ULTIMA ZI se bazează pe un fantastic al obiectelor, detașându-se dintre ele oglinda și fotoliul. Oglinda este dinamică, dă imediat „replica”, asigură trecerea dintre lumi, este un labirint, e o poartă între viață și moarte, iar fotoliul „mimează„ eternitatea, stabilitatea, este cuibul în care se refugiază Adina și George. (Din nou avem un fantastic al numelor: Adina este de fapt Ariadna, din care, prin anagramare, poate dispărea Ra, silaba care definește soarele, lumina), Adina fiind însăși fisura dintre două lumi, schizofrenia ei, asigurând și comportamental motivul dublului și George care nu mai este luptătorul, omorâtorul de balauri, el fiind un static, un Oblomov –doar în aparență însă. Adevăratul personaj al povestirii rămâne lumina, pe care o găsim atât în oglindă, cât și în fotoliu: „Așa ceva nu se poate, se gândi el. Își miji ochii, încercând să privească adânc în micul univers din oglindă. Acolo totul părea la fel, aceeași mobilă, aceleași obiecte, aceeași așezare. George simți însă acut că ceva nu era în regulă. Lumina de dincolo dădea zonei o strălucire stranie, parcă din altă lume, o lume deloc tristă, contrastând total cu cealaltă în care era el. Până și fotoliul sculptat, vechi de secole și ponosit de trecerea anilor, părea dincolo strălucitor, ca și cum ar fi ieșit ieri din mâinile talentatului făurar.”

De fapt, lumina este cea care asigură atât intriga, cât și punctul culminant și deznodământul: „Apoi privirea i se roti în înaltul camerei fixând oglinda. Aici se petrecuseră între timp niște lucruri cu adevărat remarcabile. Locul luminii ca de neon artificial din camera de dincolo fusese luată de o lumină  caldă, intimă, ca și cum un noian de lumânări s-ar fi aprins. În plus, din oglindă venea un miros de parfum de lăcrămioare pe care, uimit, George îl recunoscu imediat. Încet, lumea din oglindă începu să se rotească, chinuitor de încet, iar fotoliul din această stranie lume își făcu cunoscut misterul: ghemuită în el, cu genunchii la piept, Adina îi zâmbea, întinzându-i mâna.”

Se produce un transfer de existențe, George moare, iar Adina supraviețuiește (măcar ca imagine), la sfârșit, oglinda, fotoliul și lumina asigurând un final fantastic, neașteptat, tulburător: „Toate în cameră erau la locul lor, fapt constatat și de polițiștii chemați la fața locului. Singurul fapt neobservat de nimeni a fost că, din imaginea camerei reflectată în oglinda plasată lângă fereastră, lipsea vechiul fotoliu sculptat  stil Louis Quatorze. Bineînțeles lipsea și imaginea cadavrului găsit în el.”

Lucian Strochi