C.I.U: Există opinii că scriitorul trebuie să fie într-o permanentă „gâlceavă” cu lumea, cu timpul… Tu nu ești, sigur, un astfel de om. Cine-i de vină? Mintea sau inima?

L.S: Eu cred că un scriitor, un artist, un om trebuie să fie în echilibru indiferent cu lumea și cu timpul. Am mai spus-o: timpul este cel mai bun prieten și cel mai redutabil dușman al meu. Ne luptăm permanent și câteodată (e drept, foarte rar) reușesc să-l înving. Cred că versurile lui Labiș sunt potrivite aici: „Iertat să fie cel ce la mânie/Mi-a împlântat cuțitul pân’ la os/ Dar neuitat și neiertat pe veci să fie/Cel care-a râs de gându-mi bătăios.” (Aici simt nevoia să deschid o paranteză: citatele, exemplificările, numele evocate în acest interviu sunt din memorie; dacă s-au strecurat unele inexactități față de varianta corectă, originară, cer smerit scuze eventualului cititor). Timpul e cel care împlântă în mine cuțitul. Încerc să mă vindec, să mă apăr, să supraviețuiesc. Rănile timpului le vindec cu pansamentul cuvintelor, al sintagmelor. Recunosc: cel mai greu e să suport ca cineva să râdă de mine, să ia în derâdere munca mea, simțirea mea, gândurile mele. Mintea și inima mea încearcă să păstreze, prin limbă, o dreaptă cumpănă.

C.I.U: Ce părere ai despre titluri ca „Pizdeț”, Letopizdeț”, „Băgău” etc. sau despre mottouri ca „Sunt o doamnă, ce p..a mea” pe care le practică unii scriitori ai zilelor noastre? Scopul acestora?

L.S: Georges-Louis Leclerc de Buffon spunea pe la mijlocul secolului XVIII: Le style c’est l’homme même. Stilul e omul însuși. Limbajul folosit este amprenta noastră. Prin urmare, ești egalul expresiilor tale. Chiar dacă Fonvizin spunea că la Paris până și birjarii știu franțuzește, totuși, limbajul unui birjar va vorbi despre condiția sa socială, umană. Un scriitor poate folosi orice stil, în funcție de personajele sale. Dar să nu uităm că „personajele sunt flotoarele luminoase ale idei”. Dacă rămâi la o gândire pornografică, e treaba ta. Vei avea publicul tău deviant, nu și un cititor normal. Înjurătura este treapta cea mai de jos a condiției umane. Există e drept și o voluptate a expresiei nude. Dar asta ține de copiii care spun o prostie și sunt încântați că nu îi aude nimeni ca să-i tragă de urechi.

C.I.U: Părerea ta despre liberul arbitru, pe care eu l-aș numi mai simplu „libertatea de a eșua”… L.S: Omul are dreptul de a alege pentru el tot ce își dorește. Asta nu înseamnă automat că ai și dreptate. Poți fi politic de dreapta, de stânga, de centru. Dar asta nu însemnă că opțiunea ta e singura corectă. După cum ai și dreptul de a eșua. Toți eșuăm. Important e să eșuăm cât mai sus.