C.I.U: „Totul este permis” – iată expresia care a „prins” în totalitate la români. Mai ales în artă. Unii „scrietori” au plăcerea sadică de a pătrunde în cele mai adânci falii ale derizoriului, ale penibilului….Cum ar trebui tratați acești așa ziși scriitori?

L.S: Fiecare își descrie universul său. Dacă înjuri, nu ești mai puternic. Dimpotrivă. Iar a scrie o literatură pornografică, licențioasă, se poate. Dacă ești maniac sexual. Dacă nu e motivat estetic, actul sexual e vulgar, murdar, maculează. Și mai e ceva: arta te înnobilează… Dacă nu, e altceva…

C.I.U: Ai scris foarte multe aforisme, ai depășit – se pare – zece mii, în volumele ”Despre esențe și tincturi” (1111 aforisme – anul 2011), ”Gânduri-Rânduri” (2222 aforisme -anul 2013), ”Fulgerații-Fulgurații” (3333 aforisme – anul 2015), ”Rânduri-Gânduri” (3334 aforisme-anul 2015), Gânduri-Rânduri” (3333 aforisme-anul 2015). Un alt scriitor ar fi considerat că atâtea sclipiri ale inteligenței ar fi fost de-ajuns pentru o viață … Pentru tine, însă, nu este de ajuns. Ce mai ai de gând în acest sens?

L.S: Deocamdată, fac o pauză. La vremea când scriam aforismele, începusem să gândesc… aforistic. Ceea ce nu e întotdeauna bine. Aforismul are calități, te obligă să esențializezi, să concentrezi expresia, fiecare cuvânt e foarte important. Numai că nu poți tot timpul să vorbești și să gândești în aforisme. E ca și cum ai vorbi doar în proverbe sau în lozinci. Mai scriu din când în când aforisme, dar mult mai rar…

C.I.U: Deși cochetezi, scriind că nu știi încă să definești aforismul, dai câteva definiții antologice. Aleg una: „Aforismul poate fi confundat cu frăgezimea unui vers, cu o candoare absolută a unei gândiri necorupte și deci inedite, cu gândul morocănos al unui bătrân, totuși înțelept…..El (aforismul) trebuie să se bazeze pe figuri de stil, îndeosebi pe oximoron, pe sinecdocă, pe hiperbolă, pe parabolă, pe metaforă”. În ceea ce te privește, sunt sigur că acele peste zece mii (mă sperie numai gândul că ai putut scrie atâtea) de aforisme de-abia ți-au deschis gustul pentru a filosofa asupra vieții, a omului etc. Ce (cine) te-a îndemnat spre acest fel de creație atât de dificil? Ești mulțumit de rezultatul eforturilor tale?

L.S: Sunt uluit. Unele persoane mi-au spus că pe biroul lor sau în poșetă se află aforismele mele. Se confruntă cu ele. Le acceptă sau le resping. Am avut avantajul că scrisesem înainte poeme într-un vers. Apoi m-a ajutat spiritul polemic, acela de a nu accepta tot ce ți se propune, chiar dacă e vorba de un proverb. În fine, aforismul se bazează mult pe figurile de stil pe care le cunosc bine. Trebuie însă să ai calități, să ai simțul limbii, să iubești denotativele, să ai simțul umorului, al replicii. Și multe altele…