Regina mea avea toate aceste însemne și încă multe altele, mai greu de descifrat de către muritori.

I-am scris Reginei un papirus. Nu-l va citi decât după moartea mea. Iar dacă ea va muri prima, acest papirus o va însoți în sarcofag.

Regină între regine, zeiță între oameni și femeie înconjurată de zei,

Te-am cunoscut copilă la curtea tatălui tău, marele Tutmes I, unde fusesem chemat ca grădinar, constructor și arhitect, dar și ca trezorier.

Ai crescut frumos, în dragoste regească, pregătită să devii zeiță printre oameni, peste oameni, regină a celor Două Țări.

Ai învățat atât din înțelepciunea zeilor, cât și a oamenilor.

Ai învățat să stăpânești lumina, s-o folosești, să te bucuri și să ne bucuri de ea.

Dar ai învățat și alte lucruri trebuitoare, pe care omul le uită sau nu vrea să le știe, pentru că nu îi aduc bucurie.

Ai învățat despre înfrângeri, despre viclenie, despre umilințe, despre nedreptate, despre vrăji și blesteme, despre descântece negre.

Ai învățat toate hieroglifele, fie că erau ale învățaților, ale oamenilor adică, fie că erau doar în cartea zeilor.

Ai învățat să cunoști animalele, simbolurile lor, precum și animalele zeități ale fiecărei cetăți.

Ai învățat timpul, anotimpurile, natura, inundațiile, plantările, culesul.

M-ai ales să fiu constructorul tău.

M-ai alintat în intimitate spunându-mi Chnum, zeul Creației, cel cu cap de berbec, și m-ai scărpinat între coarnele imaginare, în semn de mare, neîngrădită  atenție.

Mi-ai poruncit să-ți construiesc labirintul, m-ai îndemnat să-ți modelez trupul zeiesc, pentru a se naște fiica ta, neasemuita Neferu Re.

Erai însoțită cu fratele tău vitreg, cu preablândul Tutmes II, și lumea a vrut ca fata ta să fie și fata lui. Și tu ai acceptat, gândindu-te la viitorul ei, fată de doi regi.

M-ai întrebat de ce să ridicăm obeliscurile și de ce să aibă acea formă.

Ți-am spus că uneori trebuie să amintim cerului că mai suntem și noi, oamenii.

Sau poate am vrut să scriem ceva pe acel cer, despre noi, despre Nil, despre vremurile care trec și vin.

Și am mai vrut ca ele să fie un far pe uscat și le-am poleit cu aur din cel mai fin, adus tocmai din țara Punt.

Și obeliscurile străluceau precum soarele și se vedeau din toate colțurile Egiptului.

Căci Regatul Tău nu e doar țara Nilului, ci și țara soarelui, a lui Amon-Ra.

Apoi m-ai vrăjit și eu am devenit cu adevărat Chnum. M-ai pus să fiu păzitorul izvoarelor Nilului, apoi olarul care dă formă trupului unui copil  pentru a ajunge, ca sămânță, în sămânță, în trupul mamei. M-ai numit „cel care formează și dă viață”. M-ai numit „tatăl taților, mama mamelor”. În mine ai pus toate lucrurile, pentru a le recrea, pentru a fi esența întregii lumi. În mine ai reunit pe Ra  ca Soare și ca Cer, pe Șu ca Aer, pe Osiris ca Lume subpământeană și pe Geb, Pământul, așa cum îl știm.

M-ai făcut cu patru capete, pentru ca toți ceilalți să nu uite cine sunt.

Mi-ai făcut cinstea să-ți asigur drumul pentru lumea de dincolo și pentru reîntoarcere.

M-ai numit arhitect șef al lucrărilor de la Deir el-Bahri.

Capodopera mea și a ta a fost însă Templul mortuar al tău, mai cunoscut sub numele de Djeser–Djeseru, pe care l-am proiectat și construit pe un sit de pe malul de vest al Nilului, aproape de intrare în Valea Regilor. A fost imnul meu de iubire pentru Regina mea. Se poate traduce prin Sublimul sublimelor, dar mai degrabă prin Sfântul Sfintelor. L-am gândit sub forma unor coloane, într-o armonie perfectă. E construit în terase pe o stâncă uriașă, cât un munte.

Am folosit toate tipurile de coloane cunoscute până la mine: coloană în formă de palmier, în formă de mănunchi de lotuși, în formă de mănunchi de papirus, coloană compozită, coloană în formă de bețe de cort, coloană protodorică, coloana lui Hathor, precum și stâlpii lui Osiris.

La care am adăugat coloanele mele, în formă de salcâm, amintind de Horus, dar și de faptul că salcâmul e  arborele în care sunt închise viața și moartea, și coloanele tale, în formă de sicomor, amintind de Ra, dar și de viață.

Dar numai noi, ca inițiați, ne puteam citi povestea prin coloane…

Pentru ceilalți, coloanele aminteau de o pădure sau de oamenii care ne înconjurau.

Apoi mi-ai îngăduit 22 de statui, câte una pentru fiecare an al regeștii tale domnii…

Și în statui nu eram singur, ci însoțit de iubirea ta, care se numea Neferu re.

Și aveam să ne întâlnim prin voința zeilor și bunăvoința oamenilor, târziu, peste trei milenii și jumătate, când am avut morminte diferite, dar în aceeași încăpere.

Îmi vine să plâng: nu știu dacă vei citi vreodată aceste rânduri. Dacă ar fi trebuit să plângi tu, ar fi fost mai ușor. Căci aș fi fost înconjurat de un roi de albine. Căci albina este lacrima lui Ra. Iar tu ești fiica lui Ra. Lacrimile mele nu sunt decât de rășină. Poate că vor fi cândva de chihlimbar și îți vei face din ele un colier pe care să îl porți mereu la gât, cu îndurare, cu îngândurare.

Al tău, cel care nu are dreptul să semneze și să te tulbure…

Nu avea de unde să știe că Regina îi pregătise și ea un papirus. Și ea era convinsă că nici el nu-l va citi, așa încât pusese în el semne, imagini, hieroglife pe care niciun ochi nu ar fi avut dreptul să le vadă…

Rege al meu, adevăratul meu Rege,

Îți scriu acum, când au început inundațiile Nilului, pe care tu le-ai provocat, din mila ta, căci ești izvorul izvoarelor Nilului.

Te-am văzut întotdeauna ca zeu și mărturisesc că eram intimidată pentru că de fiecare dată erai alt zeu.

 Uneori erai Tatăl meu, Ra. Alteori, strecurându-te în întuneric pentru a aduce vântul și lumina erai Șu. Când te-am cunoscut ca bărbat erai Geb. Cu siguranță că după ce voi dormi suficient de mult, te voi vedea și ca Osiris.

Copilul nostru va fi și el Rege, așa cum se cuvine, măcar pentru că noi suntem pe jumătate zei.

Tu m-ai crescut, într-un fel, pe mine. Eu o voi crește pe ea, gândindu-mă mereu la tine. Dacă ar exista un Zeu suprem, mai mare chiar decât Amon-Ra și care să vrea să construiască un Univers, n-ar avea altă soluție decât să-ți încredințeze ție lucrarea.

Poate că zeii creați de tine ar semăna cu cei de acum. Poate că nu. Dar sunt sigură de un lucru: prin creația ta ai aduce Pacea și Iubirea. Și lucrurile care ne înconjoară ar fi aceleași sau poate altfel. Și copacii și oamenii și râurile și plantele și păsările și bărcile și piramidele. Poate că te vei strădui să dai și alte forme norilor, fulgerelor. Poate și stelelor. Ai schimba calendarul, ai frânge oiștile stelelor, pe unele poate le-ai stinge, pe altele le-ai face să strălucească mai tare.

 Ai inventa metale noi, mai nobile decât aurul, mai strălucitoare ca argintul, mai dure ca fierul îmblânzit în apă și foc.

Ai inventa noi puncte cardinale, ai descoperi ținuturi noi, țări despre care nu știm nimic acum.

Ai inventa un alfabet nou, ai inventa cuvinte care ar fi vii.

Ai inventa un altfel de foc, o altfel de roată, un alt fel de scripete.

Ai schimba forma scutului și a săgeții.

Ai picura iubire în toate inimile.

Și poate, dar se cutremură gândul la asta, ai descoperi o moarte care să nu mai fie moarte, ci un somn ceva mai prelung. Pentru ca peste o săptămână să te reîntorci la treburile tale și preoții și funcționarii și oamenii de jos, dar chiar și zeii, să nu-și dea seama că ai fost plecat.

Și poate mă vei naște și pe mine, aceeași și totuși alta, mai frumoasă, mai înțeleaptă, dar la fel de iubitoare.

Să fiu, pentru totdeauna, femeia ta, zeița ta, sclava ta.

Aș vrea să am darul cuvintelor, să-ți scriu poezii sau povești, pe care zeii și oamenii să le asculte cu încântare.

Și dacă trupurile noastre nu vor fi suficient de puternice, încât să străpungă eternitatea, iar sufletele noastre ar obosi măcar pentru o clipă, sau lumina din ochi ar scădea așa, încât ziua să pară mai cenușie, atunci poate ai găsi de cuviință să năpârlim, astfel ca trupurile noastre să fie mereu altele, rămânând aceleași. Și sufletele noastre să fie prea pline. Și noi să formăm pentru totdeauna, întrupchiparea unei perechi divine, femeie și bărbat, sau poate un androgin.

Sunt o pasăre ciudată care și-a găsit cuibul în inima ta. Ești o pasăre ciudată care și-a făcut cuibul în inima mea. Suntem două păsări ciudate, care rătăcim prin univers…

A ta pentru totdeauna și care nu vrea să semneze niște rânduri care astfel  s-ar opri din cursul lor firesc…

Lucian Strochi