzete
Mișcarea e lentă, hieratică, liturgică, de procesiune, solemnă; tăcerea devine cotropitoare, cerul are și el „oase”, iar poetul „spală umbra unui fluture”: De ce oare treci râul acesta atâta de încet/Îngerul îmi strigă mereu în ureche, de ce?/Învăţasei demult,da, precum un ascet/Cât mai repede să păşeşti pe o lespede.//Pasul tău ca o limbă de clopot în vânt/La jumătate se frânge, ştii, şi e bine/Acolo, între oasele cerului şi pământ/Stai ca într-un imens cuibar de albine.//E atâta tăcere în jur şi tu, iată, treci/Spălând umbra unui fluture cu mirare/Strigă îngerul, şi pe-aprinse poteci/Îmi reaminteşti, totul, despre disperare.// De ce oare treci râul acesta atât de încet?/Îngere, îngere, acesta e semnul meu de ascet!/ De ce oare treci râul acesta atâta de încet
Dimensiunile devin relative, elementele – interșanjabile, nimic nu pare comensurabil sau dinainte știut: umbra e de granit, iar sicriul e de ceață, poetule prinț de iarbă și scut pentru nimeni și nicăieri: Te-ai risipit ca bruma pe necuprinsa zare/Ca roua de pe fluturi, acum te-ai risipit./Sicriul tău de ceaţă tot mai subţire-mi pare/Iar umbra mea, se pare, e-acum de granit.//Sub zări fără de nume o clipă în tăcere/Te-ai risipit, de parcă, nicicând nu ai fi fost/Sub copertina vremii luminile te-or cere,/Unde sunt eu, tu-mi spune. Prezenţa-i fără rost?//Ca roua pe răzoare te-ai risipit, cu teamă,/Văd fluturii turbează de-acel uitat trecut/Răceala-n aşteptare, adesea ne tot cheamă:/Eu sunt demult de iarbă şi de acuma scut.//Te-ai risipit ca bruma pe necuprinsa zare;/Ca roua de pe fluturi, te-ai risipit, îmi pare./ Te-ai risipit ca bruma pe necuprinsa zare
Visul devine material și imaterial precum lumina; lumina e lucidă și se poate subția, rănile pot fi zidite în calendare, iar mierea înlocuiește ceara în candele: De-atâta vis lumina s-a subţiat pe pleoape/Lucindă-n aşteptare ca bruma pe câmpii/Sub pasul tău de sare neîmplinite ape/Se vor zidi-n tăcere ca teama în copii.//Uitările-n derivă dând buzna între rane/Zidite fi-vor, iată, cu teamă-n calendar/Cum se zidesc ierarhii în recile lor strane/Când îngerii veghează-n ecou de chihlimbar.//Lumina în icoane mai aspră ca de rouă/Cuprinde chipuri calde în tainic înţeles/Tot picurând tăcere sub pleoape luna nouă/Sub pasul tău sfielnic învaţă al meu mers.//Se vor zidi-n tăcere reci candele de miere/În zidul de-nţelesuri şi-n mutele mistere./ De-atâta vis lumina s-a subţiat pe pleoape
Poetul cu lumina cărnii în creuzete devine hipersensibil, căderea unei frunzei durându-l acut, iar nodurile se strâng a așteptare. Concretul devine abstract, abstractul devine de o înfiorătoare concretețe: Ca-n creuzete, parcă, lumina cărnii tale/Deschide căi lactee în dimineţi de vis/Tăcerile-n derivă apun pe piedestale/Ucis de gânduri mute eu nu mă las învins.//Topi-se-vor amurguri în clipa cea mai rară/Cum se topesc gheţarii tăcerilor din nord/Căderea unei frunze, încet, o să mă doară/Că-n golul unei rame uitarea ta-i pe rod.//Pe roata lumii noduri se strâng a aşteptare,/Zăpezile-n derivă la tâmple s-au zidit/Ca-n creuzete, parcă, lumina cea de sare/ Mai tulbure zideşte tăcerea unui mit.//Topi-se-vor amurguri în clipa de tăcere/Cum se topesc gheţarii într-un culcuş de miere./ Ca-n creuzete, parcă, lumina cărnii tale.
Lucian Strochi