NU MI-AM ȘTIUT NICIODATĂ NUMELE ADEVĂRAT. DE FAPT, DACĂ STAU SĂ MĂ GÂNDESC MAI BINE, MI SE PARE UN ORGOLIU MULT PREA MARE SĂ PURTĂM DOAR NOI, PENTRU NOI, UN NUME. UN NUME CARE SĂ FIE DOAR AL NOSTRU.

Oamenii au înțeles asta și au ales supranumele. Supranumele meu este AETHICUS DONARES  ISTER HISTRICUS.

Sunt un om drept, moral, și aparțin Dunării sau cetății mele de baștină, Histria.

Sunt de origine nobilă sau, cum spun latinii,  nobile prosapia parentum. Sunt get din Sciția Minor,  din cetatea Histria (ille Histria se exortum).

Am organizat o expediție care a făcut înconjurul lumii, iar experiențele călătoriei le-am consemnat într-o carte în 10 volume pe care am  numit-o Cosmografia.

Am scris Cartea inițial în limba mea, într-un alfabet străvechi     geto-dac, cunoscut doar de inițiații în cultul lui Zalmoxe.

Mi-am tradus apoi singur Cosmografia în limbile latină și elină, pentru a fi mai cunoscută în lume.

Expediția pe care am condus-o a fost expediţie navală               daco-histriană.

Am făcut ocolul pământului în perioada anilor 461-465 e.n..

Am plecat din dava-port HISTRIA în primăvara anului 461 în ziua de 21 martie, de echinocțiu, atunci când ziua lumină este egală cu noaptea, navigând pe drumul principal pe care l-am trasat și pe o hartă actuală, menţionând cu cifre zonele cele mai cunoscute – parcurse în timpul periplului.

Din expediție făceau parte 100 de cavaleri zalmoxieni și o femeie, Marea Preoteasă.

Pot spune că în acel an, 462 e.n., avea să fie descoperit continentul pe care mulți nici nu îl bănuiau și căruia i s-a spus mai târziu, peste mai bine de o mie de ani, America.

Eram conștient că lucrarea mea avea să învingă secolele și atunci am lăsat numele să se înlocuiască unele pe altele, pentru a se face mai ușor cunoscute și recunoscute.

Am scris în capul cărții:

„După ocolul mării şi după ce am văzut (cercetat) întreaga lume, am lăsat la o parte pe cele care au fost mai întâi, pe care alţii nu le-au cunoscut, şi, prin mine însumi, cu o uriaşă şi prea istovitoare cercetare, purtat-am de grijă şi celor trecute cu vederea, şi orânduit-am şi pe cele descoperite.”

Marea Preoteasă care ne-a însoțit a avut numai cuvinte de laudă pentru călătoria noastră. Credea că este o călătorie inițiatică și cred și eu acum acest lucru.

Navele au fost propulsate de vâsle, adică de forța mușchilor bravilor cavaleri. A fost greu, adesea extenuant, dar am mers continuu, nedepinzând de capriciile vântului, de furtuni, de natură în general.

Doar eu și Marea Preoteasă nu am vâslit. În rest s-a vâslit tot timpul, în schimburi de câte patru ore.

Trebuie să precizez că eram cavaler, teolog, geograf, antropolog, medic, geolog, biolog. Am fost instruit împreună cu discipolii lui Zamolxis (erudiens discipulis suis), chiar și în extracția metalelor nobile, aurul sau argintul, dar nu numai.

Am întâlnit furtuni puternice și un ger adesea cumplit, de care am suferit câteva săptămâni, deși eram îmbrăcați bine, în piei și blănuri de animale. Am filtrat apa de mare, separând-o de săruri și astfel am   putut-o bea. Am acostat pe țărmurile multor insule, peste 300, și am dat fiecăreia un nume. Acolo am găsit hrană din belșug, fructe, legume, mai rar vânat. Am întâlnit specii noi de plante și uneori am pus semințe la păstrare, pentru când ne vom întoarce. Multe animale ne erau necunoscute, dar semănau cu cerbii și căprioarele de pe la noi. Urșii erau albi, confundându-se cu gheața și zăpada. Mai erau lupi și vulpi, cu blănurile albăstrii sau chiar albe. Departe, pe țărm, vedeam și animale uriașe, leneșe, ce se odihneau tot timpul.

Noroc că aveam cu noi un foarte bun desenator. Desenele lui minunate, foarte fidele, ne-au făcut să ne amintim mereu de cele văzute. Multe dintre animale păreau vii, iar florile îți creau iluzia că își păstraseră parfumul lor.

Am adunat tot ce aflam, ce ni se părea de interes pentru noi și pentru ceilalți, într-un Catalog lămuritor al Ocolului Pământului.

Trebuie să subliniez calitatea deosebită a Oamenilor Nordului, căldura lor, chiar prietenia. Sfaturile lor ne-au ajutat foarte mult. Aveau multă experiență, luptau curajos cu frigul, cu singurătatea, cu animalele, cu natura adesea învrăjbită.

Am stat într-un sat de pescari din Peninsula Chormacinata, până când ghețurile s-au deschis și am putut trece printre ele.

Precizez, încă o dată, că denumirile insulelor, mărilor, așezărilor sunt cele de azi.

Le folosesc aici și acum pentru că altfel nimeni nu ar înțelege aproape nimic. Aceste actualizări cred că nu trădează însă spiritul călătoriei noastre inițiatice.

Nu gloria, ci dorința de cunoaștere ne-a împins să încercăm să facem înconjurul lumii.

Am vrut să întemeiem poate o nouă lume, mai dreaptă, mai bună, un exemplu pentru ceilalți.

Am vrut să construim o nouă civilizație și, pe alocuri, sau chiar în bună parte, am reușit.

Sunt desigur și lucruri de neînțeles. De ce nu apare numele vreunui cavaler zamolxian? De ce nu apare numele Marii Preotese?

Răspunsul e simplu: noi nu aveam voie să purtăm pentru ceilalți un nume. Așa cum și numele lui Dumnezeu rămâne în continuare necunoscut.

Apoi o întrebare: cum de știu ce nume vor primi în timp, peste timp, cutare râu, cutare insulă, peninsulă, mare, așezare… E drept că m-am întrupchipat în ființă omenească între 421 și 500, când am primit și supranumele, dar spiritul meu, energiile mele, ADN-ul meu, cunoștințele mele – toate acestea sunt nemuritoare, așa cum trece flacăra olimpică dintr-o mâna în alta și totuși rămâne aceeași flacără.

La fel și iubirea mea. Înaltă, absolută, astrală, pământească, divină, păgână, tandră, jumătatea mea androgină. De necuprins în spațiu și în timp.  Iubita mea e când copilă, când adolescentă, când tânără, când matură, când una ținând de senectute. La rândul meu sunt copil, adolescent, tânăr, matur, în floarea vârstei, bătrân, longeviv. Și doar uneori vârstele noastre coincideau, dorințele noastre se împleteau și puteam fi noi, cu adevărat. Dar și eu și iubita mea am luat felurite și cunoscute înfățișări. Uneori lumea ne-a recunoscut, alteori nu. Și așa se va întâmpla și de acum încolo, când existența noastră de lut nu va mai fi.

Acolo la curtea Împăratului din Țara Soarelui Răsare, m-am reîndrăgostit de tine, Mare Preoteasă.

Deveniseși poetă, participai la o complicată și elegantă ceremonie a ceaiului, iar Împăratul ne-a cerut să participăm la o întrecere de haikuuri și de tanka, spectatori desigur.

Apoi, pe neașteptate, ca și când ar fi știut că ești poetă, Împăratul  ți-a cerut să participi și tu la concursul de haikuuri. Am fost inspirat: am notat toate haikuurile tale. Iată-le: MIRIFICA – iele și stele / libelule străvezii / suflete pure /; CIMITIR – două cifre seci / o linie o viață / lacrimi tăcere /; PRIMĂVARĂ  – stoluri de cocori / pana sărută ceruri / inima râde /; MENAJERIE  – tigru maimuță / maluri ape și oameni / gratii pe ceruri /; IDILĂ  – floare de cireși / nori îngrădiți de soare /  alături noi doi /; PLOAIE FECUNDĂ  – buciumă ceruri / seduse de aceeași ploaie /vinovate verzi iubiri/; DIMINEAȚĂ  INDECISĂ  – bulucite lumi / buimace verzi abisuri / zori  zbuciumate /; MEDIEVALĂ  – sabie goală / luna decapitată / ziduri vechi și noi /; NOAPTE DE MAI  – ciocănitoare / toaca pădurii cheamă / se roagă luna /; MARINĂ  – două sirene / la cheiuri vapoare / luna mirată /; DETALII  – tumefiată / o gâză pe mâna mea / comune dureri /; IUBIRE MAGICĂ  – fluturi săruturi / muri scuturi ruturi ciuturi / scuturi fluturi /; MARTIE  – pluguri și dealuri / ce răsuflări divine / e primăvară /; HAIKUUL MORȚII  – sinucidere / o lume veche nouă / să fiți fericiți /; NEIUBIRE  – cu aceleași vini /gelozia adună / nopți răsuflări gri /.

A urmat între Împărat și tine o discuție tehnică, din care mărturisesc că nu am înțeles mare lucru, dar am reținut (și transcris) câțiva termeni. Iată-i însoțiți de o traducere aproximativă:

aki = toamnă; aware = calitatea de a mișca sufletul cuiva, stare emoțională puternică, mai ales bucurie, optimism, frumusețe armonioasă; biwa = instrument tradițional japonez, asemănător cu lăuta; bonkei = peisaj pe tavă; bunjin = literat, scriitor aparținând unui grup, unei școli; caoshu = stil liber, cursiv; chado = calea sau ceremonia ceaiului (cha-no-yu); chashitsu  = încăperea pentru ceremonia ceaiului; chi =  pământ, element esențial în ikebana; chonin  = orășean (artizan și negustor); dai =  subiectul unui poem lung; decizia poeților participanți la o renga, utaaware, kukai sau maekuzuki de a scrie pe o temă aleasă, nu liberă; dengaku no =  dans ritualic, tematic, geometrizat; formă principală de teatru No; dodoitsu =  cântec popular de muncă sau de dragoste; poezie folclorică în formă de catren cu forma de 7-7-7-5 silabe (26 de onji); enzo = cercul desenat de călugării zen; semnifică luna plină, o ceașcă de ceai, oală, roata care se învârte, ochiul sau fața lui Buddha sau dragonul care își prinde coada; înseamnă vacuitatea, golul, ciclul fără de sfârșit al vieții, spiritul creativ; fude = pensulă; fueki = eternul, ceea ce este constant, dimensiunea atemporală a artei, a naturii; fuga no michi  = calea eleganței; fusuma =  ușă glisantă, panou opac pentru a delimita un spațiu dintr-o cameră japoneză; gasan =  text poetic adăugat de cineva pe un spațiu liber dintr-o pictură; gigaku = teatru antic japonez; ginkoo =  sesiune peripatetică de haiku. Mai mulți haijini se plimbă prin natură, în compania unui sensei sau un sabaki. Seara toți participă la un kukai, apoi urmează o analiză a textelor citite; haiku = descinde din tanka via renga. Are 5 – 7- 5 silabe (17 onji), obligatoriu un kigo și kireji. Corespunde pictural școlii ukiyo –e (imagini ale lumii unduitoare); hibiki = ecou, înrudire de sentiment între două poeme; hon’ i = trăsătură esențială într-un poem; ikebana = arta aranjării florilor; parte componentă din ceremonia ceaiului; imayo-uta = cântece de acum, un poem în patru versuri, fiecare de 12 silabe, cu o  cezură după primele 7 silabe; inka = sigiliu dat de un maestru zen unui discipol prin care se atestă că elevul a dobândit cele necesare iluminării; jaku = stare de liniște în ceremonia ceaiului; componentă prezentă la ceremonia ceaiului alături de wa = amonie și kei = respect; jin = om; unul din elementele din triada ten-chi-jin din ikebana; kabuki = tip de teatru care unește arta cântecelor (ka) cu dansul (bu); kami = divinitate, ceea ce este deasupra; echivalentul hiper eonului; zeitate în credința shinto; kami no ku = coincide cu kaiku; kamikaze = vântul zeilor; kamite             = partea din stânga a scenei (din sală, partea dreaptă) este locul de onoare, fiind folosită de personaje principale, oaspeți, alte persoane importante; kaori = parfum; înrudire de sentiment între două imagini poetice; kare –sansui = grădină uscată sau peisaj uscat; o grădină zen alcătuită doar din pietre și nisip; karumi = ușurință, utilizarea limbajului popular într-un haiku, simplitate adâncă a formei literare, eleganță, naturalețe, discreție, tact; preferință pentru subiectele inspirate din realitate; kataribe = replica niponă a trubadurilor; kaze = vânt; kei = respect, în ceremonia ceaiului; kenyogen = cuvinte cu mai multe sensuri; ki = suflul din caligrafie; kigo (kidai) = cuvânt care semnifica anotimpul, obligatoriu în haiku și tanka, neobligatoriu în senryu; kireji = cuvânt sau un sufix care indică o pauză într-un haiku; kukai = concurs de haiku; formă democratică de utaawase; kotoba = metaforă; koan = întrebare și răspuns între un maestru zen și un discipol; koroko = sentiment; concept care are sensul de „esența”, „inima lucrurilor” în estetica japoneză, corespunde lamurii; lishu = ideogramă într-un document oficial; makato = sinceritate; makura-kotoba = (perne-cuvânt); figuri de stil în tanka clasică și postclasică; miyabi = eleganță; mondo = poem dialogat. Un partener compune o tanka, iar celălalt îi răspunde cu alta; mono no aware = patos al lucrurilor, emoție în fața sentimentului efemer din natură și viața omului; nanban = „barbar din sud”, prin extindere – toți europenii; nioi-zuke = legătura dintre imagini, legătura prin același parfum; nō = formă de teatru tradițional. Păstrează ritualul străvechi, reflectând o viziune existențială budistă. Actorii sunt sacerdotali, jucând rolul de mesageri ai zeilor și ai oamenilor. Limbajul e poetic, aforistic, iar mișcările studiate, ritualice; onji = unitate de bază a metricii nipone, cea mai mică unitate metrică din poezia japoneză; onku = renga cu acrostih; origami = arta de a plia hârtia; ren = principiul asocierii care guvernează spiritualitatea niponă; renga = „eleganță legată”, poem în lanț japonez; ryuko = efemerul, ceea ce este vremelnic, dimensiunea trecătoare a naturii. Parte a binomului fueki-ryuko; sabi = „patină a vremii”. Calitate a unei imagini de a exprima ideea de învechire, de abandon, îmbinată cu nostalgie și dulce tristețe, singurătate. Idealul poetic cultivat de poeții medievali japonezi. Sabi face parte din ceremonia ceaiului; saijiki = dicționar de kigo. Are 5 anotimpuri: primăvara, vara, toamna, iarna, Anul Nou. Fiecare anotimp se împarte în 6 categorii (cer, pământ, plante, animale, umanitate, sărbători/obiceiuri); sei = puritate, curățenie, în ceremonia ceaiului; semmen = hârtie în formă de evantai pe care se scriu poezii sau se pictează; shinto = calea zeilor. Sistem autohton de credințe și practici religioase; shite  = protagonistul din teatrul nō; tanka =  poeme scurte. Tratează despre sentimente și relații umane, obligatoriu o referire la natură (kigo); tatami =  rogojină din paie de orez de dimensiunile standard de 1,80×0,90 m; ten = cer; ten-chi-jon = cer-pământ-om. Principiul triadei prin care se stabilește structura unui aranjament floral în stil japonez; triada hokku   –hai-kai-haiku = hokku desemnează forma, hai kai – fondul, iar haiku atât forma, cât și fondul; ukiyo –e  = picturi ale lumii plutitoare (efemere); uta  = poezie și/sau cântec. Termen arhaic pentru tanka; utaawase = concurs de tanka sau tanrenga. Textele se publică obligatoriu într-o antologie; wa = armonie în ceremonia ceaiului. Principiu estetic; wabi = „sărăcie” – frumusețe rezultată din simplitate, frugalitate, refuzul exceselor, calm, puritate, seninătate, frumusețe austeră, melancolie, dezolare, conștientizarea neantului; calitatea unor culori (griuri, nuanțe de măsliniu și de brun) din ceramica folosită în ceremonia ceaiului; yugen = inefabilul poeziei, fior poetic, misterul singurătății, al însingurării; sentimente ce nu se pot exprima prin cuvinte; yukata = chimonou bărbătesc; zenga = pictură realizată de călăgării zen. (Toate acestea se găsesc în Catalogul lămuritor pe care    l-am atașat Cosmografiei.)

Lucian Strochi