Spre marea  lui surpriză, Hypatia i-a vorbit despre sistemul solar, despre cele 12 planete (!) care gravitează în jurul Soarelui. Și astronomii au răsplătit-o mai târziu, astfel încât o exoplanetă, Iota Draconis b, îi poartă numele. Dar și un crater din lună se numește Hypatia, precum și un asteriod de centură principal tip C, ca și o serie de pietre mai mici din  nucleul cometei LDG.

Ștefan era îndrăgostit de inteligența ei, de frumusețea ei perfectă, de zeiță (a fost pictată și de Rafael). Când a ucis-o în plină stradă un grup de creștini, Ștefan era la mai puțin de  2 kilometri de ea, studiind două papirusuri…

Cezar a distrus biblioteca, se pare fără voie, incendiind corăbiile din port, în anul 47 î.e.n. Dar biblioteca a fost distrusă și în 391 e.n., când creștinii, la îndemnul patriarhului Teophilus, au devastat Serapeumul păgân. Acolo se păstrau toate pergamentele  și cărțile bibliotecii din Alexandria.

Ștefan a plecat mâhnit din Alexandria. Era convins că sufletul său, dacă nu se născuse acolo, măcar trecuse pe acolo.

Aici Ștefan a scris câteva rânduri despre suflet:

◊ Sufletul e nemuritor. Își găsește oricând un trup. Reciproca nu e valabilă. ◊ Sufletul meu întors e o prefață a unei cărți care se scrie mereu. ◊ Sufletul este în echilibru indiferent cu spațiul și timpul. Trupul, nu. ◊ Sufletul nu se lipește de trup pentru că ambele sunt alcătuite din materii mult prea diferite. ◊ Sufletul nu se lipește și nici nu se dezlipește de trup. Pur și simplu e altceva. ◊ Sufletul rămâne întreg după moarte, precum cuvintele adunate-n carte. ◊ Sufletul, ca orice formă de energie, costă. ◊ Sufletul nu e nici uman, nici animal, nici abstract, nici concret, ci doar suflet. ◊ Sufletul nu poartă umbrelă. ◊ Sufletul în om este o maree, trăind prin fluxul măsurii și refluxul nemărginirii.

Sufletul meu și al ei era o funie de raze. Sufletele noastre se căutau, se completau, se suplineau. Se întâlneau, se contopeau.

Se întrupchipau, bărbat și femeie, în multe înfățișări. Unele celebre, rămase în istorie, altele anonime. Iar sufletele noastre pluteau, căutându-și cuibul, căutând alte suflete, alte glasuri, alte înfățișări.

Am fost la Ninive, la Biblioteca lui Assurbanipal. Am găsit acolo 20.000 de tăblițe de lut și fragmente din secolul al VII–lea î.e.n. Biblioteca era atât de frumoasă, încât Alexandru cel Mare a luat-o ca model pentru Biblioteca din Alexandria.

Assurbanipal nu era doar un comandat iscusit și tenace, ci și un intelectual autentic, un colecționar de texte și de tăblițe. El știa atât akkadiana, cât și sumeriana.

A trimis scribi în toate regiunile imperiului Neo-Asirian pentru a aduna texte antice.

A angajat cărturari și scribi pentru a copia texte, mai ales din surse babiloniene.

Dar cea mai importantă scriere din bibliotecă a fost Epopeea lui Ghilgameș.

Nu mai e cazul să spun că eu eram regele Ghilgameș. Peste timp, am rămas în mintea oamenilor ca rivalul și apoi ca prietenul lui Enkidu.

Această prietenie a deranjat zeitățile. A fost trimisă să mă seducă zeița Iștar, protectoarea Urukului. N-o iubeam, pentru că nu am crezut în iubirea ei înflăcărată. L-a ucis de aceea pe Enkidu, încercând să mă rănească pe mine.

Am plecat atunci în căutarea nemuririi, pe care zeii o acordaseră doar lui Uta-napiștim, supraviețuitorul Marelui Potop. Uta-Napiștim mi-a dăruit cheia accesului la nemurire, o plantă care se găsea pe fundul mării. Dar nu am    folosit-o, ci m-am întors la oameni.

Iștar nu a fost la început răzbunătoare. Dimpotrivă. Făcea parte din trinitatea  Sin (luna), Shamash (Soarele) și ea, Iștar, adică Venus, adică Inanna, zeița dragostei, a războiului, a fertilității, regina cerurilor, blândă și milostivă,  care vindeca  boli, aducea iertare de vină și de păcate.

Iștar a vrut să coboare în lumea subpământeană. S-a apropiat de porțile lumii subterane și i-a poruncit paznicului să deschidă, amenințând că în caz contrar:

„Voi trezi morții să mănânce vii./ Iar morții îi vor depăși ca număr pe cei vii.”

Regina Lumii Subterane era Ereshkigal, care a poruncit portarului să o lase să intre, dar să-și lepede câte un veșmânt  la fiecare poartă. Când a trecut de a șaptea poartă, Iștar era goală. Ereshkigal, atacată de furioasa Iștar, a poruncit servitorului ei, puternicul Namtar, să o întemnițeze și să elibereze 60 de boli asupra ei.

Până la urmă, cu ajutorul lui Ea, regele zeilor, și al eunucului        Asu-shu-namir, stropită cu apă vie de către acesta, zeița reînvie și trece înapoi prin cele șapte porți, ieșind complet îmbrăcată.

Am crezut că sunt cu Iștar suflet pereche. Nu a fost așa.

Dar am înțeles nu doar că sufletul meu s-a născut într-o bibliotecă, ci că se născuse odată cu un suflet pereche, sufletul unei femei. Așa că de acum încolo trebuia să caut nu doar o bibliotecă, ci și un suflet femeie.

Așa că am plecat mai departe, peste mări și țări. Acolo, undeva între Alba Iulia și Orăștie, la Tărtăria, sufletul meu rămăsese atârnat de trei tăblițe de lut.

Poate că ele sunt cea mai veche scriere din lume și atunci sufletul meu s-a născut aici.

Poate că și sufletul tău s-a născut aici și purta celebra amuletă rotundă.

Două tăblițe sunt găurite și acoperite cu semne, iar a treia folosește o scriere pictografică, respectiv reprezentarea stilizată a unei  capre, a unui simbol vegetal și al treilea probabil geologic, sugerându-se legătura dintre cele trei regnuri.

Oricum tăblițele sunt foarte vechi, fiind datate în jurul anului 5.300 î.e.n..

S-a făcut legătura între acestea și tăblițele sumeriene de la Uruk și Djemdet Nasar, dar acelea sunt mai noi cu un mileniu. Tu ai luat numele Zsofiei Torma, cea cu o bogată moștenire de obiecte găsite în zonă.

Apoi a venit descoperirea de la Vadul Rău, din Fărcașa, dar și descoperirile de la Parța, Tangiru, Cucuteni, Duruitoarea Veche, Tripolie, Vinča, Karanova, Gradeșnița.

De fapt, a fost vorba de o uriașă bibliotecă a unei civilizații de pe Valea Dunării, aceste tăblițe având o funcție religioasă.

Iar sufletul tău s-a născut, pentru a câta oară, cu numele de Marija  Gimbutas, pentru care Biblioteca avea forma unor gorgane.

În răstimpuri, când sufletul meu rătăcea singur, gândurile se închegau sub forma unor aforisme despre carte și bibliotecă.

Aceste cugetări mă însoțeau ca un roi întărâtat de albine:

◊ Biblioteca este o sală imensă, în care conversează cele mai mari spirite ale omenirii din toate timpurile, în toate limbile pământului. Și, toți se înțeleg perfect. ◊ Biblioteca golită de cărți e cea mai puternică imagine a Apocalipsei. ◊ Biblioteca poate fi un cimitir pentru unii, iar pentru alții gara centrală, la o oră de vârf. ◊ Biblioteca – mii de destine presate. ◊ Biblioteca mă înspăimântă infinit mai mult decât peștera. Deși amândouă sunt imagini ale labirintului. ◊ Biblioteca seamănă cu Turnul Babel. Se vorbesc mai multe limbi. Doar cărămizile sunt puse altfel. ◊ Biblioteca, oricât de modestă ar fi ea, nu m-a făcut să mă gândesc vreodată la rumeguș. ◊ Biblioteca este o croazieră în care ai șansa de a te întâlni cu indivizi din diferite țări, care își spun scriitori, și care vor să te convingă neapărat că doar ei au dreptate. ◊ Biblioteca nu e nici cimitir, nici biserică, nici piață publică, ci o arcă în care au urcat, salvându-se de potopul cuvintelor, speciile de scriitori. ◊ Singurul loc unde poți adulmeca eternitatea este biblioteca. ◊ Cine vede în bibliotecă doar o mobilă, nu vede decât rafturi, nu și cărți. ◊ Singurul cuvânt fără de care nu ar exista civilizația  este biblioteca. Căci biblioteca e carte, e cuvânt, e viață, e conștiință colectivă, e pace. ◊ Bibliotecile nu se nasc, ci cresc și se înmulțesc în noi. O carte crește și trăiește în simbioză cu creierul și cu inima. ◊ Blestemul cărții e acesta: dacă o deschizi,  nu mai ai nicio  șansă să fii neștiutor. ◊ Biblioteca și nu Farul din Alexandria este una dintre cele  șapte minuni ale  lumii. Datorită Farului, mulți navigatori au reușit  să evite naufragiul. Datorită Bibliotecii, toți oamenii au evitat să eșueze în Oceanul Timpului. ◊ Biblioteca este un spital clinic, cu foarte multe secții specializate. Dar toate se ocupă, într-un fel sau altul, de suflet. ◊ Biblioteca este o fereastră, o ușă, o masă, un scaun, un zid, o casă. Și toate sunt transparente. ◊ Biblioteca este locul unde Paradisul se unește cu Infernul prin lumină: flăcările, cu razele. Și se împacă bine. ◊ Când intru într-o bibliotecă îmi scot pălăria. Chiar dacă nu o am. ◊ Diferența dintre o librărie și o bibliotecă e diferența dintre o carte moartă și una vie. ◊ Biblioteca este o seră, un siloz, o pivniță, o cămară. Și toate pentru hrana spiritului. ◊ Biblioteca și-a transformat numele, acela de depozit (păstrător) de carte, în renume, acela de lumină a minții și spiritului. ◊ Așa cum o biserică e semnul Domnului pe pământ, biblioteca e semnul omului în cer.  ◊ Biblioteca noastră e un depozit de gene. Numai că genele sunt colective, nu individuale.  ◊ Orice bibliotecă este infinită. ◊ O bibliotecă este un cimitir al ideilor și al sentimentelor. Numai că într-o bibliotecă toate sunt vii. ◊ Deși orice cititor e fulgerat de un gând, nimeni nu a fost trăsnit într-o bibliotecă. ◊ Nimeni, intrând într-o bibliotecă prost, nu a ieșit  deștept. Dar sigur nu a ieșit mai prost decât a intrat. ◊ Biblioteca seamănă uluitor de mult cu un observator astronomic. Numai că în bibliotecă luneta este îndreptată invers. ◊ Doar iubirea și biblioteca pot provoca extazul. ◊ Furia cu care sunt distruse bibliotecile e cu atât mai mare cu cât gradul de cultură este mai ridicat, nu mai scăzut. Intoleranța nu vine din neștiință, ci din refuzul de a accepta că și altcineva poate avea dreptate. ◊ Biblioteca e cel mai sigur refugiu. Mai sigur decât orice buncăr. ◊ Școala te formează, biblioteca te deformează. ◊ O bibliotecă se construiește mai greu decât o catedrală. Pentru că toate cărămizile sunt diferite. ◊ Și zidul și biblioteca sunt construite din cărămizi. Diferența e că la zid toate cărămizile sunt la fel. ◊ În Paradis, copacii nu au frunze, ci pagini de cărți. ◊ Cartea este sfântă. Ca să o poți citi, ai nevoie de două mâini. Ca să te rogi, ai nevoie de două mâini. ◊ Cartea închide în ea un suflet și eliberează un altul. ◊ Cărțile sunt cărămizile unui templu dedicat sufletului, minții și luminii. ◊ Lectura e cea mai bună investiție.  Citește o carte și în tine vor încolți o sută de cărți. ◊ Adevărații eroi ai cărților sunt scriitorii, nu personajele. ◊ Între eroare și oroare, o floare și o carte. ◊ Recitim, nu citim cărți. Cărțile sunt amintirile altora care devin obsesiile noastre liliale. ◊ O carte ne desparte mai mult decât un fluviu. Și ne apropie mai mult decât un pod. ◊ Cel mai mult m-au încântat dintre vorbele iubitei, acestea: „Sufletul tău e o carte deschisă.” ◊ Când eram copil, credeam că sunt o pasăre nemaivăzută. Mult mai târziu am înțeles că sunt o carte cu aripi. O carte străvezie. ◊ Mi l-am imaginat pe Dumnezeu întotdeauna ținând în mână o carte. ◊ Dacă lumea este o carte, mă întreb cine sunt eu: o pagină, un rând, un cuvânt, o literă. Sau poate blancul dintre cuvinte și rânduri. ◊ Cartea ideală ar trebui să fie străvezie, să semene cu o aripă de libelulă sau cu o frunză de lotus, să fie o fereastră de celulă pentru spirit sau un arc cu săgeată, în care arcul e timpul, iar săgeata spațiul. Sau un câmp alb pe care să pască litere și cifre. ◊ Cartea are nevoie de gestație, ca și copilul. Dacă nașterea e prea rapidă, prematură, avem un fetus în loc de opus și un avorton în loc de tom. ◊ Cartea e o pasăre cu foarte multe aripi. ◊ Cartea e un stol de porumbei albi, care aterizează toți în același timp și în același loc. ◊ Cartea e un filtru de praf al sufletului omenesc. ◊ Biblia este Cartea Cărților, dar nu e singura carte. ◊ Intuiția, inspirația și inteligența sunt cei trei I, cele trei cuvinte care demolează cunoașterea. ◊ Mă pot lupta cu orice dușman, cu un monstru, oricât de puternic al fi el, față în față, dar nu îmi cereți să mă confrunt cu un suflet. Mai ales dacă e al meu. ◊ M-am născut ca să te poți naște și tu. Te-ai născut, ca să mă pot naște și eu. Acesta e paradoxul iubirii.

Lucian Strochi