Cu greu  mă strecor acuma  printre  sfinți:  

Aureolă n-am, nici alte semne  

Și nici povețe, fapte sau îndemne,

Nu am  nici lacrimi, nici vreun  surâs,  n-am  dinți… 

Așa s-a potrivit să fiu pesemne:   

Cum  mă născură părinții din părinți…  

Ei, visători, gândindu-și noi biruinți  

Și vieți frumoase, luminoase, demne.  

Din dragoste și-au plămădit speranțe:   

Subtil poemul ce-i  țesut din stanțe,  

Tivit cu doruri  rătăcind hoinare…  

Sau m-am ivit în alte circumstanțe…  

Oricum sunt fără timp și n-am hotare 

Și ard încet, cum arde-o lumânare.

Lucian Strochi