Ștefan rămase multă vreme pe gânduri. În toate cazurile, era vorba de munca eroică, singulară a unui om. Toți, dar absolut toți cei care realizaseră lucruri minunate, o făcuseră din iubire. Se cuvenea ca și lucrarea lui să aibă aceeași motivație. Era convins că până la urmă nu va fi singur…

Sufletul lui pereche trebuia să-și găsească până la urmă cuibul…

Acum se conturau tot mai clar în mintea sa, planurile. De fapt, era vorba de un complex: biserică, bibliotecă, chilii, adăpost pentru animale, magazie.

Acum lucra la fundațiile pentru biserică. Într-o dimineață, a dat de oase. Neașteptat de multe. Oase de om: tibii, femure, cranii, dar și vertebre, omoplați, coaste. A chemat poliția. Au venit doi polițiști: unul vorbea, comenta, gesticula, celălalt scria. Până la urmă i-au spus: „Credem că e vorba de o groapă comună. E din timpul Primului Război Mondial. Pe aici s-au dus lupte crâncene.”

A așteptat și punctul de vedere al Primăriei. O soluție ar fi fost ca toate oasele să fie strămutate în cimitirul din sat, la vreun kilometru și ceva distanță. O alta, mai practică: oasele să rămână aici,  unde fuseseră descoperite.

Până la urmă a fost aleasă soluția lui Ștefan: oasele să fie spălate, sfințite, apoi așezate cu grijă sub podelele bisericii. Biserica ar fi fost un monument închinat acelor necunoscuți, poate soldați, poate țărani, oricum victime, un mausoleu.

Părintele a ținut o slujbă de pomenire în aer liber, lângă o cruce de lemn.

Le-a amintit sătenilor că exista un precedent ilustru, mănăstirea Războieni, clădită pe oasele a peste 20.000 de oșteni căzuți în bătălia de la Valea Albă.

Legenda spune că Domnia sa Ștefan cel Mare a spălat însuși oasele și că ar fi lăcrimat atunci, pentru prima și ultima dată.

Așadar și biserica aceasta avea să fie un mausoleu, chiar dacă acum era vorba doar de cel mult două sute de schelete. Toată lumea fu mulțumită. Probabil și sufletele morților.

Spre surpriza sa, Ștefan constată că unii dintre săteni nu erau doar ageri la minte, dar și umblați.

„Am crezut întâi că va fi ca la Biserica San Bernardino alle Ossa, din Milano, situată în piața San Stefano, cunoscută și sub numele de San Bernardino ai Morti, căci biserica este cunoscută pentru osuarul său și pereții sunt acoperiți cu oase pentru a forma diverse decorațiuni.”

Ștefan își aminti că, în Memoriile lui, Latuada vorbește despre această biserică a cărei construcție a durat peste 500 de ani, din 1269 și până în 1776!

Ștefan le vorbi credincioșilor despre bisericile din lume care găzduiesc cranii, schelete, oase ale enoriașilor.

„Oasele noastre se află aici, așteaptă oasele voastre!” – un memento mori aflat la intrarea în Capela dos Ossos, de lângă biserica Sf. Francisc din Évora și care conține oasele a cinci mii de credincioși.

Apoi erau capelele oaselor din Faro, Alcantarilho, Lagos, Campo Maior și Monforte – toate din Portugalia.

La Roma în Cripta Capucinilor, aflată sub biserica Santa Maria della Immacolata Concezione dei Cappuccini se află 7 capele dintre care una dedicată oaselor piciorului, alta oaselor pelviene, o alta unui schelet înclinat purtând o robă roșie.

La Palermo, la Catacombe dei Cappuccini, rămășițele pământești  au piele și păr, scheletele fiind fixate complet îmbrăcate în pereți.

Catacombele Parisului au peste 300 de kilometri și adăpostesc peste șase milioane de schelete. La intrare scrie: „Oprește-te! Aici este imperiul Morții!”

Pe pereți sunt citate din Biblie și din mari filosofi și poeți.

Oamenii îl ascultau înfiorați și bătrânele își făceau cruce.

În Austria, povestea în continuare Ștefan, Casa Oaselor din Capela Sf. Mihail din Hallstatt Beinhaus are peste 600 de cranii pictate artistic, multe cu motive florale din regiune. La fel, la Křtiny -Cehia, în Biserica Sfintei fecioare Maria se află un osuar cu 1.000 de cranii pictate. În Osuarul de la Sedlec, Cehia  se află în biserică un candelabru conținând toate oasele scheletului uman, iar o ghirlandă de cranii acoperă tavanul.

Scheletele martirilor creștini exhumate din catacombele Romei,  îmbrăcate în costume regale din secolul al XVIII-lea și împodobite cu bijuterii, sunt expuse la Basilica Waldsassen din Germania. La Köln o biserică adăpostește oasele a 11.000 de martire virgine, însoțitoare ale Sfintei Ursula, fecioare ucise de huni la asediul orașului.

Dar poate cele mai impresionante rămân bisericile și mănăstirile din Peru. La Biserica și Mănăstirea Sf. Francisc, Basilica y Convento de San Francisco di  Lima se găsesc osemintele a 25.000 de credincioși, dar și o bibliotecă cu mii de texte antice, aduse de preoții spanioli după cucerirea Imperiului Incaș.

Dar, cu siguranță, ultimul exemplu care îmi vine în minte este Lampa, oraș din departamentul Puno, din Peru.

Este cunoscut și sub numele de „Orașul roz” sau „Orașul celor       7 minuni”.  Se află pe drumul dintre lacul Titicaca și fosta capitală Cuzco.

În biserica Santiago Apostol, Tupac Amar, ultimul rege incaș a ordonat decapitarea a sute de  cuceritori spanioli refugiați acolo.

Acum în biserică îl vom găsi pe Sfântul Iacob călare pe un cal alb împăiat, Cina cea de Taină, în mărime naturală, în altar un Iisus din piele de vacă, Cristo de Cuero, o imagine a Fecioarei Neprihănitei Zămisliri, cu numele de Virgen del Pilar, iar în Capilla de la Piedad, o copie perfectă după celebra Pietà a lui Michelangelo.

De fapt, sunt două copii: una în ghips, cealaltă în aluminiu.

Atunci când, în 1972, un nebun a martelat parțial Pietà din Vatican, Papa a trimis experți pentru a face mulaje și măsurători exacte aici, la Lampa, pentru a se reface capodopera lui Michelangelo.

În Domul de granit de lângă capelă se află ziduri acoperite cu oase, cranii și schelete întregi.

Ștefan se gândi la moaștele din bisericile și mănăstirile noastre.

Îi veni în minte mănăstirea Bistrița, unde se găseau mormintele primului scriitor român, cronicarul Grigore Ureche, primului mitropolit român, Iosif I Mușat, dar și morminte de domnitori, de fii și fiice de domnitori, de soții de domni.

Lucrările avansau încet, dar sigur. Într-un an se vedeau deja desenate precis fundațiile, dar și amplasamentele celorlalte clădiri anexe. Acum ajunsese la partea de lemn, construcția mergea mai repede, nu trebuia să aștepte să se întărească mortarul. Prima a fost gata biblioteca, poate și pentru că era o construcție mai simplă, fără prea multe abside, coturi, ferestre, împărțiri, mobilier, icoane, fresce, obiecte de cult. Doar rafturi pe pereți, câteva mese și scaune, cataloagele viitoarei biblioteci, chiar în holul cel mare de la intrare. Biblioteca putea adăposti cam 35.000 de volume. Dar, desigur, era importantă  valoarea volumelor și faptul că majoritatea erau unicate.

Ultima dată o instruise pe îndelete, cu răbdare, pe Ștefana despre bibliotecă, despre câteva dintre cele mai importante secrete ale unei biblioteci.

Îi vorbi despre  „Margareta documentară”, despre culorile „petalelor” neobișnuitei margarete, fiecare culoare reprezentând o clasă. Astfel 0 – negru –  cuprindea Generalități. Biblioteconomie. Asistență informațională. Informatică. Cibernetică; 1 – maro Filozofie. Psihologie;  2 – roșu Religie. Teologie.  Mitologie. Spiritualitate; 3 – portocaliu Sociologie. Științe sociale. Politică. Afaceri interne. Economie. Drept. Statistică. Educație. Pedagogie; 4 – galben Limbă, lingvistică; 5 – verde Matematică. Științe ale Naturii. Astronomie. Biologie. Chimie. Ecologie. Fizică. Biotehnologie. Antropologie; 6 – albastru Științe aplicate. Medicină. Tehnică. Comunicații. Inginerie. Tehnologie. Transporturi. Agricultură; 7 – roz Artă și cultură. Artă. Arte marțiale. Dans. Film, Muzică. Divertisment. Hobbyuri. Jocuri. Sport. Turism; 8 – gri Literatură. Limbi și literaturi străine. Filologie. Poezie. Traductologie; 9 – alb Istorie Geografie; 92 – Diverse. Biografii. Imagini.

Apoi despre cotarea pe formate, atât la cărți, cât și la periodice: la cărți – I  < 18 cm; II 18 -22 cm; III 22-26 cm; IV 26-30 cm; V > 30 cm; la periodice – I  < 27 cm; II 27 -33 cm; III 33-50 cm;  IV > 50 cm.

Îi vorbi apoi despre cotă. „Cota este o fracție. Ca orice fracție, are numărător, linie de fracție și numitor.

La numărător se pune Clasificarea Zecimală Universală (domeniul) așa cum apare el în margareta culorilor (clasele), iar la numitor Semnul de Autor (Semnul lui Cutter) .

Principiul este extrem de simplu: se consideră că avem un număr zecimal, adică 0,….. Cu cât mai multe cifre sunt după virgulă cu atât crește precizia.

Astfel o milionime e mai precisă decât o sutime de mii, o sutime de mii mai precisă decât o zecime de mii, o zecime de mii decât o miime, o miime decât o sutime, o sutime decât o zecime.

Proporțional, se reduce și timpul de căutare a cărții (documentului) de fiecare dată de zece ori. Asta la numărător, unde se află domeniul de definiție.

Lucian Strochi