ERAM PE MALUL UNEI APE CURGĂTOARE, NU-I ȘTIAM  NUMELE, NU ȘTIAM DACĂ E RÂU SAU FLUVIU, PE UN MAL LUTOS, DE CULOARE ROȘIATICĂ, UN LUT FIERBINTE.

Priveam în sus și am văzut acolo cerul, albastru și limpede, fără vreun nor.

Nu știam desigur să vorbesc. Pentru că nu știam cum se vorbește, la ce servește vorbirea și mai ales ce sunt și cum sunt cuvintele. Priveam și atât.

Apoi am început să aud. Atât de bine, că auzeam zgomotul apei curgând. Și foșnetul copacilor. Și zborul păsărilor. Și, ascunse privirii, mișcările fiarelor între copaci. Și mersul șarpelui. Și coacerea fructelor.

Apoi l-am văzut pe El. A coborât cu grijă spre mine,  ferindu-se să nu alunece pe malul abrupt.

– Tu ești Adam – mi-a spus și m-a arătat cu degetul, ca să înțeleg mai bine. Iar Eu sunt Dumnezeul tău. Creatorul tău și într-un fel Tatăl tău.

Îl ascultam, aveam senzația că înțeleg ceea ce spune, dar de fapt nu înțelegeam nimic.

– Ești Adam – mi-a repetat. Adică, altfel spus, Om. Te-am făcut din lut. Să nu uiți asta. Acum ești în Eden. Sau în Paradis. Sau în Rai. Poți să-i spui cum vrei.

Ești altceva decât copacul, animalul, păsărea, norul, cerul, soarele, steaua, luna, râul, iarba, lutul chiar. Deși ești câte ceva din toate acestea. Și, pentru asta, te fac stăpân peste ele. Toate ți se vor supune. Și, pentru a fi stăpân, va trebui să te învăț cuvântul. Doar tu și ai tăi, adică oamenii, vor ști să vorbească. E darul meu cel mai mare pentru tine.

Dar nu uita că va trebui să plătești un preț pentru toate. Și prețul acesta se numește iubire.

Va trebui să iubești copacul, să-i vorbești, să-l uzi, să-l curăți de uscături. Și el te va hrăni, te va adăposti, te va încălzi. Și când vei dormi pentru ultima oară, va dormi alături de tine, ca prieten.

Va trebui să iubești animalele și ele îți vor da carnea lor, oasele lor, părul lor, blana lor, te vor apăra de frig și de alte primejdii.

De la pasăre vei avea carnea, ouăle și penele. Dar, cel mai important lucru, pasărea te va învăța zborul.

Norul te va apăra de soarele prea puternic și îți va aduce ploaia.

Cerul va fi locul spre care îți vei îndrepta mereu privirile și unde se vor adăpost visele tale.

Soarele te va lumina și te va încălzi. Va hrăni plantele, ca ele să-ți fie ție mai târziu hrana.

Steaua te va păzi, una dintre stele va fi a ta, te va călăuzi. Urmeaz-o și vei fi fericit.

Luna te va lumina noaptea, atunci când soarele se va odihni.

Râul te va adăpa, îți va aduce în dar peștii, te va primi să-ți întărești mușchii.

Iarba te va odihni, te va liniști, va hrăni animalele.

Iar lutul… Nu uita: lutul este celălalt Tată al tău. El ți-a dat carnea sa.

Iar ca să trăiești mereu și mereu și ca să nu fii singur, îți dăruiesc și o femeie. Și ea este din lut și se numește Lilith. E năluca nopții, mai mult decât o femeie. Noaptea se transformă în bufniță.

…Adam se crezu fericit cu Lilith. O iubea mult și credea că și ea îl iubește pe el. Dar la un moment dat, Lilith nu a mai vrut să facă dragoste cu Adam decât așa cum voia ea, adică să fie egala lui. Se certară cumplit și Lilith plecă din Eden cu șarpele care nu era altceva decât Diavolul.

Dumnezeu îl vedea trist pe Adam, așa că a coborât din nou spre el:

– Să nu-ți pară rău după Lilith. Ea nu se va mai întoarce. Edenul i s-a părut plictisitor. Iar tu acum culcă-te și eu te voi învăța să visezi.

…Am făcut ce mi-a cerut El. Am adormit și am visat că Dumnezeu  s-a aplecat asupra mea și din zona pieptului mi-a scos o coastă. Nu m-a durut și Dumnezeu a luat osul, l-a privit cu atenție apoi a suflat asupra sa. Și a zis:

– Iată pe aceea care este os din osul tău și carne din carnea ta. Și ea se va numi Eva, adică femeie, pentru că a fost luată din om.

Am repetat și eu, ca un ecou:

– Este os din osul meu și carne din carnea mea. Și ea este Eva, adică Femeie. Și ea este Eva, adică Viață, fiindcă este mama tuturor celor vii.

Și Cărțile Sfinte au scris:

„Domnul Dumnezeu a plămădit pe omul Adam din țărâna pământului și a suflat în nările lui suflare de viață și s-a făcut omul Adam ființă vie.”

Și Dumnezeu a făcut-o pe Eva și nu a mai suflat asupra ei, căci ea era deja vie. Și Dumnezeu a avut ca modele nu vreun animal sau vreo pasăre, ci pe elohimi.

Într-un alt vis eu eram regele iudeu Zedechia și nu am mai vrut să plătesc tribut către Nabucodonosor și acesta a distrus Templul lui Solomon de la Ierusalim  cu ostașii săi. Și templul era grădina Edenului și eu am fost alungat din ea. Iar șarpele nu îmi era dușman, căci era Nehuștan  și era animalul sfânt al templului.

Și Dumnezeu mi-a dat o Poruncă și eu trebuia să o ascult, dar eu am fost trufaș și astfel am fost pedepsit, căci „Începutul păcatului e trufia” și „…din mândrie izvorăște pieirea”.

Și am pierdut harul sfințitor și s-a abătut asupra mea mânia lui Dumnezeu.

Și astfel, eu și Eva am ajuns pradă domniei Diavolului. Și păcatul meu a trecut asupra tuturor oamenilor, asupra tuturor urmașilor mei.

Și a mai fost și fructul oprit, din Pomul cunoașterii binelui și răului.

Și a trebuit să vină după mine, după amar de ani, urmașul meu Iisus Hristos care a  inaugurat o nouă creație:

„Primul om ieșit din pământ este pământesc, însă al doilea om vine din cer.”

Și la Botezul lui Iisus „s-au deschis cerurile”, pe care le închisese păcatul meu, păcatul Adamic.

Și în visele mele apărea mereu Grădina Edenului. Mai târziu, când am știut să privesc hărțile, am deslușit că așezarea grădinii era între patru râuri mari: Fison, Gihon, Tigru și Eufrat, și trei regiuni: Havila, Asiria și Cuș.

Dumnezeu mi-a spus la început:

„Aceasta este țara ta și ea se numește Eden. Și Eden înseamnă în ebraică încântare, iar în sumeriană stepă, câmpie, deșert, sălbăticiune, dar și „țară deschisă”. Sau „abundență”, „luxuriant”.

Și eu am cunoscut-o pe Eva, femeia mea, și ea zămislind, l-a născut pe Cain și a zis:

„Am dobândit om de la Dumnezeu”.

Și în scurt timp, l-a născut pe fratele său, Abel.

Și Eva era o femeie iubitoare și o mamă unică.

A plâns mult când Cain l-a ucis pe Abel. Am liniștit-o  spunând că a fost vrerea Domnului și că va mai avea copii. Și așa a și fost, căci la două sute și treizeci de ani ai mei, Eva  l-a născut pe Set.

Iar Cain a avut ca fiu pe Enoh. Și apoi neamul meu a început să se îmbogățească cu Maleleil, Matusal, Lameh – care a avut două fete, pe Ada și Sela.

Și Ada a avut pe Iabal și Iubal, iar Sela pe Tubal-Cain și pe Noema.  Și Set l-a avut pe Enos.

Dar am mai avut și trei fete: pe Azura, pe Luluwa și pe Awan. Și după nașterea lui Set am mai avut mai mulți fii și fiice, dar nu le mai știu numărul și numele.

Și eu am trăit nouă sute treizeci de ani și am iubit-o pe femeia mea peste opt sute de ani.

Dumnezeu m-a învățat să vorbesc și împreună am numit animalele. Și plantele. Și celelalte lucruri.

Și ce aflam ziua îi povesteam Evei noaptea.

Și Eva reținea toate aceste nume și a doua zi le răspândea, dând fiecărui lucru numele său.

Și pentru asta Eva a fost iubită de animale, de plante și de toate lucrurile.

Și toți i-au spus mamă. Și ea era mândră de asta.

Doar eu i-am spus mamă și femeie.

Și eram mândru de asta.

Și pentru că ne-am iubit frumos și trupul meu era al ei și trupul ei era al meu și când ne iubeam eram un singur trup, Dumnezeu a lăsat ca Lege ca toți de la noi încoace, fie ei oameni sau animale, să se iubească la fel ca noi.

Lucian Strochi