JURAMANTUL LUI HOMER (18)
C.I.U: Ca de obicei în tagma scriitorilor, după lansarea romanului autobiografic „Funia de nisip”, au fost oameni care au lăudat, cu argumente, cartea, dar au fost și niște Neica Nimeni, care au încercat să arunce cu noroi. De la afirmația că titlul a mai fost și la alții (George Radu), până la atenția ta exagerată la detaliu (eu știam că aceasta este o calitate și nu un defect), iar analiza psihologică ar fi asemănătoare cu a lui Balzac (o onoare să fii comparat cu el)….Pițifelnicul (nu i-am găsit numele) mai amintește că nu întotdeauna confesiunile au valoare (sic!?) și că „brontozaurii” culturali din Neamț nu acceptă „imixtiuni externe” de frica unor critici „onești” și „bine intenționați”. Bănuiesc că-i vreun tinerel fără operă și fără experiență sau vreun bătrân dușman, căruia nu i se dă atenție și, crede el, criticând pe cineva cu valoare speră să ajungă un ins cunoscut….Or fi mulți asemenea cârcotași?
L.S: Nu știu, sincer. Cel la care te referi era într-adevăr un tinerel, care își luase cu greu un bacalaureat aproximativ și care încerca să-și facă un nume în presa scrisă. Cât despre titluri… Câte volume nu se intitulează Poezii, Poeme, Versuri, Jurnal etc.? Să amendăm autorii pentru plagiat sau pentru lipsă de imaginație? Altădată, același personaj episodic afirma că numai 15 la sută din pietreni mă cunosc și mă apreciază. I-am replicat că, ținând cont de populația Pietrei, de peste 100000 de locuitori, m-aș simți extraordinar dacă admiratorii mei, în număr de 15000 s-ar strânge pe un stadion și mi-ar scanda numele. Eu cred că „admiratorii” mei sunt mult mai puțini, dar care e problema?
C.I.U: Gândindu-ne la episodul descris mai sus, știind eu cât de erudit ești, îmi vin în minte, fără să vreau, vorbele lui Friedrikh Hebbel: „erudiția este o bancnotă ce nu poate fi folosită decât acolo unde poate avea valoare”. Dacă acolo unde locuiești și profesezi literatura, nu ești înțeles, sau, mai rău, nu se dorește să fii înțeles? Și mai scurt: „nu poți fi primar în satul tău”! Dar eu sunt sigur că peste 90% dintre nemțeni te iubesc așa cum merită premianții…
L.S: Problema pe care o ridici, ridică alte… probleme. Ce este celebritatea, notorietatea, moda, vedetismul etc.? Un scriitor poate fi pe val, poate intra și într-un con de umbră. Dacă opera e valoroasă, va supraviețui, își va săpa numele în marmură; dacă nu, nu. Se spune că „din punct de vedere al lui Sirius, numele lui Goethe va fi uitat peste 10000 de ani”. Tot ce se poate. Cred că e plictisitor să fii nemuritor. Sunt convins că în ceea ce mă privește, suport mai greu lauda, decât injuria, critica. Lauda te lustruiește, te „aurește”, dar te pune într-o vitrină. Te dezarmează. Critica te face să rămâi viu, să te îndrepți, dacă e cazul. Dacă nu sunt înțeles, poate fi vina mea sau a cititorului. De la caz la caz… Am avut și destule laude, pe care le consider jenante. Fie că se refereau la operă, fie că aveau în vedere omul.