C.I.U: Poezia a fost adesea definită ca o „mare zădărnicie”, o simplă inutilitate, iar Carl Sandburg afirma că „poezia este jurnalul unui animal marin care trăiește pe uscat și ar vrea să zboare”… Am făcut această introducere și mă pregăteam să te întreb ce este poezia, după tine, când am găsit, din întâmplare, una dintre definițiile tale:„…genii nu puteau fi decât poeții, poezia fiind expresia ultimă, sublimă a unui discurs uman, un prediscurs (prin ritm) divin”. Cum altfel ai mai putea să te pronunți despre poezie?

L.S: Dacă aș ști ce este poezia, nu aș mai scrie poezie. Cred că e în primul rând o stare de grație a omului, o înnobilare a sa. Am dat multe definiții poeziei, dar evident toate sunt false sau parțiale. Încă nu știu ce este poezia.

C.I.U: Proza, prozaismul în lirică….Valejjo spunea: „E o zi atât de tristă, încât versul cade în proză”. Poezia ta are astfel de „suferințe”?

L.S: Da. Uneori, poezia decade sau se înalță în proză. E greu se stabilit un hotar ferm între ele.

C.I.U: Ești adeptul Modelor și Modelelor literare?

L.S: Nu: modele și modelele înseamnă limitare, spirit gregar, aliniere. Rețetă.

C.I.U: Ai practicat în vreun fel poezia patriotică? Prezentul și viitorul acesteia în România? Să ne amintim că prietenul nostru, Emilian Marcu, a avut curajul s-o repună în drepturi și a avut, are succes.

L.S: Cred că toată poezia mea este patriotică. Nichita Stănescu credea că cel mai patriotic vers din literatura română este: „Nu credeam să învăț a muri vreodată”. Când scriu despre cuvânt, scriu poezie patriotică. Când scriu despre limba română, scriu poezie patriotică. După cum poezie patriotică este și cea despre munte, râu, câmpie, pădure, cer, oameni. Emilian Marcu este un mare poet. E urmașul lui Ion Gheorghe și al lui Ioan Alexandru, a lui Adrian Păunescu și Nichita Stănescu. Dar și Emil Brumaru scrie poezie patriotică. Și Șerban Foarță. Și Gherghe Simon. Și Ana Blandiana. Și Ileana Mălăncioiu. Aproape toți poeții scriu și poezie patriotică. Atunci când sunt în formă.

C.I.U: Legăturile tale cu Partidul Comunist Român? Și-ar putea cineva permite să te apostrofeze cu afirmația „Ai fost un comunist adevărat, un scriitor al „epocii de aur”?”

L.S: Nu am fost membru al Partidului Comunist Român. Nu am fost și nu voi fi membru al vreunui partid politic, nici măcar al unui partid ecologist sau al verzilor cum se mai spune. Pentru că „partid” înseamnă „parte” și eu vreau să fiu un om întreg.

C.I.U: Vremurile de atunci, pentru tine, pentru prietenii tăi, au fost și bune sau chiar foarte bune în unele direcții?

L.S: Și da și nu. Pentru că se publica foarte greu, cred că se publica o literatură de valoare, cu unele excepții, desigur. Gândește-te numai la ce prozatori am avut! Pot oricând evoca 20-30 de nume. Nu cred că, dacă ai încerca astăzi să numești 20-30 de prozatori de același calibru, vei reuși. Existau apoi Centrele de librării. Acum ele nu mai există și e o adevărată aventură să afli și să intri în posesia unei cărți bune. Se citea mai mult, pentru că lumea nu avea atâtea „atracții”. Dar cred că acum e mai bine, în multe privințe. Deplâng însă plecarea românilor în străinătate. Toți suntem vinovați pentru asta!