C.I.U: După cum afirma Adrian Țion referitor la romanul „Cicatricea”, acesta oscilează „între poem și eseu, între basm și decupaj fenomenologic, între baladă și document psihologic, între ficțiune pură și naturalism, între insomnie și coșmar”. Este aici, cred, îndrăzneala unor abordări diferite ale naratologiei, ale umanului existent…Era al treilea roman publicat și aduceai atât de multe noutăți. Cât de bine ți-ai pregătit intrarea în proza românească, încât să impresionezi critici care nu se lăsau impresionați cu una cu două?

L.S: Cicatricea are o istorie interesantă, din care am depănat câteva rânduri. Mi-a venit ideea să reunesc într-un singur roman cele mai importante mituri românești. Protagonistul romanului este o „Mamă originară”, iar fiii ei sunt… Meșterul Manole, ciobanul din Miorița, Fratele cel Mare, Prâslea. Femeia vrea să acopere tot cerul, cucerindu-l, zodie cu zodie. Fiecare copil e născut în altă zodie, diferită de cea a ei și de cea a soțului. A fost prima mea carte de o noutate tematică absolută… Nu mi-am calculat sau pregătit „intrarea în proza românească”, nu mi-am propus „să impresionez criticii”, din două motive. Unii erau colegi de-ai mei (Dan Alexandru Condeescu, Mircea Dinutz, Valentin F. Mihăescu), alții îmi deveniseră în timp prieteni naturali (Laurențiu Ulici, Constantin Dram), pe alții nu îi știau prea bine, dar erau cititori profesioniști și critici serioși.

C.I.U: Unele persoane își fac planificări pe un an, pe doi, pe cinci sau pe zece….Crezi că este necesar ca un scriitor să-și planifice astfel scrisul? Orice scriitor ar putea s-o facă?

L.S: Da. Arta e lungă, viața e scurtă. Cred că un scriitor profesionist trebuie să știe ce vrea să facă și să spună. Genul, specia, contează mai puțin. Am alcătuit prin 1990 un plan cu lucrările mele viitoare, incluzând cam o sută de titluri. Am realizat din el cam 70 la sută. Desigur un scriitor se poate „contrazice” sublim, un proiect poate fi înlocuit (vremelnic) cu un altul, există și eșecuri, (unele le știi doar tu), realitatea, viața îți pot impune teme poate surprinzătoare, în redactarea operei se ivesc întotdeauna sugestii noi, rezolvări inedite, dar cred că e bine să ai o planificare… fractalică a operei. De exemplu, îmi propun pentru 2020 și următorii, între altele, patru romane (Donatorii de suflete, Vopsitorul de poduri, Rezervația, A.D.). Fiecare dintre aceste romane e deja realizat în diferite proporții (între 10 și 60 la sută); voi revizui romanele Gambit, Funia de nisip și Emisferele de Magdeburg, care vor intra în seria de Opere complete. Voi edita un volum de poezie de 1001 de poezii (în prezent sunt 937), un volum de 101 Sonete, un volum de Haikuuri, un volum de Teorie a literaturii (am cam 60 la sută din material deja redactat), un volum de Teatru care să conțină 10 piese, un volum de cronici și profiluri literare, un volum de cronici plastice, un volum intitulat Plastica nemțeană – de la arta cucuteniană până în prezent, un Jurnal pe care să-l încep la 70 de ani, un volum de evocări de scriitori, intitulat provizoriu Așa cum i-am cunoscut… În legătură cu acest volum, am serioase ezitări. Pe de o parte cred că ar fi interesant să evoc întâmplări cu scriitori, am avut privilegiul să cunosc pe unii dintre cei mai mari scriitori români, începând cu Victor Eftimiu, Zaharia Stancu, Eugen Jebeleanu, ca să nu mai vorbesc de cei din generația 60 și următoarele. Pe de altă parte, fiind martor la atâtea și atâtea episoade, devin automat eu protagonistul acelor întâmplări, ceea nu e cazul și nu ar fi nici drept… Îmi propun să scriu și un volum despre Umorul lui Creangă… am găsit câteva lucruri interesante și aș putea vorbi și despre cele patru tipuri de umor pe care le-am identificat în Neamț. Orice scriitor își poate planifica, măcar parțial, opera.