SONETUL MEU ȘI AL PĂMÂNTULUI (7)

Din tine m-am născut, mă-ntorc în tine:  

Chiar dacă nu mi-ai dat, firesc, tiparul, 

Chiar dacă Domnu – a mângâiat altarul  

Și a suflat asupră ta lumine… 

Nu știu cine mi-a stabilit hotarul: 

Ce luturi sau unit, ce ape, tine; 

Ce forță din adâncuri astăzi vine, 

Să-mi judece destinul, chinul, harul. 

Și iată-mă, prin tine, un legământ: 

În veci ne leagă duh sacru de pământ… 

Poate vânt, poate  mormânt,  poate cuvânt.

Cine să știe, cine să ne spună? 

Apună și răsară veșnic lună;

Sunt neștiută, ne-nțeleasă rună… 

Lucian Strochi