Totuși nu se aștepta ca la întâlnirea de la biserică ei să vină atât de bine pregătiți. Mai întâi Ștefan îi întinse în tăcere o foaie de hârtie în care ei trecuseră tot ce aleseseră ca expresii despre suflet. Lucraseră în echipă.

Scrisul fetei era mai frumos, mai rotund, al lui Ștefan mai neglijent, mai ascuțit, totuși și el ușor de descifrat. Citi: ◊ a arde la suflet ◊ a fi un suflet în două trupuri sau o mână și un suflet ◊ a aștepta cu sufletul la gură ◊ a i se lua de pe suflet ◊ a avea ceva pe sufletul său ◊ a intra în sufletul cuiva ◊ a mai prinde suflet ◊ a avea sufletul în oase ◊ a-i scoate cuiva sufletul  ◊ a avea șapte (nouă) suflete ◊ a avea suflet cu crăci ◊ a căuta de sufletul cuiva ◊ a cere ceva de sufletul cuiva◊ a i se rupe sufletul de mila cuiva ◊ a cere în sufletul cuiva ◊ a da ceva de sufletul cuiva ◊ a-și vinde sufletul  pentru ceva ◊ a da de suflet un copil ◊ a se băga în sufletul cuiva  ◊ a da sau a lăsa drept suflet ◊ a-i ieși cuiva sufletul ◊ a da sufletul din oase ◊ a fi, a da, a împărți, a căuta, a face de sufletul cuiva ◊ a fi trup și suflet  cu cineva ◊ a fi suflet călător ◊ a i se bate sufletul în tindă  ◊ a-i arde sufletul de ceva ◊ a nu avea pe cineva la suflet ◊ a-i arde sufletul de sete ◊ a-i merge cuiva la suflet ◊ a-i pofti cuiva sufletul ceva ◊ a i se lua dinspre suflet ◊ a-i sta cuiva pe suflet   ◊ a-i veni sufletul la loc ◊ a intra în sufletul cuiva ◊ a împărți, a cânta, a face ceva de sufletul cuiva ◊ a-l durea sau a i se rupe sufletul ◊ a lua de suflet pe cineva ◊ a lua sufletul ◊ a prinde suflet ◊ a se umple de suflet ◊ a rămâne cu sufletul în oase ◊ a scăpa numai cu sufletul ◊ a strânge pe cineva la suflet ◊ a-și da sufletul ◊ a-și stupi sufletul ◊ a da sufletul din el ◊ a-și încărca sufletul ◊ a-și lua ceva pe suflet ◊ a pune tot sufletul ◊ a-și scoate sufletul  ◊ a-și trage sufletul ◊ a-și scuipa sufletul cu cineva ◊ a-și vărsa sufletul ◊ a-și vinde sufletul diavolului ◊ copil de suflet ◊ cu, fără suflet ◊ cu sufletul în palmă ◊ cu sufletul la gură ◊ cu sufletul pe buze ◊ cu trup și suflet ◊ a-i merge la suflet ◊ într-un suflet ◊ jur pe sufletul meu ◊ pe sufletul meu ◊ să fie de sufletul cuiva ◊ suflet de om ◊ sufletu’! ◊ om fără suflet ◊ sufletu’ lui Avram Iancu! ◊ sufletul meu ◊ vai de sufletul tău◊ a-și da duhul  ◊ cu duh, plin de duh ◊ cu duhul blândeții ◊ sărac cu duhul…

Își cerură scuze pentru faptul că hârtia era plină de ștersături, adăugiri, tăieturi, cuvinte neclare:

– N-am avut timp să transcriem. ..

Ștefan le spuse:

– Pentru mine, însemnările acestea, așa cum arată, sunt mult mai valoroase decât dacă mi le-ați fi transcris „pe curat”. Aici se vede toată munca voastră… Bravo…

Apoi le vorbi și el despre suflet. Era duminică, slujba de dimineață se sfârșise, nu avea altceva de făcut, așa încât se așezară pe băncuțele din naos și el le spuse ce știa și el despre suflet, așa cum apare el la diferite popoare și la noi.

Sufletul e o putere nevăzută, e un principiu al vieții, o putere misterioasă, o forță supranaturală, un duh, un centru energetic. Dar el este și o jerbă de simboluri. Este în primul rând, suflare și răsuflare. Dar și principiu gânditor și sălaș al dorințelor și al pasiunilor. La egipteni era identificat cu ibisul moțat (Akh) care reprezenta principiul veșnic, de natură astrală, strălucitor și transparent, comun oamenilor și zeilor.  Pasărea cu cap de om  corespunde spiritului individual, Ba, care poate să rătăcească prin locurile prin care a trecut în viața lui mortul, ca o fantomă, ca un strigoi, moroi sau cum vrei să-i mai spui.

La unele popoare, la mayași de exemplu, mortul trebuie să stea întins pe spate pentru ca sufletul să-i poată ieși mai ușor. Sufletul este reprezentat printr-o panglică sau o sfoară  sau ca o înlănțuire de treisprezece fructe. La alte popoare sufletul este o umbră, o scânteie sau o flacără. Dar sufletul poate fi numit imagine, reflex, puls, având sălașul în inimă. Omul poate avea până la nouă suflete, dar numai unul ajunge în cer după moarte, celelalte reîncarnându-se în animale sau în alți oameni care se nasc în clipa morții celui cu suflete…

În somn, în leșin, sufletul părăsește trupul, dar se reîntoarce. Visul este de fapt o altă viață, un alt drum al aceluiași suflet.

La unele popoare din Africa de Nord, corpul este locuit de două suflete, unul vegetativ și unul subtil, sau suflu. Sufletului vegetativ îi corespund pasiunile, emoțiile, tot ce este legat de afecte. El circulă prin sânge în tot corpul, dar casa lui e ficatul.  Sufletul subtil e caracterizat prin voință și circulă prin oase, sediul său fiind inima. Așa cum arborele se întâlnește cu stânca, așa se unesc și cele două suflete. Sufletul părăsește trupul vremelnic sau definitiv sub forma unei albine, a unui fluture sau a unei păsări…

Părintele se opri. Vedea că cei doi nu îl ascultă decât din politețe. Și el mai avea să le spună cum e văzut sufletul de evrei, de druizi, de gali, de nordici, de greci, de romani, de Părinții Bisericii. Erau lucruri interesante fără îndoială, dar pe copii îi interesa altceva.

Și atunci începu să le vorbească despre donatorii de suflete:

– Sunt oameni care, după moarte, cedează organele lor încă vii, funcționale, unor oameni bolnavi, care au nevoie de ele: rinichi, ficat, plămâni, inimă. Sau părți din organe, o cornee, o valvă, un tendon, un os… Acești foști oameni sunt numiți donatori de organe și, într-un fel, își prelungesc viața lor prin viața altora…

Dar mai sunt și donatorii de suflete. Ei își dăruiesc sufletul celorlalți, fără ezitare, fără vreun interes, uneori fără ca ceilalți oameni să știe. Unii o fac o viață întreagă, dăruindu-se copiilor, bolnavilor, muribunzilor. Sunt profesori, medici, preoți. Dar nu numai ei. Sunt oameni care născocesc ceva, lucrând zile și nopți, uneori ani întregi, pentru o idee care să le facă oamenilor viața mai ușoară. Mai sunt și scriitorii, care ard pentru fiecare rând  scris, care își tocesc privirile, gândurile, dar în primul rând sufletul, pentru a le dărui oamenilor lumină, căldură, pace, bunătate, fericire.  Dar mai sunt și cei care îngrijesc și apără animalele. Sau stâncile și copacii, apele, tot ce este viu. Și frunza doinește și apa susură și soarele strălucește, și umbra răcorește și pământul hrănește.

Nu oricine poate fi donator de sânge. Dacă ai o boală precum hepatita sau diabetul sau leucemia, nu poți dona sânge.

Dar oricine poate dona suflet…

Fetița îl întrebă:

– Părinte, și noi, copiii, putem dona suflet? Și dacă noi donăm suflet, ne mai rămâne și nouă?  De ce nu toți oamenii primesc un suflet nou,  să poată trăi mai departe?

– Poate dona oricine suflet. Chiar și animalele au suflet. O cățea își dă sufletul pentru puii ei, dar și pentru un pui de pisică sau de om. Sufletul este o vibrație. Și tot ce este viu are o vibrație.

– Chiar și copacii, iarba, apele?

– Da. Să nu uităm că există și zeități ale pădurii, că avem silvani și silvane, duhuri ale copacilor și ale pădurii…

Copacii cedează oamenilor din energia lor, prin fructe, prin flori, prin frunze, prin lemnul lor.  Florile ne iubesc, așa cum iubim și noi florile. Dacă vorbești unei flori cu blândețe, ea se bucură. Dacă o ignori, ea se usucă mai repede. Și nu din lipsă de apă.

Lucian Strochi