SONETUL MEU ȘI AL PĂMÂNTULUI (7)
Din tine m-am născut, mă-ntorc în tine:
Chiar dacă nu mi-ai dat, firesc, tiparul,
Chiar dacă Domnu – a mângâiat altarul
Și a suflat asupră ta lumine…
Nu știu cine mi-a stabilit hotarul:
Ce luturi sau unit, ce ape, tine;
Ce forță din adâncuri astăzi vine,
Să-mi judece destinul, chinul, harul.
Și iată-mă, prin tine, un legământ:
În veci ne leagă duh sacru de pământ…
Poate vânt, poate mormânt, poate cuvânt.
Cine să știe, cine să ne spună?
Apună și răsară veșnic lună;
Sunt neștiută, ne-nțeleasă rună…
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.