DONATORII DE SUFLETE (28)
ARHIEREUL ÎȘI PUSE MÂINILE PE UMERII LUI, ÎN TIMP CE ROSTEA RUGĂCIUNEA SFINȚIRII, DUPĂ ARHIERTICON, TRANSMIȚÂNDU-I DARUL DE A SLUJI CELE SFINTE LA ALTAR. Ca o continuare a misiunii apostolice întru slava lui Dumnezeu, pentru mântuirea sufletului aproapelui și a sa.
Era după Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom și, desigur, era singurul hirotonit ca preot.
Îi rămăseseră în minte, perfect decupate, cuvintele Episcopului, ce reluau cuvintele Sf. Ignatie:
„Sârguiți-vă de a face toate după voia lui Dumnezeu, având în frunte pe episcop ca locțiitor al lui Dumnezeu, pe preoți ca pe soborul apostolilor și pe diaconi care sunt bine plăcuți, care au încredințată slujirea lui Iisus Hristos„.
Mai întâi însă, în calitate de candidat la hirotonie, fusese examinat canonic. Mărturisi că este creștin botezat, de parte bărbătească, curat și sănătos la trup și la suflet, iar peste toate aceste cerințe declară că domină „acoperământul evlaviei întru trăirea vieții lui Hristos, fiind floarea evlaviei creștine”. Singurul criteriu de admitere la hirotonie este vrednicia și numai vrednicia în cadrul sfintelor canoane: „Domnul a poruncit să fie înaintați la preoție cei mai buni din fiecare neam și să nu se aibă în vedere însușirile trupești, ci credința și viața morală” (Const. Ap. VI, 23). La o viață curată, obișnuită, este nevoie ca „la aceasta să se adauge și o minte luminată de la natură, dublată de o pregătire culturală teologică, care să-l facă superior celorlalți oameni din toate punctele de vedere. La sarcini superioare trebuiesc oameni superiori” (Ap. 80; Iec. 2; Sf. Vasile 80, 89).
Școlile teologice au misiunea de a educa și selecționa în conformitate cu scopul canonic al pregătirii elevilor, a căror vrednicie dascălii o mărturisesc prin notele de studii, precum și prin diplomele ce le eliberează, și de care ei vor da seama înaintea lui Dumnezeu.
Lucrurile nu erau atât de simple cum ar crede unii. Examinarea canonică nu era doar un interviu, nici măcar un interogatoriu. Era o cercetare complexă despre viața sa individuală, familială și socială. Episcopul era ajutat de duhovnici, toți duhovnicii și dascălii pe care i-a avut, iar ultimul său duhovnic îi dădu o adeverință prin care se certifica faptul că este „vrednic de a fi urmaș al apostolilor.”
Apoi fu supus de către arhiereu la examinarea duhovnicească amănunțită, în fața icoanei lui Hristos, în biserică, luând pe rând toate păcatele opritoare de preoție, cu privire la viața lui individuală și apoi familială, a soției, a copiilor, a gospodăriei, apoi cele sociale, ca obligații față de semenii săi, de autoritățile civile, militare, etc. Dacă este necăsătorit sau monah trebuie să-și cunoască datoriile și greaua răspundere față de sine, față de aproapele, față de Dumnezeu. Toate aceste îndatoriri canonice îi erau cunoscute, nu doar după memorie, ci avea „adânca convingere și să se cutremure de cuvintele Domnului.”
Mărturisi că nu fusese căsătorit de două ori, că nu avusese și nu avea o concubină, că nu se căsătorise „cu o văduvă, o lepădată, o curvă sau o actriță”. De asemenea jură că nu s-a căsătorit cu o rudă, succesiv cu două surori, cu o nepoată sau o soră și că nu era și nu fusese văduv.
Episcopul îi atrase atenția că momentul hirotoniei era unic, că nu se poate repeta, asemenea botezului. Îi mai spuse că preotul nu poate fi hirotonisit fără destinație, ci pentru o biserică din oraș, sat sau mănăstire. Căci dacă a fost hirotonit fără destinație, hirotonia va fi anulată și nelucrătoare, „spre ocara celui care a făcut o astfel de hirotonie”.
Apoi îi atrase atenția că nu are voie să fie cleric la două biserici, „căci aceasta este neguțătorie și câștig mârșav străin de duhul bisericesc, însuși Domnul a zis: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celalalt îl va disprețui” (Matei 6. 24).
Deci, după sfatul apostolului, fiecare să rămână în ceea ce a fost chemat (I Cor. 6.20) și să slujească la o singură biserică. Căci cel ce slujește bisericii pentru câștig mârșav s-a înstrăinat de Dumnezeu. Pentru împlinirea trebuințelor acestei vieți, sunt diferite îndeletniciri, și cel ce voiește din aceste meserii să-și câștige cele de lipsă vieții trupești, poate s-o facă după spusa apostolului: „Mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale tovarășilor mei” (F. Ap. 20, 34). „Această hotărâre se aplică mai ales în această cetate Constantinopol, iar în alte localități ale satelor, din lipsă de slujitori, se poate îngădui o aplicare excepțională”. -VII ec. 15.
El avea o bună educație și cultură teologică, nu ca alți candidați, căci „s-a hotărât ca episcopul sau orice cleric, la hirotonie, să fi învățat mai înainte hotărârile și canoanele sinoadelor, ca nu cumva mai apoi să păcătuiască” (VI ec. 3) și să le pară rău de cele făcute…” Cart. 18-a. (și 195).
Fu întrebat dacă toți cei din casele lui sunt creștini ortodocși și el răspunse afirmativ.
Episcopul îi citi mai multe dintr-o carte neagră, cu o cruce de aur pe copertă, îndrumări, sfaturi, cerințe, atenționări, pentru trecut și pentru viitor, dar mai ales pentru prezent:
„Cu privire la candidații de hirotonie să se respecte următoarele:
Preoțimea întreagă să se adune și să-i aleagă. Episcopul să-i cerceteze și, cu consimțământul preoțimii, să-i hirotonească în mijlocul bisericii, fiind de față și poporul parohiei respective.
Episcopul să se adreseze poporului cu întrebarea: Vrednic este? și poporul să mărturisească pentru el Da, vrednic este! Hirotonie tăinuită să nu se facă, dacă biserica este în pace, toate hirotoniile să se facă în biserică fiind de față și sfinții”.
„Dacă în parohie vor fi unii care au avut păreri greșite sau prietenii cu ereticii, să nu se hirotonisească, decât numai dacă clericii cu adevărat ortodocși vor cerceta, fiind de față și episcopul, care apoi se va adresa și poporului de față, ca să nu se întâmple vreo greșeală” (de a introduce eretici în cler). -Teofil 7 (Const. Apost. VIII, 3-4).
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.