SONETUL IUBITEI MAGICE (2)

în tine porți sămânța nemuririi 

un cântec mut ce îl aud doar mirii 

cuminte îți aștepți șoapta robirii 

când te înalți spre marginile firii 

călăi sunt norii razele doar zbirii 

în ochi se-adună-n pleoape trandafirii 

tu porți conduri ce-i poartă doar zefirii 

tăcută-noți privind spre insula iubirii 

mai porți în gând potecile-amintirii 

desprinsă ești din patima rostirii 

sfârșit de lume începutul spirii 

nu te iubește stânca nici menhirii 

și visu-așteptă-n marginea zidirii   totem ciudat e ceasul zămislirii 

Lucian Strochi