…Și iată Drumul crucii, așa cum arată el și după două mii de ani. Trăirile sunt cele de atunci, la care se adaugă cele de acum. Ochii mei văd ce se întâmpla atunci, dar văd și ce se întâmplă acum. Nimic nu s-a schimbat, totul s-a schimbat. A trebuit să împrumut trupul lui Ștefan. Altfel aș fi fost rază, undă, vibrație, aureolă și oamenii ar fi aflat cine sunt. Și eu le-aș fi schimbat cu totul viața. Și încă nu sunt pregătiți pentru asta. Și iată opririle mele,  așa cum le-am trăit, le trăiesc și le voi trăi.

1. CURTEA CASEI LUI PILAT DIN PONT – JUDECAREA MEA ȘI CONDAMNAREA MEA LA MOARTE.

Pe ruinele cetății Antonia, acolo unde am fost judecat și biciuit,  s-a înălțat peste timp o biserică catolică numită Capela Flagelării.

Aici, în locul numit pe vremuri Gavata – pardosit cu pietre,  Pilat   asculta și judeca pricinile poporului. Aici m-a judecat și pe mine. Ci Eu, care voi veni să judec, viii și morții, voi fi Judecătorul divin, opus lui Pilat care și-a spălat mâinile în sângele meu.

Biserica Surorile Sionului păstrează o serie de pietre originale din Curtea de Judecată,  Lithostratos. Aceste plăci de piatră au pe ele striații adâncite, făcute atât pentru scurgerea apei, cât și pentru a nu patina caii soldaților care intrau aici călare. Adulmec și acum sudoarea cailor, aud fornăitul nărilor lor nervoase, văd ezitarea lor. Ceea ce e sigur este faptul că pătratele și triunghiurile zgâriate pe ele au fost făcute de soldații romani, cu mult înainte chiar de nașterea mea. Podeaua datează însă de pe vremea împăratului (117-138) și amintește de soldații care aruncau sorții pentru hainele Mele.

2. PRETORIUL – PUNEREA CRUCII PE UMERII MEI ȘI PORNIREA SPRE GOLGOTA.

În pretoriu, Iudeii m-au condamnat strigând: „Răstignește-L!  Răstignește-L!” Clipă de clipă, mai mult mă  smeream și mai mult îmi întăream, prin fapte, dragostea față de om. Aici, unde mi s-a pus Crucea pe umeri, vin toți cei copleșiți de infirmități, cu cârjele, bastoanele și protezele lor, căci Eu am fost și rămân speranța în miracolul vindecării.

La mică distanță de acest loc se află și Biserica catolică „Ecce Homo!” – „Iată Omul!”, care aduce aminte de cuvintele cu care Pilat M-a prezentat mulțimii. Pretoriul, locul unde am fost judecat și condamnat la moarte de Pilat, este și un loc al ortodocșilor. Într-o clădire ridicată deasupra peșterii de piatră în care am fost închis și am pătimit, cu picioarele și mâinile legate, se află o mică biserică ortodoxă. Peștera și biserica se numesc „Pretorion”. De la Pretoriu, Drumul Crucii coboară spre Valea Tyropeon, care trece prin mijlocul vechiului Ierusalim. Arcul de piatră, numit și el Ecce homo!, îmi amintește de locul unde Mi s-a pus pe cap coroana de spini și am fost împins pe Drumul Crucii. Mă ard și acum spinii și mă întreb dacă nu cumva coroana nu a fost mai întâi muiată în otravă… Acum mă uit: în stânga și în dreapta, pe zeci de tarabe, chipul meu Mă privește de pe cruci, icoane, medalioane, suvenire, afișe, stindarde… Arcul de piatră face parte dintr-o poartă de pe vremea împăratului Hadrian, numele actual fiindu-i dat mai târziu, în secolul al XVI-lea.

3. PRIMA CĂDERE A MEA SUB POVARA CRUCII. Al treilea popas de pe Drumul Crucii se află la întretăierea a două străzi care vin de la Poarta Leilor și de la Poarta Damascului. În acest loc, am căzut sub povara Crucii pentru prima oară. Era atât de grea, încât am îngenuncheat. Era peste puterile unui om, oricât de puternic, să o ducă singur. Aici s-a ridicat o  capelă poloneză, un basorelief marcând acest moment dureros. Aici, cardinalul Karol Wojtyla a îndemnat pelerinii să nu uite că „Dumnezeu a săvârși Izbăvirea umanității prin căderile lui Christ, sub povara Crucii…”

De aici se pornește spre stânga, ușor cotit, pe strada Damascului,

ajungându-se în mijlocul Cetății Sfinte, acolo unde am  întâlnit-o pe Maica Mea.

4. ÎNTÂLNIREA MEA CU MAICA ÎNDURERATĂ. Aici Maica Mea s-a întâlnit cu Mine, îngenuncheat sub povara Crucii. În acest loc sfânt se înalță o micuță capelă armenească. Basorelieful care Mă înfățișează întâlnindu-Mă cu Maica Mea îndurerată, este o lucrare a maestrului polonez Zieliensky. Aici se opresc înfiorate toate mamele care au suferit pierderea copiilor lor, cu inima zdrobită, în așteptarea Învierii. Am recunoscut în interiorul acestei biserici podeaua originală cu mozaic din secolul al V-lea. Unele lucruri nu se schimbă nici în mii de ani… Pe podea, într-un loc ferit, se află două urme de sandale, unii crezând că ele amintesc de urmele pașilor Maicii Mele.
5. SIMON CIRENIANUL RIDICĂ CRUCEA MEA, SPRE A MĂ AJUTA. A cincea oprire este însemnată cu un paraclis franciscan, acesta fiind locul în care Simon din Cirene a fost silit să Mă ajute, să-Mi ducă Sfânta Cruce. Simon mi-a șoptit: „Și eu sunt ca tine. Și eu sunt cu tine.” Nu am avut puterea să-i răspund. Drumul Crucii cotește apoi spre dreapta, spre locul în care mahrama Veronicăi amintește de prima icoană a Mea.
6. ÎNTÂLNIREA DOMNULUI CU VERONICA – ÎMI ȘTERG CHIPUL CU MAHRAMA. De la paraclisul franciscan se urcă pe o străduță îngustă, pavată cu mari lespezi de piatră, parcă uitate de vreme și se ajunge la Biserica Sfintei Veronica. Această biserică păstrează multe din rămășițele unei mănăstiri cruciate Mănăstirea Sfântul Cosmos. Aici s-a apropiat de mine femeia Veronica și cu năframa ei mi-a șters fața de sânge, lacrimi și sudoare. Năframa acelei femei ar putea fi singura „Vera Icona”, flamura albă a umanității creștine de peste tot și din totdeauna, cea dintâi icoană nefăcută de mâna vreunui artist, dar imprimată de milostivenia ei.

Ochii Veronicăi erau plini de lacrimi și de rouă. Și lacrimile ei s-au preschimbat în perle, după moartea Mea.

7. LA ACEST POPAS AM CĂZUT A DOUA OARĂ, SUB GREUTATEA CRUCII. Aici se află o capelă franciscană, cu o coloană romană. Este aproape de ieșirea din orașul vechi Ierusalim. Cei care-Mi priveau calvarul, au așteptat răbdători să mă ridic…Și m-am ridicat.
8. ÎNTÂLNIREA MEA CU FEMEILE CARE SE TÂNGUIAU PENTRU MINE. La acest popas, Golgota apare deja înaintea Mea. Nu mă înspăimântasem, nu mă bucurasem la vederea ei.

În acest loc, pe zidul de piatră al Mănăstirii greco-ortodoxe Sfântul Charalambos (Haralambie) de află o inscripție în limba greacă: NIKA. Acesta este locul unde am mângâiat-o pe Maica Mea, pe femeile mironosițe și pe toate femeile credincioase care plângeau pentru Mine.

Le-am spus sfintelor femei:  „Nu mă plângeți pe mine, ci plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri, căci numai lor le-a fost cu adevărat  milă de mine.”

O cruce latină, așezată pe zidul mănăstirii grecești amintește de acest popas.

9. AICI AM CĂZUT PENTRU A TREIA OARĂ SUB POVARA CRUCII.

Patimile Mele au fost și sunt cele ale tuturor inocenților care au cunoscut bătăile, violul, uciderea. După toți martirii, vor veni la Mine în cortegiu copiii „căci a lor Împărăția Cerurilor”. Cele trei căderi ale Mele înseamnă și cele trei zile cât am stat în mormânt. Aici se află o veche coloană romană și Patriarhatul Copt din Ierusalim, care păstrează o mică capelă, deschisă pelerinilor și o cisternă pentru acumularea apei, extrem de veche.

10. GOLGOTA. Altădată Golgota era în afara orașului, acum se află în centrul Ierusalimului. Stânca uriașă, de gresie albă, pe vârful căreia a fost înfiptă crucea pe care am fost răstignit, se află acum în Biserica Sfântului Mormânt. Pășirea pe Golgota începe cu intrarea în curtea Bisericii Sfântului Mormânt, în locul unde am fost dezbrăcat și pironit pe Cruce…Durerea, părinte, durerea… dar nu voia Mea, ci voia Ta, facă-se…

Pelerinii se află acum în fața ușii imense de piatră sculptată a Sfântului Mormânt.

11. ÎN BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT sunt pietre lustruite de lacrimi și de rugăciuni, mozaicuri de o frumusețe rară, multe candelabre; în față apare PIATRA UNGERII. De cum se intră, o scară abruptă urcă cele câteva trepte, până la etajul superior. Un imens mozaic înfățișează dureroasa scenă a Iubirii răstignite.
12. RĂSTIGNIREA – MOARTEA MEA PE CRUCE. Imediat lângă locul punerii pe cruce a trupului Meu istovit de suferințe se află piatra muntelui Golgota, unde a fost înfiptă Sfânta Cruce, iar Eu ridicat în aer, spre vederea tuturor… Eli, Eli, de ce m-ai părăsit?…

Altarul ortodox grecesc se află deasupra rocii calvarului – Golgota, unde au fost ridicate cele trei cruci, a Mea și ale celor doi tâlhari. Fiecare credincios poate atinge cu mâna piatra muntelui și locul în care a fost înfiptă Crucea, căci urmându-Mă, va trebui să muriți, ca să trăiți…

13. COBORÂREA MEA DE PE CRUCE – PIATRA UNGERII. După moartea Mea, cele trei trupuri au fost date jos de pe Cruce. Trupul Meu a fost așezat pe Piatra Durerii sau Piatra Ungerii, unde a fost uns în grabă și înfășurat în giulgiu, înainte de a fi pus în mormânt. Piatra dreptunghiulară, lustruită de nenumăratele rugăciuni și lacrimi vărsate asupra ei miroase mereu a mir, iar șirul de candele ce atârnă deasupra amintesc de candelele inimilor noastre, pe care trebuie să le păstrăm mereu aprinse, în așteptarea Mirelui.
14. PUNEREA MEA ÎN MORMÂNT ȘI ÎNVIEREA. După închinarea și sărutarea Pietrei Ungerii, pelerinii pășesc în Biserica Sfântului Mormânt, acolo unde o biserică în miniatură adăpostește exact lespedea pe care a fost așezat trupul Meu. Acesta este locul cel mai sfânt al Creștinătății, el adăpostind atât Mormântul, cât și minunea Învierii Mele. Murind, v-am izbăvit de moarte, înviind, v-am dat viața… Sfântul Mormânt este împărțit în două încăperi: camera Îngerului și camera lespezii de mormânt. Prima amintește de locul și de piatra păstrată în centrul ei pe care a stat Îngerul ce a vestit femeilor Învierea. A doua cameră păstrează lespedea lustruită de lacrimi și rugăciuni care a purtat trupul cel de viață dătător al Meu, devenit Mântuitor.

…  În viața mea au fost puține femei și aproape toate s-au numit Maria. Întâi mama, apoi Maria Magdalena. I s-a spus și Miriam din Migdal. A fost unul dintre cei mai fideli discipoli ai mei și a fost martor al Învierii Mele. A fost prima femeie pe care am vindecat-o. M-a urmat apoi, alături de alți ucenici. A stat lângă Crucea Răstignirii și la Mormântul Meu, iar în dimineața Paștilor s-a dus la mormânt cu celelalte femei. Ei M-am arătat întâi și am trimis-o să ducă vestea Învierii Mele ucenicilor, precum se spune și în Noul Testament la Marcu și la Ioan.

„Tot în prima zi a învierii, Domnul s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni. Ea stătea în afara mormântului gol și plângea și plecându-se spre mormânt a văzut doi îngeri  în veșminte albe, unde a fost trupul Lui Iisus. Îngerii au întrebat-o: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea a răspuns: Că au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus! Apoi întorcându-se înapoi  a văzut pe Iisus, care a întrebat-o: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?  Ea crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și eu Îl voi ridica! Iisus iarăși i-a zis: Marie! Ea întorcându-se și văzând că este Iisus, a exclamat în evreiește: Rabuni! (adică Învățătorule). Apoi Iisus  a trimis-o la propovăduirea Evangheliei și Maria Magdalena a mers și a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul.”

Au fost așa-ziși slujbași ai bisericii care au spus că Maria Magdalena ar fi fost prostituată. A fost confundată cu femeia păcătoasă care mi-a spălat picioarele, dar aceasta a fost Maria, sora Martei și a lui Lazăr. Papa Grigore I cel Mare a declarat într-o predică din secolul al   VI-lea că Maria Magdalena a fost posedată de șapte demoni, că a fost  o păcătoasă care până la urmă s-a pocăit.

De fapt, Maria Magdalena a fost discipola Mea preferată. S-au spus și scris multe. Ba că relicvele ei s-ar afla în cripta de sub altarul Basilicii Sf. Maria Magdalena din Vezelay, în Franța. Ba că ar fi înmormântată la Efes, Anatolia sau la Saint-Maxim-la Sainte Baume, Provence Alpes-Côte d’ Azur. Că a fost dusă de îngeri la Aix-en-Provence, în oratoriul San Maximin, unde i s-a făcut maslul.

Pictori celebri s-au inspirat din tema penitenței ei îndelungate (se spune că s-a retras 30 de ani într-o peșteră): Tițian, El Greco, Caravaggio, Georges de la Tour,  Gian Lorenzo Bernini, și mai ales sublimul Giotto…

Și toți au pictat-o cu părul acela lung, arămiu și ochii mereu redicați spre mine…

Dar Maria Magdalena este și autoarea uneia dintre Evanghelii. Evanghelia Mariei Magdalena e scrisă în limba coptă sihidică și datează din secolul al II-lea, în jurul anului 150. Adevărul e că a fost privită și primită cu reticență de ceilalți ucenici ai mei.  Reacțiile lui Petru și Andrei după ce au ascultat-o pe Maria Magdalena au fost chiar surprinzătoare:

„Atunci Andrei luă cuvântul și se adresă fraților săi: Ce credeți voi despre ce ne-a povestit ea? În ceea ce mă  privește, nu cred ca Învățătorul să fi vorbit astfel; vorbele acestea nu sunt asemenea celor pe care noi le-am cunoscut.”

„Petru adăugă: E posibil ca Învățătorul să fi împărtășit astfel, unei femei, taine despre care noi să nu știm nimic? Ar trebui să ne schimbăm obiceiurile și să ascultăm cu toții pe această femeie? A ales-o El        într-adevăr și a preferat-o oricăruia altuia dintre noi?”

Maria Magdalena m-a văzut prima după Înviere. Dar nu cu ochii cărnii, nici cu cei ai sufletului, ci prin nous, adică prin cel mai fin punct al sufletului, „îngerul sufletului”.

Și Filip a înțeles asta și nu-a uitat să scrie în  Evanghelia  lui:

„Alături de Domnul mergeau întotdeauna trei femei: Mama Lui, Maria, sora acesteia și Miriam din Magdala, numită și tovarășa Sa, pentru că Miriam este sora, mama și tovarășa Sa.”

Și iată pagina 9 din Evanghelia Mariei:

„Nu impuneți nicio altă regulă, în afara celor la care am fost Martor. Nu adăugați ale legi în afara celor care au fost date de către Tora, ca să nu deveniți mai apoi robii lor.” Spunând acestea, El plecă. Discipolii erau în suferință; au început să verse lacrimi, zicând: „Cum ne vom duce la păgâni să le vestim Evanghelia Împărăției Fiului Omului? Ei nu l-au cruțat, și atunci de ce ne-ar cruța ei pe noi?” Atunci Maria se ridică, îi îmbrățișă pe toți și le zise fraților săi: „Nu fiți îngrijorați și nu puneți la îndoială, căci Grația Sa vă va însoți și vă va proteja: Să-I lăudăm mai bine măreția, căci El ne-a pregătit deja pentru aceasta. El ne cheamă să devenim întru totul Umani (Anthropos).” Prin aceste cuvinte Maria le îndreptă inimile spre Bine; ei se luminară atunci la cuvintele Învățătorului.”

Femeia aceasta știa să convorbească cu sufletul și să-și reprezinte Eternitatea.

„Sufletul răspunse: Cel ce mă oprima a fost dat morții, cel ce mă hărțuia nu mai este; și-atunci lăcomia mea s-a potolit și am fost eliberat din ignoranța mea.”

„Am ieșit din  lume grație unei alte lumi; o reprezentare s-a șters grație unei reprezentări mult mai înalte. De acum mă îndrept spre Repaus unde timpul se odihnește în Eternitatea Timpurilor. Mă îndrept către Tăcere.” După ce spuse acestea, Maria tăcu. Astfel îi vorbea Domnul Mariei.”

Și tot din Evanghelia Mariei:

„Învățătorul răspunse: Tot ce este născut, tot ce este creat, toate elementele naturii sunt împletite și unite între ele. Tot ce este compus va fi descompus.”

Și alte gânduri și rânduri:

„Atașamentul față de materie zămislește o pasiune care este împotriva naturii. Și tulburarea se naște atunci în întreg trupul; de aceea vă zic vouă: „Fiți în armonie…” Dacă sunteți tulburați, luați aminte la înfățișările naturii voastre adevărate. Cel ce are urechi de auzit să audă.”

Și iată ce va spune despre Miriam un învățat al timpului:

„Miriam va deveni arhetipul femininului drept „capacitate  de mijlocire”, de intervenție spirituală pe lângă cei bolnavi și muribunzi… Contemplarea, compasiunea o conduc puțin câte puțin către această stare de „viziune” care-i va permite să profețească moartea iminentă a lui Yeshua și ea va fi cea care-L va însoți până la cruce, până la moarte. Așadar ea este arhetipul „moașei”, care asistă ființa umană în toate „trecerile” ei și în special în cea a morții.

Lucian Strochi