□ Adevărul se poate uza în timp, dar nu atât de mult încât să ajungă o minciună. □ Adevărul seamănă cu lumina prin exclusivismul său: așa cum lumina nu suportă întunericul, adevărul nu acceptă minciuna. □ Adevărul și minciuna au totuși ceva în comun: pot jigni. □ Adevărul te poate răni mortal. Dar nici cu o minciună nu poți supraviețui prea multă vreme. □ Adevărul trebuie să convingă, pentru ca să învingă. □ Adevărul trebuie să convingă, nu să învingă.□ Adevărul vieții se constituie, paradoxal, dintr-o sumă de erori. □ Adjectivele se confundă adesea cu adverbele. Nu confundăm adesea însușirile cu caracteristicile?□ Adjectivele slăbesc substantivele, așa cum laudele îi slăbesc pe cei puternici. □ Adjectivele sunt pentru substantive ce e culoarea pentru desen. Cu toate acestea prefer verbele și adverbele. □ Admirația este o formă incipientă a sclaviei. □ Admir credința, nu și prozelitismul. □ Admir pe cei care fac conștient lucruri inutile. Cele mai multe lucruri importante au fost la început inutile. □ Admir zbaterea lucrurilor refuzând să fie numite. □ Admirația e întotdeauna lucidă, adorația poate fi uneori și tâmpă. □ Admirația este o adorație bine temperată. Un fel de surdină folosită când trebuie. □ Admirația e mai bună decât adorația. Admirația stimulează, adorația paralizează.□ Admirăm estetic și simbolic tot ce nu este comestibil. A se vedea vulturul, lebăda, păunul, privighetoarea. Ca să amintim numai păsările. □ Admirăm tot ce nu putem face, tot ce e prea departe de ființa noastră. □ Admit că oamenii timizi se exprimă mai bine în scris, dar ce ne facem cu cei care se exprimă mai bine oral? □ Adolescența e o ușă pe care o deschide un copil și nu o închide nimeni. □ Adolescența este cea mai pură și mai tulbure vârstă a omului. Sau poate nici nu e vârstă, ci o trecere. □ Adolescența nu este timpul, ci anotimpul curajului. □ Adolescența trece atât de repede, încât omul nici nu apucă să-și dea seama că e cea mai frumoasă perioadă a vieții sale. □ Ador scriitorii de raftul doi sau trei. Cu ei mi-am completat cultura și biblioteca. □ Adulții se copilăresc, copiii se vor adulți. Fiecare e nemulțumit de vârsta sa. □ Adună-ți cât mai mulți sfetnici: unii care să te sfătuiască, iar alții să te sfătuiască să nu faci ce te-au sfătuit ceilalți. □ Afirmația sa era atât de incredibilă, încât putea fi adevărată. □ Aforismele nu pot funcționa ca rândurile unei cărți. Nu există diacronie în aforism, ci doar sincronie și… ideosincrazie. □ Aforismul e valoros dacă devine o maximă, iar maxima o deviză proprie. □ Aforismul este locul geometric unde se întâlnește ideea cu expresia, jocul cu tristețea, toleranța cu intoleranța, sentința cu metafora, fulgerațiile cu fulgurațiile. □ Aforismul poate fi confundat cu frăgezimea unui vers, cu candoarea absolută a unei gândiri necorupte  și deci inedite, cu gândul morocănos al unui bătrân, totuși înțelept. Aforismul nu este liniar, tern, cenușiu. El trebuie să se bazeze pe figuri de stil, îndeosebi pe oximoron, pe sinecdocă, pe hiperbolă, pe paradox, pe parabolă, pe metaforă. □ Aforismul poate fi și o microfabulă care se transformă în morală. □ Aforismul sau aflorismul este ceva legat de înflorire (din gândirea unui copil). □ Aforismul seamănă cu un rând de carte (epică). Numai că nu narează și nu descrie nimic, ci dialoghează cu cititorul. □ Aforismul trebuie să aibă eleganța unui poem în proză, înțelepciunea unui proverb, imprevizibilul unei femei frumoase, să fie mnemotehnic și să se dueleze cu ceilalți și cu el însuși. □ Aforismul trebuie să fie precis și tăios ca o sabie, vag ca umbra unei idei, răsfățat ca un copil bosumflat; trebuie să fie vesel și trist în același timp, să fie ironic și mai ales autoironic, să fie generos în general, dar intransigent cu cei care încearcă să schimbe ordinea firească a lucrurilor, regulile și legile naturale și/sau sociale.□ Agresivitatea poate fi, paradoxal, și o dovadă a lașității. □ Agricultura poate fi cea mai bună sau cea mai proastă investiție. În primul rând pentru că e meteodependentă. □ Ai carte, ai parte. Nu cred că e vorba de învățătură, ci de patalama. Sau de un joc de cărți. Sau de un notar abil. □ Ai dreptul să te îndoiești de orice, mai puțin de mintea ta. □ Ai grijă ca atunci când îți stârpești patimile, să nu îți stârpești și sufletul. □ Ai grijă ca timpul tău liber să-l ocupi cât mai plăcut și folositor cu putință. E cu adevărat testul tău de inteligență. □ Ai grijă ca, atunci când plivești o buruiană, să nu tai și planta cultivată cu trudă. □ Ai grijă la urmele pe care nu le-ai făcut încă. Cele făcute s-au șters. □ Ai grijă să ai caracter, dar să nu devii un caracter. □ Ai grijă să taci expresiv. Altfel va trebui să vorbești și chiar să te pronunți. □ Ai întotdeauna mai multe iubiri decât iubite. □ Ai învins, continuă. Ai pierdut, continuă. Nu te lua după neputincioșii care pretind că perseverarea e diabolică. □ Ai măsură în măsură. □ Ai nevoie și de un laș printre atâția eroi. Altfel eroismul ar deveni un fapt banal, cotidian, al tuturor. □ A-i spune cuiva „te iubesc” înseamnă a-i spune „tu nu vei muri niciodată”. □ Ai uneori impresia că unora le crește părul în cap. □ Aisbergul e celebru pentru vârful său (din gândirea unui copil). □ Ajută-l doar pe cel care vrea să fie ajutat. □ Ajută-l pe cel căzut. S-ar putea să te ajute și el cândva, măcar amintindu-ți că ai putea să cazi și tu. □ Ajută-te singur, dar ai grijă să ai unelte potrivite: nu sparge nuci cu ceasul de buzunar. □ Ajută-ți uitarea și nu te teme de ea! □ A-l ignora pe cineva înseamnă a-l ucide de două ori. □ Alături de casa de nebuni s-au instalat o nebunie de vecini. □ Alături de Stahanov, Sisif e un erou al muncii socialiste. □ Albastrul e mai mult decât o culoare: e un sentiment muzical. □ Albina produce o miere foarte înțepătoare (din cugetarea unui copil). □ Albul către negru: între noi mai există câteva nuanțe…spectrale! □ Albul e un gol colorat (din gândirea unui copil). □ Albul îngrașă. Dar pentru mirese  contează prea puțin, de vreme ce s-au măritat. □ Albumele sunt insectarele și ierbarele omului. □ Alchimiștii au descoperit cu siguranță mijlocul de a face aur. Numai că s-au temut de inflație. □ Alcoolul dezinfectează. Da, dar mai întâi arde. □ Alcoolul la masă în crâșmă îți e ca un frate. Frate vitreg. □ Alege-l de model pe cel mai bun și apoi străduiește-te să-l depășești. □ Alegerea armelor în armată: pederaștii la pedeștri, normalii la cavalerie, poeții la geniu. □ Alegerile sunt momentele în care toată lumea își dă importanță. □ Am auzit de oameni cu frica lui Dumnezeu. Aș vrea să cunosc și câțiva oameni cu frica Diavolului. □ Alegoria e valoroasă când se transformă în parabolă. □ Algebra se străduiește să mai repare câte ceva din ce a greșit geometria. □ Alibi înseamnă că nu poți fi în două locuri în același timp. Dar cum se cheamă când ești în același loc în două timpuri? □ Alibi perfect: dacă alții jură că am dreptate. □ Alpiniștii se urcă până în vârful unui munte să vadă ce e mai departe de acolo (din gândirea unui copil). □ Alungă toate culorile și abia atunci vei vedea străveziul. □ Am aflat că s-a descoperit recent a unsprezecea dimensiune. Vă dați seama cât de greu vom mai găsi de aici înainte Raiul? □ Am ajuns să-i compătimesc pe bogați pentru cât de săraci sunt. □ Am auzit o vorbă  și nu știu dacă era injurie, blestem, descântec, încurajare sau altceva:  „Să-ți moară moartea!” □ Am avut câteva idei novatoare, dar am renunțat mereu la ele. Chiar să nu se fi gândit nimeni la ele înaintea mea? De unde atâta trufie și suficiență? □ Am avut încă din copilărie câteva prejudecăți. Vârsta și educația mi-au cimentat aceste prejudecăți. □ Am căutat adevărul. Și până la urmă l-am găsit. Dar fiecare, pe al său. □ Am citit într-un ziar: cineva se recomanda Mare mutilat de război. Să transformi o infirmitate într-o virtute, ce artă! □ Am citit undeva că „Din punctul de vedere al lui Sirius peste câteva mii de ani numele lui Goethe va dispărea”. De ce? Va dispărea Sirius? □ Am creat destul de ușor unele opere. A fost infinit mai greu să le înțeleg  și să le comentez. □ Am crezut întotdeauna că plopii lunii au un aer suspect. □ Am cunoscut o prostituată pe care o chema Virginia. Pe lângă alte calități, avea și umor. □ Am desfăcut toată viața cutii de pește, sperând că voi găsi într-o zi o mică sirenă. □ Am fi mai mulți și mai puternici dacă nu am fi formați din carbon, ci din siliciu? Cum ar arăta atunci plajele și deșerturile? □ Am foarte multe relații: de sintalitate, de inerență, biunivocă și de bună vecinătate. □ Am fost de atâtea ori evaluat, că nu mai știu cât de evoluat sunt. □ Am fost în viață fericit de câteva ori, nefericit cam tot de atâtea ori. În rest am trăit și nu mi-am dat seama cum sunt. □ Am fost suspectat de unii că aș fi inteligent. Am avut grijă să-i contrazic imediat. □ Am găsit sute de sinonime pentru verbele dicendi, dar foarte puține pentru verbele tăcerii. □ Am greșit adesea, dar m-am străduit să nu perseverez în greșeli și să nu comit din nou aceeași greșeală. □ Am împrumutat întotdeauna din ideile altora sau măcar din spiritul lor. Așa am trecut ușor peste orice vamă, de parcă aș fi avut permanent la mine  un pașaport Nansen. □ Am început să mă tem de păsări: am văzut ieri câteva vrăbii ciugulind drumul. □ Am început să ne obișnuim cu criminalii în serie. Mai greu ne este cu criminalii în paralel. □ Am întâlnit mai mulți proști norocoși decât înțelepți norocoși. Asta și pentru că înțelepții nu așteaptă norocul.□ Am întâlnit un cerșetor care suferea de lordoză. □ Am învățat mai multe de la dușmani, decât de la prieteni. Normal: cu prietenii îți permiți să fii relaxat, nu doar atent. □ Am învins uneori în dispute admirabile bărbați iluștri, aproape niciodată o femeie. Dar cel mai greu a fost să lupt cu mine însumi. □ Au mai înviat din morți și alții în afară de Iisus, dar nu i-a băgat nimeni în seamă. Contează întotdeauna numai locul întâi…□ Am mai spus-o: au murit deja mai mulți soldați în filme decât în războaie. Asta fără a mai număra dublele! □ Am mândria de a nu cere nimănui nimic și de a aștepta de aceea să primesc totul.

Lucian Strochi