Eu pot să fac să cânte bronzul, piatra

Sau marmura, atât de-nșelătoare;

Eu pot să rup o rază, ram din soare

Și să-nfierbânt doar cu privirea vatra.

Pot să cioplesc cuvântul ce te doare

S-o zămislesc în gând pe Cleopatra

Să țes un rând păgân din Panciatantra

Să-ngheț un zâmbet să topesc ninsoare

Iubirii noastre pot să-i fac armură

Pot sufletul să-l prind într-o sculptură

Și să strivesc un zeu în colț de gură

Și aur pot ciopli oricând din zgură

Un curcubeu înalț din zare sură

Și te zidesc plângând fără măsură

Lucian Strochi