JURAMANTUL LUI HOMER (36)
C.I.U: În privința criticilor noștri literari, și mă refer mai ales la cei care cred că părerile lor sunt infailibile, nu uit ce scria N. Iorga despre Blaga: poezia acestuia „este o monstruozitate a inspirației, care nu se poate numi poetică”. Timpul a demonstrat că Iorga a greșit în aprecieri. Concluzia noastră? Criticii să nu se grăbească să aibă dreptate astăzi!
L.S: Dacă citești cu atenție opere critice clasice, constați cu surprindere că mari critici, Călinescu, Lovinescu, Iorga, Piru, Negoițescu, au greșit uneori atunci când au comentat opere unui scriitor. Explicațiile sunt multiple: uneori artistul în cauză se afla la începuturile creației sale; alteori era vorba de un context social, politic, de ideologii, de ideosincrazii, de obtuzitate. Iorga este excelent în literatură veche și lamentabil în cea contemporană. El e istoric literar, nu și critic literar. Sunt două lucruri distincte. Citește ce a scris G. Călinescu despre Eliade și vei avea imaginea unui Eliade simplificat monstruos, o caricatură a celui ce este astăzi Eliade. Și Lovinescu, Perpessicius, Șerban Cioculescu sau Tudor Vianu au greșit, din punctul nostru de vedere, de astăzi. Dar, în epoca lor, lucrurile stăteau altfel. Și apropo de Iorga: nu era el cel care îl saluta pe Blaga pentru Poemele luminii și Pașii profetului, apărute imediat după Marea Unire, văzute ca un ecou de peste munți?
C.I.U: Unii directori de reviste literare dau rubrica de Critică unor fetișcane sau băietani care citesc (atunci când mai și citesc) pe diagonală. Care-i scopul? Subaprecierea scriitorilor sau denigrarea, prin această metodă, a criticii înseși?
L.S: Cred că orice revistă de cultură care se respectă are nevoie de un critic de autoritate. Dar e nevoie și de tineret. Cred că o lectură proaspătă făcută de tineri, nu e tocmai rea, cu toate aproximațiile și exagerările, partizane sau nu. Dar și acești tineri, criticii de mâine, trebuie să-și facă într-un fel mâna. Că citesc în diagonală, asta e mai grav…
C.I.U: Am citit ce spunea Val Condurache despre primul tău volum de proză. Printre altele, afirmă că acest prim volum este un roman, deși este o carte de proză scurtă. Cum este posibil ca un critic să nu citească ceea ce a primit și, culmea obrăzniciei-prostiei, să-și mai dea și cu părerea?
L.S: Poate că a citit o altă carte, a unui alt scriitor. Însă vreau să-ți spun altceva: la cartea mea de debut, am avut foarte multe cronici, în general pozitive sau chiar mai mult. Dar, lucru amuzant, fiind vorba de mai multe povestiri, acestea au fost tratate diferit, lăudate în exces de unii, privite cu rezerve de alții. Laurențiu Ulici lăuda în cronica sa povestirea Masca. Mulți alții, luându-se după el, au făcut același lucru. Personal, nu consider că Masca ar fi cea mai bună povestire din volum. Păreri și păreri… Subiective, obiective, cine știe?