Cu greu  mă strecor acuma  printre  sfinți:

Aureolă n-am, nici alte semne

Și nici povețe, fapte sau îndemne,

Nu am  nici lacrimi, nici vreun  surâs,  n-am  dinți…

Așa s-a potrivit să fiu pesemne:

Cum  mă născură părinții din părinți…

Ei, visători, gândindu-și noi biruinți

Și vieți frumoase, luminoase, demne. 

Din dragoste și-au plămădit speranțe:

Subtil poemul ce-i  țesut din stanțe,

Tivit cu doruri  rătăcind hoinare…

Sau m-am ivit în alte circumstanțe…

Oricum sunt fără timp și n-am hotare

Și ard încet, cum arde-o lumânare.

Lucian Strochi