SONETUL IERNII1 (XX)
Iarna coboară în suflet, decisă2;
Eu cad în somn, o scurtă hibernare3;
De vis4, culoarea e-n fine ucisă5
Şi gândul meu, întors,6 n-are hotare7.
În inocenţa ei, poate să curme
Vieţi prăbuşite noaptea în zăpadă8.
Cruzimea ei nu lasă roşii urme9,
Căci nu e suflet, dramele să vadă.
E prefăcută: fulgii par păpădie10,
Sau puf de pasăre albă, măiastră11
Şi cântec toarce blândă monodie12
Cu cerul se confundă, e albastră13.
Chiar moartea de aduce, pare vis14,
Şi mori, zâmbind la floarea de cais15.
Lucian Strochi
SONETUL IERNII1 (ENGLEZ) XX –Sonetul iernii se bazează pe o personificare, dar şi pe un raport interesant Om-Natură.
Iarna coboară în suflet, decisă2 – iarna descrisă este o iarnă interioară, contând mai mult resorturile intime, psihologice. Iarna e văzută ca fiind o stare de spirit.
scurtă hibernare3– comportamentul fiinţelor vii se schimbă, hibernarea fiind o cauză-efect al acestei schimbări. Iarna înseamnă somn şi uitare.
vis4 – visul este o consecinţă directă a somnului.
culoarea e-n fine ucisă5 – visul sănătos este incolor; doar coşmarurile, visele bolnave sunt colorate.
gândul meu, întors 6 – în vis, gândul nu are nicio restricţie. Pentru mulţi visul este o retrăire, deci şi o regândire a faptelor trăite în cursul zilei.
n-are hotare7 – visul înseamnă între altele ilimitare. După cum şi iarna şterge orice repere, orice graniţe.
zăpadă8 – zăpada este capul de serie a unei serii sinonimice: zăpadă – nea – omăt. Inocentă, albă, zăpada poate fi un duşman de temut, tocmai pentru faptul că nu are nimic agresiv în ea, dimpotrivă, exercitând o fascinaţie, pe care o resimt în primul rând copiii.
roşii urme9 – crima lasă în general urme roşii. În cazul zăpezii aceste urme sunt acoperite, dispar.
fulgii par păpădie10 – adesea explozia păpădiei seamănă cu o ninsoare spulberată.
puf de pasăre albă, măiastră11 – e greu de explicat miracolul fulgului, faptul că fiecare fulg îşi are amprenta sa proprie, desenul său geometric uşor identificabil. Fulgul pare deci un puf de pasăre măiastră, adică un lucru ce ţine de miracolul naturii, al iernii, al formelor.
monodie12 – monotone, ninsoarea, zăpada şi iarna par a îngâna acelaşi cântec.
e albastră13 – din punct de vedere al poetului, al poeziei, al metaforei şi deci a cuvântului, iarna este albastră, căpătând culoarea cerului, care, la rândul său, împrumută această culoare de la absolut. Tot un absolut este şi iarna.
moartea de aduce, pare vis14 – moartea prin congelare, prin îngheţ se pare că e o moartea roz, fascinantă, extrem de atrăgătoare. Cei care au fost salvaţi de la o asemenea moarte spuneau că regretă chiar revenirea la viaţă, tărâmul morţii roz fiind mirific, fascinant, de nerefuzat.
floarea de cais15 – floarea de cais este printre primele flori ale primăverii, însemnând şi florile de moarte ale iernii (ca semn). Floarea de cais stârneşte aceeaşi emoţie ca şi floarea de cireş. În plus, cuvântul a ales floarea de cais ca rimă pentru vis. Iarna are forţa cuvântului: e democrată, acordând aceeaşi atenţie tuturor obiectelor, acoperindu-le şi ducându-le în uitare. Cuvântul este şi el o iarnă: aceeaşi răceală în desfăşurarea unui discurs, aceeaşi neutralitate, aceeaşi acoperire a tuturor obiectelor.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.