C.I.U: Plecând de la celebra frază a personajului din „Bărbierul din Sevilla-”„Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose”- ai avut sau ai încă inși care au încercat sau mai încearcă – din motive numai de ei știute – să te împroaște, într-un fel sau altul, cu noroaiele sau lăturile pe care le produc?

L.S: Sincer, nu. Nu sunt o persoană conflictuală, nu am încălcat teritoriul nimănui, nu am scris de rău despre cineva, atât de rău încât să existe o contrareacție, nu sunt implicat politic. Sunt vreo două persoane care nu sunt de acord cu mine, dar nici eu cu ei și suntem chit. Nu am fost atacat dur niciodată cred că din două motive; nu au avut de ce și apoi s-au temut de reacția mea, fiind totuși un polemist de temut, un critic până la urmă, un pamfletar, un foiletonist. Cam asta e situația de azi. Poate că după apariția cărții noastre să apară „noutăți”.

C.I.U: Fiind un doritor de evenimente, de cunoaștere, sunt sigur că, dacă s-ar putea, ai sta multe luni din an în călătorii. Cu ce te întorci din fiecare călătorie? Știi că nu mă refer la bagajul cu acele nesemnificative cadouri, ci la bagajul de cultură, de impresii, de… Pe unde ai fost, pe unde ai mai dori să ajungi?

 L.S: Am fost cam prin toată Europa, mai puțin Spania, Portugalia, Țările Baltice și Nordice. În Franța, Italia, Grecia, Germania, Olanda, Austria, Ungaria, am fost de mai multe ori. Am mai călătorit în Turcia, Armenia, Gruzia, Rusia, Ucraina (Moldova de peste Prut nu se pune fiind tot România). Vreau să scriu câteva cărți pentru care am documentarea asigurată, inclusiv mii de fotografii, cărți, imagini, pliante. O carte se va numi Cu toiagul prin Olimp (desigur, despre Grecia), alta Șapte pisici albe, șapte pisici negre (despre „Balcania”), poate voi scrie o carte despre Rusia… Anul trecut am fost în Ungaria, Austria, Germania, Luxemburg, Olanda, Belgia, Anglia, Franța, Cehia, Slovacia, adică 10 țări. Cu un an înainte vizitasem Serbia, Croația, Muntenegru, Macedonia, Bosnia-Herțegovina, Albania, Bulgaria, Grecia…

C.I.U: Marele meu prieten, Nicolae Breban, îmi spunea, într-unul dintre interviurile pe care i le-am luat, că „denigratorii sunt un semn al viabilității operei mele”. Tu cum îți tratezi dușmanii literari?

L.S: Nu prea am așa ceva acum. Probabil sunt încă neinteresant pentru ei. Să sperăm că peste câțiva ani voi avea, asta ca să merg pe ideea lui Nicolae Breban.

C.I.U: Care crezi că poate fi viitorul literaturii noastre? Ești pesimist sau optimist? Cu mențiunea mea (pe care nu-i obligatoriu s-o accepți) că un pesimist este un ins „foarte bine documentat”….

L.S: Cred în viitorul literaturii noastre. Suntem un popor inteligent, talentat, bine informat, cu mulți tineri de mare valoare. Așa că sunt optimist. Și mai e ceva. Literatura mare se formează în urma marilor crize. Ce literatură aveam după crizele din 1929-1933! Câte capodopere! Peste 100 de romane de mare calibru, o poezie de valoare cel puțin europeană, o critică fabuloasă… Acum suntem după mai bine de 30 de ani de criză. De ce nu am avea o mare literatură prin anii 2025-2035? Adică la o sută de ani distanță…