C.I.U: Ai scris, în 2019, „Monografia județului Tulcea”. Mă așteptam să citesc o carte aridă, doar științifică. Observ însă că avem de-a face cu o carte mai altfel, o carte în care fantezia ta ne facilitează cunoașterea unor legende total necunoscute despre aceste ținuturi. Cum le-ai găsit (dacă le-ai cules de undeva) sau cum le-ai creat, mai ales că nu ești din zonă?

 L.S: Ei, le-am inventat. Am plecat de la realitățile evidente, dar apoi am scris două legende despre Delta Dunării, o legendă despre sturioni, una despre pelican. Cred că sunt frumoase. Sunt lucruri de mare poezie în deltă, realități magnifice, e un ținut binecuvântat. Nu sunt din zonă, dar Dobrogea m-a fascinat dintotdeauna, fiind un creuzet de popoare, etnii, religii, obiceiuri. E locul unde pământul se sărută cu cerul prin ape. Locul unde marea se unește cu fluviul, unde apa și pământul își împart frățește perimetrul. Sper ca monografia să fie citită de cât mai mulți oameni, să fie o invitație de a vizita Dobrogea profundă, nu doar țărmul Mării Negre.

C.I.U: Știu că în prezent lucrezi la un roman. Ce temă ți-ai propus? Poți să-mi spui, în „secret” (nu vor ști decât cititorii acestei cărți) titlul? Cred că până finalizăm noi acest „Un interviu cât… două vieți”, romanul tău va fi gata de tipar. Al câtelea volum al Operei tale este?

L.S: Lucrez de fapt la patru romane. Cel la care scriu efectiv acum este Donatorii de suflete. Am plecat de la o sintagmă, o expresie nedreaptă: Donatori de organe. Oamenii nu sunt mașini, să li se schimbe plăcuțele de frână, ambreiajul, cauciucurile de iarnă, uleiul sau mai știu eu ce. Oamenii dăruiesc și primesc prin transplant și o parte de suflet. De aici am plecat. De la un transplant de inimă. Numai că inima are, ca și creierul, memorie. Protagonistul, un preot, este invadat de memoria tinerei de la care primise inima. Este o carte de iubire, despre iubire, acea iubire care este un principiu universal, o lege a firii, mai puternică decât legea gravitației. Cred că romanul va fi gata prin iunie-iulie. Aș vrea ca de ziua mea de naștere, 23 iulie, prima zi din Leu, să-l țin în mână ca pe o carte tipărită. A doua carte, a doua din tetralogia Orgoliul Orologiului, din care a apărut până acum Funia de nisip, va cuprinde viața mea de la 8 la 18 ani și se va numi Vopsitorul de poduri. Al treilea volum se va ocupa de perioada 18-38 de ani, iar ultimul, de la 38 de ani până în prezent. Din acest volum am scheletul complet și vreo 40 de pagini scrise. A treia carte din care am realizat cam jumătate, vreo 180 de pagini, se numește Rezervația. E un proiect la care lucrez de vreo câțiva ani. Va fi o carte polemică, voi vorbi despre frumusețea patriei mele, dar și despre dorința unor străini care ne vor în rezervații, în Evul Mediu, dar, desigur, autentici. În fine, ultimul dintre romane va trata despre călătoria lui Aethicus Donares în jurul lumii. Mai am de strâns date, proiectul îmi e clar numai pe jumătate. Curios sau nu, pe la 14 ani îmi doream să scriu o carte care să se numească Ultimul jurnal de bord al Atlantidei. S-ar putea să includ în Opere complete, romanele Gambit și Emisferele de Brandenburg. Nu vor fi simple reeditări, ci cărți aproape rescrise. Deci nu știu ce poziție va ocupa Donatorul de suflete. La fel și celelalte romane despre care am amintit.