SONETUL NOPTII MAGICE 63

În noaptea când te-am cunoscut femeie

Eram iubiți de vagi subterane ploi

Și blând pronume se conjuga în noi

Și lacrima se prelungea-n scânteie

 

Eram tornadă vârtej  torent șuvoi

Un curcubeu băut de curcubeie

Sau apă vie moartă în știubeie

O ramură din trunchi gingaș  verde-altoi

 

Un singur trup două suflete parcă

Singurii oameni în biblică arcă

Două suflete în singur iubit trup

 

Evadând în eternitate  să rup

Blestem sălbatic  cu ochi  roșii de lup

Iubirea noastă astăzi se încarcă

Lucian Strochi