Că poate face bine, de asta era sigur. Nu era singur, era ajutat chiar de persoana în cauză.

Puterea, gândul, adică acțiunea mea, se întâlnesc cu a sa și împreună putem modifica stări, decizii, fapte chiar.

Sufletul și energia sunt mărimi vectoriale, nu scalare.

Copil fiind, nu știa că are inimă. Vedea că are ochi, gură, nas, urechi, cap, păr, gene, sprâncene, mâini, picioare, chiar buric. Le vedea. Dar inima? Inima nu se vede. Și cel mai adesea, nu se simte. Respira, aflase că are plămâni. Nici plămânii nu se văd. Îi curgea sângele, ori de câte ori se rănea, de obicei la un deget sau la genunchi. Curgea sângele. Își imagina corpul lui plin de sânge, asemenea unui butoi. Și sângele curgea ori de câte ori se ivea  prilejul.

Ce culoare avea sângele? De cele mai multe ori roșu. Dar mai aflase că există și sânge incolor – la unele moluște, și sânge albastru – la unii nobili.

Dar nu știa că există vreo legătură între sânge și inimă. Mai târziu a aflat că inima, inima roșie era o figură la jocul de cărți. Treflă, caro, frunză sau inimă neagră și inimă roșie.

Apoi a descoperit-o în el. Alergând. După ce alerga mult, când se oprea și își scotea tricoul sau maieul, o simțea zbătându-se între coaste. Atât de aproape de piele, încât ceilalți copii se speriau, credeau că îi va ieși inima din piept. Era mândru că inima lui era altfel decât a celorlalți.

A descoperit-o la un control de rutină. La începutul anului școlar, venea o echipă mixtă, medic și asistentă. Examinau fiecare copil, completau fișele medicale, descopereau anumite probleme de sănătate, mai rar e drept.

Nu se știe de ce, doar el a fost trimis la un control mai serios, la spital. Acolo un medic i-a spus să se dezbrace, l-a examinat cu stetoscopul, i-a bătut ușor, cu palma, spatele, apoi chiar l-a ciocănit, parcă s-ar fi așteptat să fie cineva înăuntru și să-i răspundă. Apoi i-a comunicat asistentei, curios, are cordul răsucit, o abatere de la normal de 35 de grade, era dublu răsucit, adică cu abatere de la axul vertical și de la cel longitudinal, colțul inimii era îndreptat în lateral, de aceea inima sa părea mai în afară, în rest era normal, cu pereți ecogeni (dacă reținuse el exact termenul, mai ales că medicul vorbea în barbă, mai mult mormăia).

Nu știa ce să creadă, dacă trebuia să fie mândru că doar el avea o astfel de inimă sau să fie îngrijorat. Cunoscuse din întâmplare tot atunci și o fată, era vânătă toată, de parcă cineva ar fi bătut-o peste tot, a aflat de la ea că are maladie albastră, adică i se amesteca sângele, aflase că și sângele se poate amesteca, fuseseră într-o iarnă la o fermă de porci, atunci când mâncaseră pe săturate șorici, ieșiseră cu clasa, îi mai scoatem, altfel se sălbăticesc de tot, mai trebuie să vadă și ei lumea, ce e prin jur, văzuse chiar un porc înjunghiat și o gospodină adunându-i într-un vailing sângele, amestecându-l repede cu sare, să nu se închege, avea nevoie de sânge pentru sângerete, un fel de cârnaț care se făcea numai în acea zonă, cu această ocazie a aflat legătura dintre inimă și sânge, inima era aceea care împingea sângele în tot corpul și, când era vreo rană, îl scotea sau chiar îl arunca în  afară.

Inima nu l-a deranjat multă vreme și ce a  aflat despre ea a aflat întâmplător, se pare că era un organ important, la fel de important precum creierul.

Lucian Strochi