în noaptea alba-a clopotelor trase

cu funii roase dincolo de fire

stăpânul tău sunt sclavul tău iubire

fantome fug timide și retrase

e frig de te pătrunde până-n oase

și-i o tacere aspră de menhire

vibrații vin din veche amintire

iar sunetele-s grele de mătase

ne închinăm la vii iconostase

ne pogorâm icoane  din zidire

pentru iubire nori nu sunt atlase

și-n jur a chiparoase amiroase

bat clopotele-n turn de mănăstire

iar noi murim în sacrala lor rostire

Lucian Strochi