C.I.U: Amintindu-mi permanent de Cel Atotputernic, Creatorul (Unul), și de universul creat de El (Multiplul), nu pot face abstracție de faptul că raportul dintre cei doi este intermediat, conform filozofilor Marsilio Ficino și Giovanni Pico della Mirandola, de sufletul uman, nemuritor și ubicuu, care aparține ambelor lumi…..Și atunci, într-o explozie de entuziasm (poate chiar pueril), aș ridica un imn de slavă acestui Suflet Uman acuzat și admirat în același timp pentru Micimea, dar și pentru Măreția lui….Tu l-ai acuzat pentru Micime sau doar l-ai admirat pentru Măreție?

L.S: Sufletul, ca și Dumnezeu, este infinit în spațiu și în timp. Vremelnic, el se odihnește în trupul nostru. Ultimul roman la care lucrez și care se intitulează Donatorii de suflete este o carte despre suflete, despre iubire, despre androgin. Sufletul nu se împarte, nu se desparte, nu învie, pentru că nu moare. Sufletul nu poate fi mare sau mic, el scapă oricărei etalonări. Dumnezeu nu este un apriorism uman. Iar sufletul poate fi inodor, incolor, insipid, infinit, ductil. Dar rămâne el însuși. Se regenerează chiar dacă e rănit. E un Mare Mutilat de Pace. Noi suntem mici sau Mari, sufletul este egal cu sine.

 C.I.U: Fiul risipitor și Iov sunt două personaje de excepție ale Bibliei…De obicei, este evidențiat primul și nu al doilea. Nu ți se pare nedrept? Răul înaintea Binelui?

L.S: Un prim răspuns ar fi că răul fascinează, pe când binele e banal. Ca personaj, Zmeul e mult mai interesant decât Făt-Frumos care este un personaj schematic, fără relief, previzibil. Dar în parabola Fiului risipitor, dincolo de superficialitatea fiului plecat, se reține revolta celui rămas acasă și care muncește de se spetește și mai ales răspunsul tatălui care apreciază că fiul risipitor, pierdut, e un mort care s-a întors acasă. În ceea ce îl privește pe Iov, acesta pierde tot, mai puțin credința. Într-un fel, Iov este inversul lui Hercule. Dar Iov este și obiectul pariului între Dumnezeu și Satan. Sinteza e acea vorbă pe care mulți nu știu de unde vine, dar o citează: „Domnul a dat, Domnul a luat, Fie în veci numele Domnului lăudat!” În fine, parabolele pe care le-ai evocat sunt mai actuale ca oricând. Diaspora e fiul risipitor, iar Iov este acest popor român, mereu și greu încercat, tocmai pentru a i se testa credința…